tudorvaleriu a scris:
1. Concediul de maternitate (pre si post natal) se suporta integral de Casa de Sanatate, chiar daca il plateste angajatorul (acesta recupereaza banii integral).
2. Contractul individual de munca (CIM) inceteaza, de drept, la data expirarii sale iar concediul de maternitate este platit de Casa de Sanatate, unde veti duce certificatul medical.
3. Iata ce spune OUG 158/2005:
Art. 32. -
(1) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendă temporar activitatea sau activitatea acestuia încetează prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment sau prin orice altă modalitate prevăzută de lege, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1), care s-au născut anterior ivirii acestor situaţii, se achită din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncă, a expirat termenul pentru care a fost exercitată funcţia publică ori a expirat mandatul în baza căruia a desfăşurat activitate în funcţii elective sau în funcţii numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti.
4. Incepand cu a 43-a zi de la nastere puteti intra in CCC pana la 2ani.
5. Nu e nevoie sa modificati CIM, din 2 ore in 8 ore.
6. Pentru a intra in CCC faceti cerere la angajator iar acesta va suspenda CIM pe acesta perioada. Perioada de CCC este perioada asimilata stagiilor de cotizare la Pensii si Sanatate.
buna seara! ca intotdeauna raspunsuri prompte si pe intelesul tuturor. Dar am si eu o intrebare: o persoana este in concediu medical 01- 27 mai, in 21 mai ii expira contractul pe durata determinata, cum procedeaza pentru a primii restul de bani? Pe 28 mai va intra in concediu prenatal, va depune certificatul de prenatal la casa de sanatate? Va multumesc