avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 728 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Să schimbăm împreună legea Rescrierea Legii Educației Naționale este ...
Discuție deschisă în Să schimbăm împreună legea

Rescrierea Legii Educației Naționale este impetuos necesarã

Disfuncționalități perpetuate prin noua Lege a Educației Naționale
Înregistrat sub Legea Educației Naționale, În regim de urgență Guvernul a hotărât

În cazul învățământului preuniversitar, raportul dintre cele două părți ale Curriculum-ului Național(curriculum nucleu, corespunzător trunchiului comun din planul de învățământ și curriculum la decizia școlii) a fost mereu modificat de schimbările aduse planurilor de învățământ în ultima perioadă.

Legea educației perpetuează o serie de disfuncționalități legislative referitoare la rolul și responsabilitățile celor care elaborează și a celor care vor aproba acest curriculum la decizia școlii. În cele mai multe cazuri până acum rolul elevilor, părinților și al agenților economici, ai comunității locale a fost pur formal.(în noua lege se dorește totul și în timp scurt,…, imposibil după părerea mea).

Astfel s-au ales deseori formele atractive și la modă și de cele mai multe ori s-a ținut cont doar de deficitul unor catedre referitor la norma didactică făță de personalul didactic existent.

Deși există o agenție specializată care are responsabilitatea elaborării și revizuirii politicilor curriculare, ea are de fapt doar rol în atribuirea și avizarea documentelor propuse de Comisiile Naționale constituite la nivelul ministerului( funcționăm după vechea lege a educației).

Deci, ministerul are în continuare dublu rol: de a constitui comisiile de elaborare a curriculum-ului și de a aproba produsul acestor comisii(vezi: Managementul curriculum-ului).

Referitor la disfuncționalitățile legate de resursele umane, precizez următoarele:
- formarea și dezvoltarea profesională a resurselor umane în sistemul de învățământ este în continuare centralizată, pentru că este greu a se corela cu nevoile și interesele beneficiarilor individuali(cadre didactice, manageri de unități școlare) și/sau instituționali.
Conform noii legi, nu există un sistem ascendent de identificare a nevoilor de formare ale cadrelor didactice, care să fundamenteze investițiile și programele în acest domeniu.(vezi cadrul legii…)

vezi: Apel național pt rescrierea Legii Educației Naționale în regim de urgență.
[ link extern ]
--------------------
...amendarea ipocriziei si demascarea autocratiei, intr-o societate in care reflexele superficialitatii, si ridicolul modifica deja structura firii umane...
vezi:

[ link extern ]
[ link extern ]
dacă ești de acord semnează și promovează petițiile
vezi și:
[ link extern ]
[ link extern ] /

am să revin cu precizări
Cel mai recent răspuns: ContSters20980 , utilizator 11:49, 27 Aprilie 2010
Am postat părerile mele politicului din Ro. făcând lobby pe diferite forumuri.
Referitor la postările mele de aseară, după ce am postat mesajele ... în locul lor au apărut șabloane tipice...( pe unele forumuri publice din Ro. am constatat că atunci când cineva scrie despre situația actuală din țară trebuie să aștepte țțțțț luni pt. a fi postat, sau nu apar mesajele ți/sau sunt modificate...).
Observ că în cazul site-ul dumneavoastră există transparență ceeace este un lucru f. bun.(acesta este răspunsul și pt. unul dintre moderatorii dumneavoastră care mi-a trimis un MP)
Revin la ideea de bază
Legea Educației fiind o lege orrganică în statul de drept, mă interesează cum poate fi ea contracarată legal pt că am observat cu totul că este o LEGE POLITICÃ DATÃ DE UN PARTID AFLAT LA GUVERNARE ȘI NU O LEGE DE POLITICÃ EDUCAȚIONALÃ A UNUI STAT.
Părerea mea este că atacând legea la CCR ca fiind discriminatorie și anticonstituțională( vezi accesul neîngrădit la educație ai beneficiarilor principali, finanțarea per elev- aici guvernul Boc a mai dres- în urma demersurilor unora din sistem...) pe unele articole vom avea câștig de cauză.( chiar dacă va trece și de Parlament...). Și atunci care ar fi utilitatea impunerii în regim de urgență, pt că oricum CCR a dat în ultimul timp un verdict straniu... în regim de criză OUG emise de guvern sunt constituționale...Mai ar fi ceva... MECTS spune și pune în față transparența decizională și consultarea opiniei publice, când de fapt este un simplu monolog, iar prestația reprezentanților ministerului inclusiv a domnului ministru este deseori lamentabilă.

Mai am o nelămurire: - va rog sa ma lamuriti care este diferenta dintre "titlul subiectului ", "descrierea subiectului" si "TEMA SUBIECTULUI" ?
Cine "valideaza" TEMA, si in ce conditii?
Va multumesc
Postez totuși apelul meu
Apel național,
pentru rescrierea în regim de urgență a Legii Educației Naționale.
Este un adevăr pe deplin recunoscut, că evoluția și dezvoltarea științelor și tehnicii în perioada actuală, evoluția societății românești în general, impune schimbări corespunzătoare și în conținutul educației și învățământului.
Cu toții suntem de acord că procesul de învățământ în Romania trebuie modernizat și adaptat cerințelor actuale ale societății.
Ar fi o utopie să credem că în acest proces continuu de adaptare a învățământului la cerințele vieții sociale, sunt implicate numai unele aspectele lui,(precum continuturile, metodele,..,) iar altele cum ar fi formele de organizare, ar rămâne neschimbate.
Cerințele societății actuale impun noi responsabilități școlii de toate gradele din România. Trebuie odată să părăsim formele învechite de studiu și învățare din sistem.
Renunțarea la rețetele vechi de organizare a procesului instructiv-educaitv, duce la o condiție impetuos necesară, de rescriere a legii, o noua LEGE a EDUCAȚIEI NAȚIONALE, care trebuie să reflecte acest lucru(și prin noile planuri cadru, ținând cont însă că învățământul românesc se bazează încă excesiv pe metoda frontală de organizare, prin clase eterogene în general - vezi cadrul arhitectural al școlii românești a rămas neschimbat de decenii, fiind adecvat mai mult învățământului magistral).
Necesitatea rescrierii acestei legi, este o datorie morală atât a abilitaților sistemului educațional, a ministerului, a ministrului educației, cât mai ales a politicului din România, prin asumarea răspunderii în adevăratul sens al cuvântului [legea trebuie să fie o lege de consens național, iar decizia de adoptare și de promovare a legii, să fie una de politică educațională a unui stat, si nu una de politică de partid – (de clasă), aflat(ă) la guvernare].
Păstrarea elementelor bune din scrierea actuală, modificarea radicală a altor articole care discriminează si mai ales sunt anticonstituționale, ar trebui să fie preocuparea inițiatorilor acestei legi.
România anului 2010 are nevoie rapid de o lege coerentă și mai ales fără greșeli pentru educație; țineți cont și de faptul că numai investind în educație, vom putea depași mai rapid criza instaurată în societatea românescă.(Istoria ne prezintă destule exemple prin care societatea și-a creat și modificat întotdeauna școala, învățământul, educația și cercetarea după nevoile și interesele sale, și tot societatea este cea care operază selecția, și astfel progresul general a fost atins mai rapid).
Dacă întradevăr voița politică și dorința sinceră a tuturor este ca România să progreseze, și mai ales să se revigoreze dpdv economic, depășind criza, atunci acastă lege, trebuie să măcar să reducă și exodul de inteligență în afara spațiului românesc.
Gabriel Nicolae Teodorescu
Cluj-Napoca
postez și mesajul domnului profesor Drăgulănescu
...
Se pare ca remarcile postate mai sus au avut efectul scontat caci, acum, OG75/2005 (aprobata prin L87/2006) apare ca fiind ABROGATA..

Dar in textul noii versiuni a LEN a aparut TITLUL III care, pe 24 pagini, preia mai toate CONFUZIILE, ERORILE si chiar LACUNELE (INADMISIBILE IN MANAGEMENTUL CALITATII!) din OG 75/2005 !!!

Vom continua deci sa simulam asigurarea calitatii educatiei in Romania?


Prof.univ.dr. Nicolae Dragulanescu

[ link extern ]

Secretar general

FUNDATIA ROMANA PENTRU PROMOVAREA CALITATII

[ link extern ]

PERSOANELE DORNICE SA CUNOASCA IN DETALIU PROBLEMELE ASIGURARII CALITATII EDUCATIEI IN ROMANIA pot citi ARTICOLUL intitulat

Acţiuni corective şi corecţii oportune în actuala abordare românească a asigurării calităţii educaţiei (vezi:www.unpasinainte.edu.ro)

Mai am o nedumerire
Totalitatea este concretul realitatii umane?
Efortul rational pentru o intelegere si o explicatie complexa a omului, se sprijina pe doua forme:" ... nu numai...;...ci si...".
In felul acesta omul este... nu numai ...suflet, ci si corp; nu numai obiect, ci si subiect; nu numai ratiune, ci si instinct; nu numai determinat ca si fiinta biologica si sociala, ci si autodeterminat, ca si reflex al unei individualitati creatoare.
Bineinteles, aceasta enumerare dihotonica, o putem continua la nesfarsit,..., dar o putem transforma si in trihotomie, prin numarul de si-uri intercalate intre notele asociate omului.
Totul imi aduce aminte de o lucrare a lui Max Scheler de la inceputul sec XX.
Preluand de la Nietzsche, formula "omul - animal bolnav" ..., personal, mi se pare ridicol sa consideram drept avantaj si motiv de mandrie prostia unor oameni., ca si caracteristica principala.Desigur, ar fi multe de obiectat asupra acestor afirmatii, dar nu justetea sau injustetea lor ne intereseaza acum, ci faptul, daca simpla plasare a unor afirmatii ciudate(stranii as spune eu ) din partea politicului din Ro. în perioada actuală, au un anumit sens sau sunt postate doar in regim de vendeta...???

[ link extern ]
[ link extern ]
dacă ești de acord semnează și promovează petițiile
vezi și:
[ link extern ]
[ link extern ] /

Alte discuții în legătură

Ce legi li se aplică profesorilor din școlile private internaționale? a_na a_na Aș vrea să știu ce legi (în afară de legislația muncii) li se aplică profesorilor angajați într-o școală înregistrată la MEN ca furnizor de ... (vezi toată discuția)
Legi privind drepturile studentului Destiny.Within Destiny.Within Buna. Am o problema delicata as zice eu. Am facut 2 ani jumate la facultatea de medicina dentara din Constanta, si din motive personale nu am putut termina ... (vezi toată discuția)
inscrierea copilului in clasa 0 mir21 mir21 Va intreb,in legatura cu acea aberatie a ministerului educatiei de a inscrie copilul in clasda 0 incepand cu anul scolar 2011-2012, desigur nu stie nimeni ... (vezi toată discuția)