Intr-una din seri, in drum spre casa m-am oprit cu un prieten la povesti, ce e drept aveam 2 beri langa noi, cand se prezinta un agent de la politia comunitaram, singur, si imi cere buletinul fara sa se legitimeze. In momentul in care l-am rugat frumos sa se legitimeze i-a sarit tandara, intre timp eu ii dadusem buletinul, si plecam catre postul lor din apropiere sa-mi scrie procesul verbal. Dupa o cearta lunga, si insulte repetate din partea agentului si colegilor sai, ma trezesc cu o amenda de 1500 lei, pentru consum de alcool si semne obscene(tin sa mentionez ca nu adus nici un fel de injuriu, amenintare, injuratura agentului sau colegilor lui dinpotriva tot timpul ma adresam la pers a II-a plural). Cand mi s-a impus practic sa semnez (de catre cei 5 agenti din care 1 a fost prezent la locul faptei) am refuzat cu vehementa, fiind singurul care sunt pasibil de amenda(dat fiindca prietenul meu in acceasi situatie cu mine nu patea nimic iar eu risca o amenda de 1500 lei) si dat fiind faptul ca nu am recunoscut ca am consumat bauturi deoarece berile respective puteau sa fie acolo din pura intamplare, fara ca noi sa bem din ele. Intrebare: Care e cea mai plauzibila forma de a contesta o astfel de sanctiunea?
faptul ca era 2 cutii de bere langa dvs asta nu inseamna ca le-ati consumat dvs. banuiesc ca nu vi s-au facut tete ca sa se constate ca aveti alcool in sange. deci deodata trreaba aceasta ar trebui sa pice.
referitor la semnele obscene, nu ma pronunt. le-ati comis asta este, nu aveti cum sa mai dati inapoi. daca nu le-ati comis, deci daca sustineti contrariul, sa-i puneti sa dovedeasca, cam asta trebuie sa faceti si dvs.
Nu am comis nici una din faptele relatate in procesul verbal, agentul care a constat fapta era singur, eu am un martor, cum pot contesta procesul verbal?
Contestatia o puteti formula in termen de 15 zile de la semnarea sau comunicarea la domiciliu a procesului verbal.
Trebuie sa va dovediti contestatia cu actre,martori,alte probatorii acceptate de lege.