broasca maria a scris:
baiatul are 13 ani si beneficiaza de alocatia din romania,as dori sa poata beneficia de cea din italia daca se poate.
Potrivit Regulamentului European nr. 1408, „salariaţii, lucrătorii independenţi si membrii familiilor acestora care se deplasează în interiorul Uniunii Europene beneficiază de securitate socială“.
Persoanele interesate trebuie să stie că există niste formulare europene tip pe care solicitantul are obligaţia să le completeze si să le depună la instituţiile abilitate să facă analiza dosarelor. Mai exact, ele trebuie să ajungă la Ministerul Muncii. Foarte important de stiut este faptul că o astfel de solicitare poate fi făcută chiar în ţara unde lucrătorul îsi desfăsoară activitatea. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că există mai multe situaţii particulare care trebuie luate în calcul. De exemplu, copilul domiciliază în România, iar părinţii lucrează cu forme legale într-un alt stat membru. Alocaţia este plătită de statul pe teritoriul căruia muncesc părinţii. Sunt si cazuri în care copilul este la noi cu domiciliul, iar mama lucrează în Italia si tatăl în Spania. Dosarul pentru alocaţie se face pentru una dintre cele două ţări amintite, fie Spania, fie Italia. Dacă statul de resedinţă al minorului este România, iar unul dintre părinţi lucrează aici, iar altul într-o altă ţară comunitară, atunci copilul îsi ia alocaţia de la statul român, urmând ca celălalt stat să acorde un complement diferenţial.
Odata cu cerea de acordare a prestatiilor familiale intr-un stat al Uniunii europene, altul decat Romania, familia interesata trebuie sa completeze si formularul E401. Acesta poate fi solicitat de catre lucratorul, pensionarul, orfanul ori institutia competenta in cazul in care persoana interesata nu prezinta acest atestat. Formularul contine mentiuni privind membrii familiei lucratorului salariat sau independent, ai somerului, ai titularului unei pensii sau rente care rezida pe teritoriul unui alt stat decat statul competent.