De curand am devenit coproprietara unui apartament, in urma decesului tatalui meu. De atunci m-am confruntat cu mai multe probleme atat cu vecinii, cat si cu administratora, care incearca sa profite de faptul ca am ramas orfana si ca sunt foarte tanara.
1. Usa de la scara blocului se inchide dupa ora 22.00, fara a exista interfon. Avem toti proprietarii chei. Problema este ca tatalui i s-a facut rau inainte sa moara si mi-a plecat SMURD-ul din fata blocului, pentru ca usa era incuiata si desi am coborat sa o deschid, cineva a incuiat-o in urma mea. Eu sufar de spasmofilie si adeseori mi se face rau. Ma tem ca intr-o zi mi se va face rau si ca imi va pleca Salvarea din nou din fata blocului. Mentionez ca nu exista nici un document semnat, care sa ateste faptul ca proprietarii sunt de acord cu decizia de a incuia usa, ci doar o lista scrisa de un vecin cu cei care au platiti pentru chei. Cum pot impiedica sa se mai incuie usa?
2. Un vecin de la etajul 1 a instalat un fel de far pe senzori, racordat la reteaua electrica a scarii, doar cu acordul catorva vecini. Problema este ca farul lumineaza de cate ori cineva trece prin fata scarii (probabil pentru a se vedea cine intra seara in scara si ca sa se poata barfi mai bine). El se justifica spunand ca l-a instalat pentru a-si supraveghea masina. Cum pot face sa nu platesc lumina consumata inutil de acel far?
3. I-am sesizat verbal administratorei ca imi curge apa de la vecinul de deasupra (acesta nevrand sa ia masuri si trantindu-mi usa in nas) si ca etajul meu nu este iluminat, iar aceasta a inceput sa urle la mine ca nu e problema dumneaei si ca sa imi rezolv singura problemele. Din cate stiu, nu exista Presedinte de scara sau vreun Comitet Executiv caruia sa ma adresez, nu exista nici macar o insemnare cu numele administratorei, in cazul in care as vrea sa ii depun plangere. Cum trebuie sa procedez ca sa o determin sa rezolve aceste probleme?
Va multumesc!
Daca sunteti constituiti in asociatie de proprietari va puteti adresa Primariei. In cadrul acesteia exista o structura care are ca atributii atestarea administratorilor si poate verifica activitatea acestora.
Blocul Dv. are o singura scara? V-ati interesat la vecini daca exista asociatie de proprietari in bloc si care sa aiba si presedinte si comitet executiv? In caz ca nu aveti asa ceva adresati-va primariei cu un memoriu in care scrieti exact ce ne-ati scris noua aici.
Este treaba administratorei sa vada ce e cu apa care curge de la vecinul de sus, ca poate sa fie fisurata, sparta, teava comuna, este treaba administratorei sa asigure iluminatul pe hol.
Este treaba presedintelui de asociatie sa prevada situatii ca ale Dv. (cu SMURD-ul) si sa se decida in comitet instalarea unui interfon. Oricine se poate regasi in situatia de a fi singur in casa, fara sprijin din partea cuiva, sa apuce sa cheme Salvarea si .....sa moara in casa din cauza ca nu a fost altcineva care sa le deschida usa......
In primul rand vreau sa va multumesc pentru raspunsuri.
In al doilea rand, voi incerca sa detaliez situatia. Blocul meu cuprinde 3 scari, in care proprietarii se afla intr-o asociatie de proprietari (stiu asta pentru ca pe chitanta de intretinere si pe stampila scrie asta). Deciziile de a se incuia usa cu cheia, de a se instala acel far si multe altele asemenea, sunt aplicate numai pe scara mea. Cativa vecini au venit cu idei, au pornit din usa in usa, ne-au prezentat cateva detalii, au strans niste bani si s-au pus pe treaba (doar ca pe langa ideile pe care ni le-au prezentat au facut multe alte lucruri dupa bunul plac).
Administratora habar nu are ce se intampla pe scara mea. Nicaieri nu exista vreun afis din care sa reiasa ca ar exista un Comitet de conducere al blocului sau macar unul pe care sa scrie numele administratorei. De la vecini am aflat abia la ce apartament sta pentru a putea achita intretinerea (ea incaseaza acasa).
Interesati-va cine este presedintele asociatiei, catre el trebuie sa va indreptati toate plangerile Dv., nu catre administrator care este un angajat tentat mai mult sa stea sa mestece in cratita la tocanita, decat sa se ocupe de treburile cu administratia.
Asa ca reprezentantul Dv. este presedintele asociatiei si comitetul executiv, carora trebuie sa le cereti ce aveti de cerut. Sigur, puteti comunica si cu administratorul, dar daca va raspunde asa, luati-o pe calea legala. Cererea sa fie in scris.