de Vasile Alecsandri
Desteptarea Romaniei
Voi ce stati in adormire, voi ce stati in nemiscare,
N-auziti prin somnul vostru acel glas triumfator,
Ce se-nalta pan la ceruri din a lumii desteptare,
Ca o lunga salutare
Catr-un falnic viitor?
Nu simtiti inima voastra ca tresare si se bate?
Nu simtiti in pieptul vostru un dor sfant si romanesc
La cel glas de inviere, la cel glas de libertate
Ce patrunde si razbate
Orice suflet omenesc?
Iata! lumea se desteapta din adanca-i letargie!
Ea paseste cu pas mare catr-un tel de mult dorit.
Ah! treziti-va ca dansa, fratii mei de Romanie!
Sculati toti cu barbatie,
Ziua vietii a sosit!
Libertatea-n fata lumii a aprins un mandru soare,
S-acum neamurile toate catre dansul atintesc
Ca un card de vulturi ageri ce cu-aripi mantuitoare
Se cerc vesel ca sa zboare
Catre soarele ceresc!
Numai tu, popor romane, sa zaci vecinic in orbire?
Numai tu sa fii nevrednic de-acest timp reformator?
Numai tu sa nu iei parte la obsteasca infratire,
La obsteasca fericire,
La obstescul viitor?
Pana cand sa creada lumea, o! copii de Romanie!
C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?
Pana cand sa ne tot plece cruda, oarba tiranie
Si la caru-i de trufie
Sa ne-njuge ea pe noi?
Pana cand in tara noastra tot strainul sa domneasca?
Nu sunteti satui de rele, n-ati avut destui stapani?
La arme, viteji, la arme! faceti lumea sa priveasca
Pe campia romaneasca
Cete mandre de romani!
Sculati, frati de-acelasi nume, iata timpul de fratie!
Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste Carpati
Aruncati bratele voastre cu-o puternica mandrie
Si de-acum pe vecinicie
Cu toti mainile va dati!
Hai, copii de-acelasi sange! hai cu toti intr-o unire
Libertate-acum sau moarte sa catam, sa dobandim.
Pas, romani! lumea ne vede... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei dezrobire
Viata noastra sa jertfim!
Fericit acel ce calca tirania sub picioare!
Care vede-n a lui tara libertatea re-nviind,
Fericit, maret acela care sub un falnic soare
Pentru Patria sa moare,
Nemurire mostenind.
Mihai Eminescu
Doina
De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân-la Mare
Vin muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
ªi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte;
Sus la munte, jos pe vale,
ªi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân- în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
ªi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
ªi s-aşează pe la noi;
Toate cântecele pier,
Zboară pasările toate
De neagra străinătate.
Numai umbra spinului
În uşa creştinului.
Îşi dezbracă ţara sânul,
Codru frate cu românul
De săcure se tot pleacă
ªi izvoarele îi seacă
Sărac în ţară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
ªi neamul nemernicia!
ªtefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor,
În sama părinţilor,
Clopotele să se tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
ªi Moldova adunând!
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îţi vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară,
Din hotară în hotară
Îndrăgi-i-ar ciorile
ªi spânzurătorile!
Decebal catra popor - 1896 Fire de tort
George Cosbuc
Viata asta-i bun pierdut
Cand n-o traiesti cum ai fi vrut!
Si-acum ar vrea un neam calau
S-arunce jug in gatul tau;
E rau destul ca ne-am nascut,
Mai vrem si-al doilea rau?
Din zei de-am fi scoboratori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flacau ori mos ingarbovit;
Dar nu-i totuna leu sa mori
Ori cane-nlantuit.
Cei ce se lupta murmurand,
De s-ar lupta si-n primul rand,
Ei tot atat de buni ne par
Ca orisicare las fugar!
Murmurul, azi si oricand,
E planset in zadar!
Iar a tacea si Iasii stiu!
Toti mortii tac! Dar cine-i viu
Sa rada! Bunii rad si cad!
Sa radem, dar, viteaz rasad,
Sa fie-un hohotit si-un chiu
Din ceruri pana-n iad!
De-ar curge sangele parau,
Nebiruit e bratul tau
Cand mortii-n fata nu tresari!
Si insuti tie-un zeu iti pari
Cand razi de ce se tem mai rau
Dusmanii tai cei tari.
Ei sunt romani! Si ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni cel sfant,
Zamolxe, c-un intreg popor
De zei, i-am intreba: ce vor?
Si nu le-am da nici un pamant,
Caci ei au cerul lor!
Si-acum, barbati, un fier si-un scut!
E rau destul ca ne-am nascut;
Dar cui i-e frica de razboi
E liber de-a pleca-napoi,
Iar cine-i vanzator vandut
Sa iasa dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurand le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va ganditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii langa noi!
Regresăm
-Adrian Paunescu-
Nu-i nimic, e-n regulă,
mai aşteptăm două sute de ani,
ce-o să fie, un biet accident istoric,
o socoteală matematică greşită,
suntem în Estul Europei, nu uitaţi.
Ruşii, da, Maghiarii, da,
Polonezii, da, Bulgarii, da,
noi, nu, noi nu, noi nu progresăm,
că se interpretează,
când nu voiau vecinii,
noi nu puteam, n-aveam voie,
când vor vecinii,
nu vrem noi, n-avem nevoie,
asta e, aşa suntem noi, ai dracului,
daţi în Paşte, asta e, daţi în Paşte,
nu-i nimic, e-n regulă,
mai vedem noi, mai vedem,
aveţi răbdare, nu bateţi din picioare,
nu vă pripiţi
noi regresăm cu plăcere,
noi regresăm cu talent,
noi nu ne luăm după nimeni
decât când regresează.
Două sute de ani! Atât!
Aveţi răbdare, nu chemaţi salvarea,
nu exageraţi, nu cricniţi,
regresaţi cu noi!
Înapoi, marş!
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Radu Gyr
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
ªi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
ªi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
avocatnet.ro explicăm legislația
rosu gheorghe 
justitiarul3 
Andreea-Ionescu