Retrocedarile proprietatilor private dizolvate in marea "proprietate obsteasca" comunista sunt la ordinea zilei. Ma intreb insa: cei care au avut nenorocul de a se naste intr-o societate care nu accepta dreptul de proprietate privata - si aici ma refer la proprietatea care se naste din libera initiativa, au dreptul la vreo compensare !? Si inca o intrebare: sunt morale retrocedarile fostelor proprietati daca noi, cei de acum, trebuie sa platim ? Fireste, e vorba de cazurile cand restituirea impune eforturi asupra bugetului de stat, pe care, din pacate, il alimentam noi, si astfel, fara vina, fara dreptul de a fi avut dreptul la initiativa privata, mai si platim pentru greselile unui regim care ne-a fost impus.
Exproprierile care au avut loc mai ales incepand de prin 1949 au fost (si acestea) abuzive. Imobilele care au fost nationalizate (fie teren, fie cladiri) au fost impartite celor care nu aveau… sau le-au folosit "guvernantii" de atunci in interes propriu...
La vremea aceea multe familii au fost stramutate sau au luat drumul pribegiei – deseori platind bani multi pentru a putea parasi tzara.
Cei care au fost “repartizati” in imobilele din care au fost alungati proprietarii (avand dreptul sa ia numai ce puteau cara pe brate – si multi aveau copii mici) se bucurau atunci… Totul li se parea just si nimeni nu s-a opus…
Asadar, cum atunci majoritatea nu s-a opus (bucurandu-se chiar ca “bogatii” ajung mai saraci ca ei), azi tot majoritatea plateste.
Cea mai urata parte a acestor retrocedari priveste faptul ca sunt prea multi cei care inseala oamenii si ii scot din case chiar si in acele cazuri in care fostii proprietari au murit fara mostenitori… Banii si coruptia conduc la nedreptati care n-ar mai trebui sa aiba loc astazi. Dar la acest “capitol” numai interventia autoritatilor statului (cu atributii in domeniu) ar putea rezolva ceva. Dar aceste autoritati sunt… oameni si oamenii (cei mai multi) sunt coruptibili.
Regimul comunist a fost impus pentru ca majoritatea a crezut ca e bine asa: egali in saracie… Cei care s-au impotrivit regimului au platit cu varf si indesat, dar nimeni nu i-a aparat. Altfel spus, au fost unii care au spus: impotriviti-va acum, cat mai e timp… dar au fost ignorati.
Pentru trope_doi
Chiar credeti ce scrieti ? ("majoritatea a crezut ca e bine asa...") daca raspunsul dvs este DA, si nu pentru ca sunteti dintre cei care au pierdut cava atunci, atunci va trebuie o cura de istorie.
Divagatii…
Deocamdata dv ati pus intrebari, si ati facut referire la istorie. Ati uitat esentialul: dv ce credeti si de ce?
@ghcar a scris:
Retrocedarile proprietatilor private dizolvate in marea "proprietate obsteasca" comunista sunt la ordinea zilei. Ma intreb insa: cei care au avut nenorocul de a se naste intr-o societate care nu accepta dreptul de proprietate privata
(subliniera imi apartine)
In vremea despre care vorbiti dv (pana in 1989) initiativa privata functiona dar nu sub forma de SRL etc, ci sub “forma” de mandatar al unei intreprinderi mari, de ex.(chestiunea nu e scrisa in cartile de istorie). Se castigau bani – mai multi decat castigau cei care lucrau “in acord individual”, de ex. Acesti mandatari castigau suficient de bine pentru a-si permite cumpararea unui apartament sau construirea unei case – si erau proprietari (pe cladire, nu si pe terenul de sub casa in toate cazurile). Sigur, nu se inghesuiau prea multi sa devina mandatari in acest sens deoarece era de munca zi lumina, nu 8 ore pe zi si era obligatoriu sa fie “meseriasi”, nu agricultori transformati peste noapte in strungari, de exemplu.
Asadar, proprietatea privata era permisa… Cei care au avut “nenorocul” sa se nasca, sa creasca si sa munceasca atunci e clar ca nu au dreptul la compensatii… Un apartament isi putea cumpara oricine muncea (si majoritatea cetatenilor aveau un loc de munca) – prin credit la cec, rate fixe pe 30 ani (nici despre aceasta nu scrie in cartile de istorie)… Dar cei mai multi au preferat chiriile mici. Au avut de ales, au ales…
De ce sunteti impotriva afirmatiei “majoritatea a crezut ca e bine asa…”? Pana si azi exista cetateni (unii abia daca au implinit varsta de 18 ani) care striga ca “inainte era mai bine”! Sigur... nu credea majoritatea ca era mai bine?
Eventual, argumentati un posibil raspuns… Fara argumente afirmatiile n-au valoare si sunt inutile.
In plus: doriti sa discutati sau doriti sa fiti aprobat?
Buna dimineata,
Esential nu este ce cred eu. Am pus subiectul in discutie pentru ca este un exemplu de asimetrie in care doar unele aspecte sunt luate in considerare: unii au avut posibilitatea sa acumuleze proprietate privata, altii nu avut acest drept. Cat despre " majoritatea a crezut ca este mai bine asa.." presupun ca dvs considerati ca aceasta majoritate s-a exprimat liber, inclusiv la toate alegerile din acea perioada. Convingerea mea este ca desi exprimarea a fost sa zicem, libera, continutul era supus constrangerilor. Sigur, este greu de inteles azi de ce acest comportament. Poate cei care au trait vremurile acelea - pot explica mai bine reflexul de a striga in gura mare ce dorea partidul si a crede cu totul altceva. Cat despre libera initiativa permisa de care vorbiti, mandatari de exemplu, cred ca sunteti in eroare: oare chiar este vreo " mare intreprindere" care a lucrat cu mandatari ? Credeti deci ca doar din lene oamenii nu s-au inghesuit sa devina intreprinzatori, preferand sa pasca in campul municii ? Personal am alte amintiri.
PS. Desigur, inca odata afirm ca doresc o discutie pe subiectul prezentat. Cred ca alte pareri decat ale mele ar fi utile.
Permiteti-mi sa va contrazic: esential este si ce credeti dv!
Bineinteles ca la vremea aceea nu se vota liber! Dar au fost cetateni care nu au fost la vot, la defilari, la “manifestari artistice obligatorii” niciodata in acea perioada si nu au “patit’ nimic…
@ghcar a scris: unii au avut posibilitatea sa acumuleze proprietate privata, altii nu avut acest drept…
Dreptul exista dar – ca si azi – posibilitatea nu e la indemana tuturor… Altfel spus: dreptul si posibilitatea sunt chestiuni total diferite - la fel ca si azi, cand dreptul este clar conturat dar nu multi au posibilitatea sa-si exercite acest drept.
In localitatea din care scriu cunosc trei intreprinderi care lucrau cu mandatari – servicii externalizate, cum am zice astazi. De asemenea, existau “micii meseriasi” – poate isi mai aduce cineva aminte de cizmari, de cei care vindeau nasturi, catarame (produse de ei), de croitori si altii de gen… Toti acestia erau “mici meseriasi” si plateau impozit (norma fixa) catre bugetul statului.
Nu doar din lene nu s-au inghesuit oamenii sa fie mandatari… Aveau nevoie de mijloace de productie si de indemanare… Atelierele independente erau dotate cu masini unelte – cumparate de la persoane fizice sau de la intreprinderile care le casau, cum s-ar zice. Masini unelte vechi, neautomatizate, dar care le ofereau posibilitatea unei relative independente…
Cei mai multi dintre muncitorii care au lucrat in fabrici si uzine au fost adusi din zone slab dezvoltate economic la vremea aceea – aceste mase de muncitori au format majoritatea, la un moment dat, in orasele unde au fost stramutati si “vocile locale” care se impotriveau regimului ce se instaurase deja erau si mai greu de auzit…
Prin “reformele” agrare din 1864, 1921, 1945 satenii au fost improprietariti cu terenuri din mosii… In 1948 au fost improprietariti multi veterani de razboi…. Mai tarziu, aceste terenuri au inceput sa fie confiscate – de la cei care aveau un loc de munca in oras si se presupunea ca nu mai lucreaza pamantul, deci nu mai au nevoie de acesta… Mai apoi s-au inventat “cooperativele” – cei mai multi au acceptat sa intre in cooperatie, dar au fost si multi care au refuzat si au fost “convinsi” – unii cu bataia, altii fiind exproprietariti si mutati pe raza altor localitati, unde erau obligati sa ia viata de la capat.
Din aceste motive – dar si multe altele – am facut afirmatia: majoritatea cetatenilor au acceptat regimul comunist gandindu-se ca le va fi bine. Si le-a fost: multi au ajuns sa aiba ceea ce n-ar fi putut avea niciodata daca nu le-ar fi oferit comunistii. Unii s-au dovedit intreprinzatori si au lucrat pamantul, au intretinut imobilele in care au fost repartizati, dar cei mai multi au ales sa nu lucreze pamantul si nici nu au intretinut locuintele care le-au fost atribuite – asteptand ca statul sa faca aceasta (in virtutea chiriei modice pe care o plateau catre stat); astfel, imobilele au ajuns in paragina si ei nu miscau un deget – pt ca statul trebuia sa “faca”…
Comportamentul de atunci nu e asa greu de inteles, doar ca nu ne plac motivele: lacomia si incultura – pe de o parte – durerea si teama – pe de alta parte… Cei lacomi si inculti (majoritari) sprijineau regimul comunist fara rezerve, ceilalti au incetat sa crititce regimul pentru ca au fost efectiv decimati si au avut de suferit nu doar ei, ci si membrii familiei…
Cei care strigau “in gura mare” ce dorea partidul nu o faceau din reflex – o faceau deoarece credeau in ceea ce striga iar daca nu credeau, totusi, o faceau pentru a nu risca sa piarda camera primita cu chirie sau sa fie mutati in alta localitate… Ar fi putut si acestia sa aleaga sa nu se prezinte la asemenea manifestari…
Majoritatea nu s-a exprimat tocmai liber in ultimii ani de comunism… Dar dovada ca au crezut in comunism o avem si azi: voturile date catre “fosti comunisti”, mentalitatea ca “atunci era mai bine”…
Si din acest motiv nu cred ca cei care n-au putut avea “proprietate privata” in acele vremuri pot obtine vreo compensatie azi…
avocatnet.ro explicăm legislația
Walther 
Viorica Scortescu 
Lisonelta400