cred ca da ;
Art. 4 - (1) Poate fi beneficiar al sponsorizării:
a) orice persoană juridică fără scop lucrativ, care desfăşoară în România sau urmează să desfăşoare o activitate în domeniile: cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific - cercetare fundamentală şi aplicată, umanitar, religios, filantropic, sportiv, al protecţiei drepturilor omului, medico-sanitar, de asistenţă şi servicii sociale, de protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, precum şi de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice;
b) instituţiile şi autorităţile publice, inclusiv organele de specialitate ale administraţiei publice, pentru activităţile prevăzute la lit. a);
~~~
LEGE Nr. 218 din 23 aprilie 2002
privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
ART. 2
Activitatea Poliţiei Române constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.