conflictul de munca

Prestarea muncii se realizează in cadrul unor raporturi sociale. Aceste raporturi sociale, odata reglementate de norma de drept devin raporturi juridice de muncă. Partile sau subiectele raportului juridic de munca sunt persoanele fizice si persoanele juridice care sunt titulare de drepturi si obligatii, entitati distincte dar inseparabile, fara de care procesul de munca ori activitatea productiva organizata nu s-ar putea realiza.
Raporturile dintre cei doi parteneri sociali – angajatorii si salariatii – au un scop comun in care predomina colaborarea si buna intelegere din care ambele parti au de cistigat : angajatorul (patronul) isi mentine si isi dezvolta activitatea urmarind realizarea profitului ; salariatii obtin venituri ce le permit sa asigure traiul si existenta lor si a familiilor.
Continutul raportului juridic de munca este dat de totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le au partile. In unele situatii, intre cele doua parti apar uneori dezacorduri ori neintelegeri, datorate in principal nerespectarii obligatiilor ce le revin celor doi parteneri sociali.
Cauza acestor neintelegeri si dezacorduri aparute intre cei doi parteneri sociali – angajatorul si salariatii – o reprezinta interesele contrare dintre cei doi. Patronul solicita un volum de munca mai mare din partea salariatilor pentru a obtine rezultate cit mai bune, urmarind realizarea unui profit cit mai mare cu cheltuieli cit mai mici, iar salariatii solicita majorarea salariilor si obtinerea de avantaje si privilegii – acordarea de gratuitati, protectie sociala suplimentara, diverse sporuri la salarii, etc. – la aceeasi intensitate a efortului fizic sau intelectual, rezultatele muncii lor fiind aceleasi.

In sens juridic, conflictul de munca este considerat in momentul in care una din parti sesizeaza in scris cealalta parte de existenta unor disensiuni, neintelegeri, nemultumiri legate de relatiile de munca si existenta conditiilor declansarii unui conflict.
Legea privind solutionarea conflictelor de munca nr. 168/1999 defineste la articolul 3 conflictele de munca ca fiind “conflictele dintre salariati si unitătile la care sunt incadrati, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfăsurarea raporturilor de muncă.”
Legea 53/2003 – Codul muncii – la articolul 248, alineatul 1, califică conflictul de muncă ca fiind “orice dezacord intervenit intre partenerii sociali, in raporturile de muncă.”
Ambele texte de lege confirma ca dezacordul ori neintelegerea, intervenite intre salariati si angajatori, in raporturile individuale sau colective de munca si care privesc interesele acestora in domeniul profesional, economic sau social, ori revendicarea unor drepturi rezultate din derularea raportului de munca, este considerat conflict de munca.
Drepturile si interesele salariatilor este un rezultat al drepturilor fundamentale inscrise in Constitutia Romaniei: dreptul la munca, dreptul la masuri de protectie sociala, dreptul la asociere, dreptul la negocieri colective, dreptul la greva, dreptul la salariu egal pentru munca egala. (art. 40 – 43)


Reglementarea conflictului de munca

Regelementari internationale

Organizatia Internationala a Muncii a adoptat un numar important de conventii ce au ca obiect de reglementare drepturile si libertatile fundametale ale omului. Printre conventiile denumite „esentiale” se regasesc doua conventii ce abordeaza tangential si problema conflictului de munca:
 Conventia O.I.M. nr. 87/1948 privind libertatea sindicala si protectia dreptului sindical, ratificata de Romania prin Decretul nr. 213 din 1957, publicat in Buletinul Oficial nr 4 din 18 ianuarie 1958;
 Conventia O.I.M. nr. 98/1949 privind dreptul de organizare si negociere colectiva, ratificata de Romania prin Decretul nr. 352 din 1958, publicat in Buletinul Oficial nr. 34 din 29 august 1958.
 Organizatia Natiunilor Unite a adoptat la 16 decembrie 1956 Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale. Romania a semnat pactul la 27 iunie 1968 si la ratificat in 1974 prin Decretul nr. 212.
 Consiliul Europei, cu asistenta acordata de O.I.M., a adoptat in anul 1961 Carta Social Europeana. Carta comunitara defineste drepturile sociale fundamentale ale cetatenilor comunitari si, in particular, ale lucratorilor salariati sau independenti.
Printre marile principii proclamate de Carta se numara si „dreptul la libertate de asociere si de negociere – care implica dreptul de asociere libera in organizatii profesionale, dreptul de a incheia contracte (conventii) colective de munca si dreptul de a recurge, in conditiile legii, la actiunea colectiva (greva).



Reglementari interne

In dreptul intern conflictul de munca este reglementat printr-o serie de acte normative adoptate dupa anul 1990:
 Constitutia Romaniei (articolul 43), modificata si completata prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, aprobata prin referendum national la 18-19 octombrie 2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 758 din 29 octombrie 2003;
 Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, publicata in Monitorul Oficial nr. 582 din 29 noiembrie 1999;
 Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), Titlul IX „conflicte de munca”, capitolul II, articolele 250-253, publicata in Monitorul Oficial nr. 72 din 5 februarie 2003