La data cand realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decat valoarea indicatorului social de referinta, in vigoare , plata indemnziatiei de somaj inceteaza.
Valoarea indicatorului social de referinta este stabilita la 500 de lei.
1. Legea 76/2002 spune:
Art. 44. - Încetarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor are loc după cum urmează:
a) la data încadrării în muncă, conform legii, pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
b) la data când realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
c) la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de înmatriculare, conform legii, dacă realizează venituri lunare mai mari decât valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare;
2. Din Norme metodologice la Legea 76/2002.
Art. 15. - (2) Prin activităţi autorizate potrivit legii se înţelege activităţile economice desfăşurate de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi/sau întreprinderi familiale conform legii sau exercitarea profesiilor liberale potrivit dispoziţiilor legale speciale.
3. Deci nu poate avea un contract individual de munca in timpul somajului, indiferent de venitul obtinut.