Tema discriminarii bugetarilor este inclusa in contestatia formulata de un anume partid politic catre Curtea Constitutionala, cred ca la pct.3.2.7 de mai jos Pentru cine este interesat, iata textul integral, care face referire si la celelalte articole contestate, care apoi au fost declarate neconstitutionale.
SESIZARE
cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
Subsemnatii, identificati in Anexa prezentei sesizari,
In exercitarea dreptului de a formula obiectii privind constitutionalitatea legilor inainte de promulgare,
In temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţia României, respectiv ale art. 11 alin. (1) parag. A lit. a) si ale art. 15 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
Prin prezenta, va solicitam sa constatati neconstitutionalitatea prevederilor Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, pentru urmatoarele
CONSIDERENTE:
I.Neconcordantele existente intre prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si Constitutia Romaniei
Capitolul I
Incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie
Dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, in ansamblul lor, prin care se stabileste in mod disimulat, in sarcina angajatilor din sistemul bugetar, obligatia de virare la bugetul statului a 25% din drepturile salariale, vin in conflict atat cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constitutie, cat si cu prevederile coroborate ale art. 16, art. 44 si art. 56 alin. (2) din aceeasi Lege fundamentala.
1.1.Nesocotirea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie raportate la prevederile Legii nr. 24/2000 (relative la unicitatea reglementarii si la evitarea paralelismelor)
Prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala consacra principiul suprematiei Constitutiei si al obligativitatii legilor: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”, ceea ce semnifica faptul ca legile in vigoare trebuie respectate nu numai in sensul aplicarii concrete a acestora, ci si cu ocazia edictarii de noi acte normative (exceptand modificarile exprese sau implicite ale unor legi).
Din interpretarea dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie, apare ca fiind obligatorie si respectarea legilor.
Ca si principiul suprematiei Constitutiei, principiul legalitatii reprezinta un principiu esential al statului de drept, preeminenta legii asigurand ordinea de drept intr-un stat democratic.
In aplicarea acestui principiu, prin Decizia nr. 415/2010[1], Curtea Constitutionala a statuat ca: „potrivit Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 25 august 2004, tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. În acelaşi sens, art.13 din această lege instituie principiul unicităţii reglementării în materie, statuând că reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind într-un singur act normativ, iar, potrivit art.15, cu denumirea marginală <>, în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existenţei unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.”
In plus, prin aceeasi decizie, Curtea Constitutionala a retinut (reiterand considerentele Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995[2]) ca „puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.(4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept”.
Fata de toate aceste aspecte, rezulta in mod evident faptul ca este inadmisibila existenta simultana a doua acte normative care sa reglementeze aceleasi raporturi juridice.
Or Legea privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar incalca art. 1 alin. (5) din Constitutie, lezand preeminenta Legii nr. 24/2000 privind normele de etica legislativa pentru elaborarea actelor normative, intrucat prevederile actului normativ criticat instituie un paralelism legislativ (fapt interzis).
Astfel, reducerea salariilor bugetarilor si a pensiilor echivaleaza practic cu instituirea unui nou impozit, care va constitui venit la bugetul de stat. Noul impozit aplicat veniturilor obtinute de bugetari din salarii si de pensionari din pensii excede sferei impozitelor reglementate expres de Codul fiscal (Legea nr. 571/2003).
Pe de alta parte, potrivit art. 2 din Codul fiscal: „Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe venit;
c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;
e) impozitul pe reprezentanţe;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale.”
Avand in vedere faptul ca in sistemul nostru constitutional – art. 139 alin. (1) din Constitutia Romaniei – impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, rezulta ca enumerarea cuprinsa in art. 2 din Codul fiscal este limitativa, orice alt impozit sau taxa datorate acestor bugete neputand fi stabilite decat prin lege.
Art. 2 din Codul fiscal se impune a fi corelat cu dispozitiile art. 139 alin. (3) din Constitutie, care statueaza principiul legalitatii in materie fiscala: „Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale”. Prevederile legale amintite interzic stabilirea oricaror alte prestatii in sarcina cetatenilor, in afara celor prevazute expres prin lege. Referirea la posibilitatea stabilirii unor noi impozite si taxe – ca forma de contributie a cetatenilor la cheltuielile publice – exclude insa aplicarea unui comportament arbitrar din partea autoritatilor publice, care trebuie sa se inscrie in limitele legalitatii si ale statului de drept.
In plus, se impune luat in considerare si faptul ca, de lege lata, Codul fiscal se aplica prioritar atunci cand vine in conflict cu prevederi cuprinse in alte acte normative, prevaland asupra acestora, dupa cum stipuleaza art. 1 alin. (3) din Codul fiscal: „În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.”.
Fata de aspectele expuse supra, prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar apar ca fiind neconstitutionale prin incalcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, care statueaza principiul obligativitatii respectarii legilor.
1.2.O altă încălcare a Constituţiei pe care o aduce legea ce face obiectul prezentei sesizari are in vedere prevederile art. 56 alin. (2) din Legea fundamentala, coroborate cu art. 1 alin. (5) art. 16 si art. 44 din acelasi act normativ
Chiar dacă se regăseşte în Capitolul III – „Indatoriri fundamentale”, textul art. 56 alin. (2) din Constitutie reprezinta o aplicaţie particulară a principiului egalităţii în materie fiscală şi anume obligaţia legiuitorului, indicat expres, de a aşeza just sarcinile fiscale, obligaţie decurgând din Articolul 16 din Constituţie - „Egalitatea în drepturi", care prevede că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Acest text, art. 56 - „Contribuţii financiare" prevede: „(1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. (3) Orice alte prestaţii sunt interzise. în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale."
Prevederile art. 3 alin. (2) din actul normativ criticat instituie, practic, un veritabil nou impozit pe venit, în cuantum de 25% din salariul brut, în sarcina doar a unora dintre cetăţenii României, determinaţi prin lege.
Acest text prevede că: „Sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul prevăzut la alin. (1), precum şi pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în termen de 15 zile de la dala intrării în vigoare a prezentei legi.”
Or, obligaţia constituţională de a contribui la cheltuielile publice prin impozite şi taxe, trebuie să se realizeze „just", adică să se supună principiilor proporţionalităţii şi echităţii, specifice oricărei societăţi democratice.
In condiţiile în care, sub diverse denumiri, salariatul din sistemul bugetar, trebuie să plătească bugetului de stat 41% din venitul său lunar (16% impozit + 25% adăugat de proiectul de lege), în timp ce toţi ceilalţi salariaţi plătesc doar o cotă de 16% din salariu, proiectul de lege instituie o situaţie discriminatorie şi împovărătoare pentru salariaţii din domeniul bugetar, care ajung astfel să plătească o sumă aproape dublă faţă de ceilalţi cetăţeni ai României care sunt angajaţi în muncă, bugetului de stat şi bugetelor speciale.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Van Raalte contra Ţările de Jos[3] că impozitele sau contribuţiile intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr. 1, acestea referindu-se la dreptul statului de a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, dar având efecte asupra dreptului de proprietate al celui vizat. In speţa menţionată s-a arătat că stabilirea unor impozite sau contribuţii numai pentru anumite categorii de cetăţeni are caracter discriminatoriu şi aduce atingere dreptului de proprietate al acestora.
In consecinţă, stabilirea obligaţiei de virare la bugetul statului a 25% din salariu. în plus pentru salariaţii din sistemul bugetar faţă de ceilalţi angajaţi din România, încalcă dreptul de proprietate (art. 44 din Constitutie), principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii (art. 16 din Constitutie) şi obligaţia statului de a repartiza echitabil sarcinile fiscale pentru toţi cetăţenii tării [art. 56 alin. (2) din Constitutie].
1.3. Legea privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar este de natura sa nesocoteasca art. 1 alin. (5) din Constitutie si sub aspectul incalcarii a numeroase alte prevederi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative – republicata (art. 6, art. 7, art. 20[4], art.21[5] şi art. 30[6] din acest act normativ).
Art. 6 – „Conţinutul şi fundamentarea soluţiilor legislative” - prevede:
„(1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi
posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă.
Soluţiile pe care Ie cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-
se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi
cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum şi ale
armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele
internaţionale la care România este parte.
(2) Pentru fundamentarea noii reglementări, se va porni de la dezideratele
sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în
vigoare.
(3) Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoţite de o
expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum
şi de un studiu de impact după caz.
(4) Actele normative cu impact asupra domeniilor social, economic şi de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislaţiei în vigoare sunt elaborate pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern. Guvernul defineşte tipurile şi structura documentelor de politică publică”.
De asemenea, art. 7 - „Evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări", prevede:
„(1) Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de lege, a propunerilor legislative şi a celorlalte proiecte de acte normative reprezintă un set de activităţi şi proceduri realizate cu scopul de a asigura o fundamentare adecvată a iniţiativelor legislative. Evaluarea preliminară a impactului presupune identificarea şi analizarea efectelor economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările propuse.
(2) Evaluarea preliminară a impactului proiectelor de acte normative este considerată a fi modalitatea de fundamentare pentru soluţiile legislative propuse şi trebuie realizată înainte de adoptarea actelor normative.
(3) Fundamentarea noii reglementări trebuie să aibă în vedere atât evaluarea impactului legislaţiei specifice în vigoare la momentul elaborării proiectului de act normativ, cât şi evaluarea impactului politicilor publice pe care proiectul de act normativ le implementează.
(4) Evaluarea preliminară a impactului este realizată de iniţiatorul proiectului de act normativ...."
Art. 20 - „Activitatea de documentare" prevede expres:
„(1) Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcţie de importanţa şi complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a reglementărilor similare din legislaţia străină, în special a ţărilor Uniunii Europene.
(2) Rezultatele studiilor de cercetare şi referirile la sursele de informaţii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie să fie incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ.
Textele de lege astfel încălcate sunt tocmai cele esenţiale pentru legalitatea şi temeinicia unei noi reglementări. Nu întâmplător, aceste reguli sunt obligatorii şi statuate ca fiind strict necesare pentru eficienţă şi stabilitate legislativă, pentru temeinică fundamentare, pentru coerenţă în raport de ansamblul reglementărilor interne şi, nu în ultimul rând, pentru corelarea cu legislaţia comunitară europeană.
Se constată, de asemenea, lipsa totală a oricărei evaluări preliminare a impactului unei asemenea legi în plan social şi în plan economic, deşi obiectul de reglementare şi implicaţiile sunt de maximă relevanţă. Sunt propuse soluţii legislative, total nefundamentate, incoerente, bazate pe cu totul alte criterii decât cele de tehnică legislativă.
Din expunerea de motive rezultă fară echivoc faptul că nu s-a realizat niciun studiu de impact asupra mediului macroeconomic (Secţiunea a 3-a, punctul 1), deşi sunt previzibile consecinţele negative ale scăderii puterii de cumpărare a unui număr foarte mare de oameni asupra consumului şi producţiei, cu efecte de scădere şi asupra numărului de persoane angajate în mediul privat.
De asemenea, s-a ignorat impactul financiar asupra bugetului general consolidat, (secţiunea a 4-a) atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani), chiar dacă este evident că şi contribuţiile colectate la bugetele speciale şi impozitul datorat pe salariile bugetarilor vor scădea cu 25%.
Capitolul al II-lea
Incalcarea art. 47 alin. (1) din Constitutie
Dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar contravin dispozitiilor art. 47 alin. (1) din Constitutie si dispozitiilor art. 135 alin. (2) lit. f) din aceeasi lege fundamentala, care stabilesc in sarcina statului obligatia de a asigura un nivel de trai decent si de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii
In acest context, trebuie expuse – in sustinerea acestei afirmatii – textele constitutionale amintite:
Art. 47 alin. (1) din Constitutie prevede ca: „Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”, iar art. 135 alin. (2) lit. f) dispune: „Statul trebuie să asigure crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii”.
Dreptul la un nivel de trai decent cuprinde îndeosebi dreptul la condiţii rezonabile de existenţă şi la ameliorarea lor continuă, dreptul la hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare, care să asigure cetăţeanului şi familiei lui un trai civilizat, decent.[7]
Statului ii revine obligatia de a asigura cetatenilor sai conditiile necesare pentru un nivel de trai decent, pentru cresterea calitatii vietii, aspecte care se realizeaza prin implementarea unor masuri de protectie sociala si prin garantarea dreptului la pensie. În realizarea acestui principiu constituţional, statul poate adopta politici in domeniul drepturilor de asigurari sociale, destinate sa reglementeze conditiile concrete care se impun a fi indeplinite pentru a beneficia de dreptul la pensie, precum si continutul acestui drept (inclusiv modalitatea de calculare a cuantumului acestor prestatii de asigurari sociale).
Analizand Expunerea de motive a Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar prin prisma impactului social prognozat, rezulta ca emiterea acestui act normativ nu are in vedere sub nici o forma mentinerea standardelor de viata ale categoriilor sociale afectate de masurile de austeritate.
In consecinta, in contextul realitatilor economice si sociale, reducerea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala plaseaza persoanele care au calitatea de salariati bugetari si de beneficiari ai prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala intr-o situatie defavorabila, situata sub limita inferioara a subzistentei.
Astfel, alocarea unor fonduri insuficiente pentru plata drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala, necorelarea acestora cu cresterea inflatiei nu sunt de natura sa protejeze puterea de cumparare a celor care traiesc din salarii si din prestatii de asigurari sociale si de asistenta sociala si sa asigure imbunatatirea nivelului de trai al acestora, precum si reducerea marginalizarii sociale a acestei categorii de populatie.
In aceste conditii, obligatia statului de a adopta o serie de masuri de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor sai conditiile necesare pentru un nivel de trai decent nu poate fi considerata ca fiind indeplinita.
Chiar art. 47 alin. (2) nominalizează anumite domenii în care cetăţenii au drepturi ce intra în conceptul de trai decent, respectiv: dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private.
Or tocmai aceste drepturi fac obiectul diminuărilor prevăzute de Legea privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar şi tocmai de aceea este exclusă neacceptarea criticii de neconstituţionalitate a acestui act normativ în raport de art. 47 din Constituţie. Practic, toate legile date în aplicarea acestui articol sau care sunt in tangenţă cu această sferă, suferă modificări, abrogări, suspendări de aplicare a unor texte: legea privind sistemul public de pensii, actele normative privind protecţia maternităţii şi sprijinul acordat familiilor tinere, legea privind reforma în sănătate, legea asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă etc.
Dispariţia unui sfert din venitul unui salariat bugetar reprezintă în cele mai multe cazuri suma de bani necesară tocmai pentru hrană şi îmbrăcăminte. Exemplificând la nivelul unui salariu de 800 lei, care va fi de doar 600 lei, în condiţiile în care se scad cheltuielile inerente simplului fapt de a locui undeva (costul apei, energiei electrice, agentului termic, gazului), la care se adaugă costul transportului către locul de muncă, atunci suma alocată hranei şi hainelor se reduce la una de grea supravieţuire.
Evident că, în acest context, celelalte drepturi: la educaţie, la cultură, la ocrotirea sănătăţii etc, vor fi imposibil de exercitat.
In plus, în condiţiile în care este considerabil gradul de îndatorare la bănci al acestor salariaţi sau pensionari, cărora li se va diminua cu un sfert venitul, iar astfel se vor afla în imposibilitatea de a-şi achita ratele la credite, este previzibilă o avalanşă de executari silite la preţurile reduse ale pieţii imobiliare, a caselor acestora, astfel că, foarte curând, mulţi dintre cei vizaţi de lege, de care depind şi membrii familiilor lor, vor deveni cazuri ce vor necesita protecţie socială- ce va trebui acordată de către stat.
Acest act normativ vine cu reduceri salariate majore în condiţiile în care, în condiţii de austeritate şi cu un considerabil impact social negativ, Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a „rearanjat” salariile bugetarilor tocmai în scopul declarat de art. 5 al acestei legi, de a reduce progresiv cheltuielile de personal în sistemul bugetar.
Această lege, aprobată la sfârşitul anului 2009 şi modificată recent, a avut deja în vedere principiul sustenabilităţii acestor salarii, astfel încât este nedocumentată şi neargumentată suficient o nouă lege care să reducă aceste salarii, stabilite de puţină vreme şi „îngheţate”.
Mai mult, prin reducerea salariilor mici, nivelul anumitor salarii va scădea mult sub coeficientul 1 arătat de lege ca fiind minimul permis de aceasta, iar reducerea cu 25% a salariilor mici, dar nu mai jos de nivelul de 600 lei, pentru numeroase persoane, va anula practic criteriile obiective de stabilire a salariilor, prin raportare la un nivel diferenţiat al studiilor, vechimii în muncă, importanţei muncii etc.
Mai mult, se impune subliniat faptul ca reducerea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala este de natura sa aduca atingere principiului protectiei asteptarilor legitime a cetatenilor cu privire la un anumit nivel al protectiei si securitatii sociale. In baza principiului protectiei asteptatilor legitime – indisolubil legat de statul de drept – organelor statului le revine obligatia de a actiona in conformitate cu prevederile legale in vigoare, astfel incat cetatenii sa aiba posibilitatea de a conta pe previzibilitatea normelor legale adoptate, fiind in masura sa-si planifice viitorul in contextul drepturilor conferite prin aceste dispozitii.
Admitem faptul ca acest principiu nu exclude de plano posibilitatea statului de a opera schimbari legislative, insa valabilitatea acestui demers este conditionata de mentinerea unei balante rezonabile intre increderea cetatenilor in cadrul normativ existent si interesele pentru a caror satisfacere opereaza modificarea acestuia.
Capitolul al III-lea
Incalcarea art. 44 din Constitutie
Prevederile actului normativ criticat vin în conflict şi cu art. 44 din Constituţie, referitor la dreptul de proprietate privată
Concret, art. 44 din Constitutie stipuleaza: „(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.”
Art. 44 din Constitutie garanteaza dreptul de proprietate privata.
In plus si art. 1 din Protocolul 1 la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale statueaza protectia proprietatii private: “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
Cu toate acestea, prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt de natura sa aduca atingere drepturilor salariale si de natura salariala, precum si prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala.
In acest sens, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului a statuat ca noţiunea de “bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel incat drepturile salariale si de natura salariala, precum dreptul la prestatii de asigurari sociale si de asistenta sociala pot fi asimilate dreptului de proprietate, iar salariile si prestatiile de asigurari sociale si de asistenta sociala unor bunuri proprietate privata (Cauza Büchen contra Cehiei din 2002).
Pe cale de consecinta, reducerea semnificativa a drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala– elemente de patrimoniu aflate in proprietatea acestora – constituie o ingerinta, care afecteaza dreptul de proprietate in substanta sa.
In legatura cu acest aspect, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat in jurisprudenta sa necesitatea asigurarii unui just echilibru intre exigentele interesului general si imperativul salvarii drepturilor fundamentale (in care se incadreaza si dreptul de proprietate).
In acest sens, in Cauza Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei din 1982, Curtea a retinut ca, desi lasa intact dreptul de proprietate din punct de vedere juridic, interdictiile stabilite in exercitarea acestuia sunt de natura sa reduca semnificativ posibilitatea de exercitare efectiva. In aceste conditii, dreptul de proprietate devine precar, fiind afectat in insasi substanta sa, astfel incat interdictiile in cauza se infatiseaza drept o povara speciala si excesiva, fapt care legitimeaza o solicitare de restrangere a acestora sau de acordare a unor reparatii corespunzatoare.
În cauzele Mellacher şi alţii impotriva Austriei din 1989 şi James şi alţii impotriva Marii Britanii din 1986, Curtea recunoaşte competenţa statului de a reglementa folosinţa unor bunuri proprietate privată atunci când se urmăreşte un scop de interes general, dar fără a fi pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, păstrarea raportului de proporţionalitate implicând acordarea unei despăgubiri, dreptul de indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.
Cu alte cuvinte, în concepţia Curţii Europene a Drepturilor Omului, se impune a fi trasata o distincţie între sintagmele „a fi lipsit de bun” şi „reglementare a folosinţei acestui bun”, limitarea folosinţei bunurilor proprietate privată fiind conformă Convenţei, dacă se urmăreşte un scop de utilitate publică şi dacă implică o despăgubire a proprietarului.
Doar în aceste condiţii este respectat principiul proporţionalităţii şi baza rezonabilă în temeiul cărora se pot institui restrângeri ale dreptului de proprietate.
Reducerea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala echivaleaza practic cu o expropriere, fapt ce contravine dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Constitutie, care stabilesc necesitatea acordarii unei juste si prealabile despagubiri: „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.”
Privarea de drepturile salariale si de natura salariala, precum si de prestatiile de asigurari sociale si de asistenta sociala apare ca fiind lipsita de temei si prin prisma incalcarii prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care conditioneaza dispunerea acestei masuri de existenta unei cauze de utilitate publica:
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul de a-i fi protejate bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de dreptul sau de proprietate decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.”
In acest context, se impune subliniat faptul ca legiuitorul (in cazul de fata, Guvernul Romaniei) nu furnizeaza nici un fel de informatii concrete, si cu atat mai putin probe, dovezi care sa ateste existenta unei cauze de utilitate publica.
Mai mult, obligatia constitutionala specifica Guvernului, care priveste punerea in executare a legislatiei nationale cu respectarea legislatiei comunitare implica responsabilitatea autoritatilor executive de a initia un set de masuri economice viabile avand ca finalitate asigurarea protectiei cetatenilor, a pacii si securitatii sociale, cu respectarea absoluta a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
Or practica exproprierii sau a anularii totale ori partiale a drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala reprezinta o violare a drepturilor fundamentale ale omului, care contravine si masurilor de acordare a asistentei financiare convenite cu Comisia Europeana.
Capitolul al IV-lea
Incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie
Prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar incalca dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, aducand grave atingeri principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor
Concret, art. 16 alin. (1) din Constitutie dispune: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”
Prevederea constitutionala amintita consacra egalitatea cetatenilor in fata legii in ceea ce priveste recunoasterea in favoarea acestora a unor drepturi si libertati fundamentale.
Dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt susceptibile sa conduca la discriminarea categoriei persoanelor care au calitatea de angajati in sectorul public, numai acestea intrand sub incidenta actului normativ in discutie.
Practic, prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar reglementeaza aplicarea unui tratament in mod vadit defavorabil persoanelor incadrate in sectorul public (in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau o unitate administrativ-teritoriala s.a.), prin raportare la angajatii (lato sensu) care isi desfasoara activitatea in sistemul privat.
Subliniem faptul ca aceste restrangeri financiare nu opereaza in privinta persoanelor care isi desfasoara activitatea in sistemul privat, fapt de natura sa ilustreze in mod evident existenta unor inadvertente si discrepante notabile in materia regimului juridic aplicabil salarizarii intre cele doua sisteme.
Actul normativ criticat este discriminatoriu si contravine si dispozitiilor art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului[8], care interzic orice discriminare cu privire la drepturile si libertatile garantate de Conventie.
In conceptia Conventiei Europene a Drepturilor Omului, notiunea de „discriminare” se raporteaza la ipotezele de aplicare a unor tratamente diferentiate, preferentiale in situatii analoage sau comparabile. Singura derogare admisa vizeaza situatiile de dezavantajare a anumitor persoane in masura in care acestea sunt justificate in mod obiectiv de un motiv legitim. Altfel spus, aplicarea unei diferente de tratament trebuie fundamentata obiectiv si rezonabil, ceea ce implica existenta unui raport de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele avute in vedere pentru realizarea acestuia.
Aceste prevederi sunt in concordanta cu aspectele retinute de Curtea Europeana a Drepturilor Omului intr-o speta[9], care apreciaza ca o diferenta este discriminatorie in masura in care nu se fundamenteaza pe ratiuni de ordin obiectiv si rezonabile, care nu urmaresc un scop legitim sau in cazul in care rezulta in mod vadit existenta unui raport de disproportionalitate intre mijloacele utilizate si finalitatea avuta in vedere.
Mai mult, Curtea a statuat faptul ca statele se bucura de o marja extinsa de apreciere pentru a determina daca si in ce masura diferentele existente intre diferite situatii cu privire la aspecte identice justifica aplicarea unor tratamente diferentiale.
Este adevarat ca principiul egalitatii in drepturi nu presupune omogenitate, iar existenta unor situatii obiectiv diferite justifica aplicarea unui tratament juridic diferentiat.
Reducerea drepturilor salariale si de natura salariala ilustreaza insa o diferenta de tratament juridic, care nu se fundamenteaza insa pe existenta unor ratiuni diferite din punct de vedere obiectiv.
In aceste conditii, rezulta ca persoanele plasate in situatii identice (persoane individualizate prin calitatea de angajat atat in sectorul public, cat si in sectorul privat) se bucura de un tratament diferentiat, iar aceasta discrepanta nu-si gaseste o justificare obiectiva si rezonabila.
Participarea la constructia unei societati politice democratice ar trebui sa excluda aplicarea unor masuri arbitrare si nu justifica aplicarea unor tratamente diferentiate in situatii comparabile.
Prin urmare, nu poate fi retinuta existenta unei egalitati in drepturi intre categoria persoanelor care isi desfasoara activitatea in sectorul public raportat la celelalte persoane care au calitatea de angajati in sectorul privat, in conditiile in care in privinta celor din sectorul public li s-au diminuat veniturile salariale, desi volumul de munca a ramas neschimbat.
Capitolul al V-lea
Incalcarea art. 53 din Constitutie
Dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar incalca prevederile art. 53 din Constitutie referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale, coroborate cu cele ale art. 41 si ale art. 47 alin. (2) teza I din aceeasi Lege fundamentala
3.1. – Drepturile fundamentale afectate de prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
3.1.1. Dreptul la salariu – componenta a dreptului la munca
Potrivit art. 41 din Constitutie:
„(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.”
3.1.2. Dreptul la prestatii de asigurari sociale si de asistenta sociala
Textual expusa, norma constitutionala cuprinsa in art. 47 alin. (2) teza I din Constitutie dispune: ”Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.”
Dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar contravin prevederilor art. 41 si celor ale art. 47 alin. (2) teza I din Constitutie, aducand grave atingeri drepturilor salariale si de natura salariala si prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala.
Prin continutul sau, drepturile salariale si de natura salariala, precum si dreptul la prestatii de asigurari sociale, la prestatii de asistenta sociala, precum si la alte sume de natura sa acopere cheltuieli efectuate de angajati in folosul angajatorilor lor reprezinta drepturi complexe, care includ si dreptul la conditii rezonabile de viata, menite sa asigure cetatenilor un trai civilizat si decent.
Drepturile salariale si de natura salariala, precum si dreptul la prestatii de asigurari sociale si de asistenta sociala aflate in plata constituie drepturi legal castigate. Aplicarea teoriei drepturilor castigate exclude posibilitatea reducerii drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala.
In consecinta, actul normativ criticat nu poate desfiinta un drept castigat, de vreme ce drepturile salariale si de natura salariala – componente ale dreptului la munca - , precum si dreptul la prestatii de asigurari sociale si de asistenta sociala constituie drepturi garantate de prevederile art. 41 din Constitutie si de cele ale art. 47 alin. (2) teza I din aceeasi Lege fundamentala.
3.1.3. Se impune subliniat faptul ca prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt de natura sa aduca atingere si altor drepturi fundamentale protejate de prevederile constitutionale: dreptul la proprietate privata (garantat conform art. 44 din Constitutie), dreptul la un nivel de trai decent [garantat conform art. 47 alin. (1) din Constitutie], dreptul al egalitate de sanse (garantat conform art. 16 din Constitutie).
3.2. Argumente in sprijinul ideii referitoare la nesocotirea art. 53 din Constitutie
3.2.1. Potrivit legiuitorului constituant, norma nesocotita - art. 53 din Constitutie - statueaza:
„(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”
Art. 53 din Constitutie stabileste asadar in mod expres conditiile in care poate fi dispusa restrangerea unor drepturi sau libertati fundamentale:
- existenta unei situatii extraordinare care justifica aplicarea unei restrangeri a exercitiului unui drept sau al unei libertati fundamentale;
- necesitatea asigurarii unui raport de proportionalitate, a unui just echilibru intre interesele generale ale societatii si drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor;
- aplicarea masurii de restrangere a exercitiului unui drept sau al unei libertati fundamentale in mod egal, cu excluderea oricarei forme de discriminare;
- restrangerea exercitiului dreptului sau al unei libertati fundamentale sa nu aduca atingere (sa nu afecteze) substanta dreptului sau a libertatii fundamentale.
Prin prisma acestor conditii, apare ca evident faptul ca prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar incalca in mod flagrant dispozitiile art. 53 din Constitutie.
3.2.2. Sub acest aspect, în lipsa precizării cauzei care justifica restrângerea drepturilor enumerate la pct. 3.1. din prezenta sesizare, nu rezultă nici faptul că această restrângere „se impune” – cum prevede alin. (1) al art. 53 din Constituţie – şi nici că aceasta ar fi proporţionala cu situaţia care a determinat-o – cum prevede alin. (2) al aceluiaşi articol.
Invocarea de catre autoritatile executive in cuprinsul Expunerii de motive a Legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar a aplicarii masurilor restrictive care vizeaza eliminarea unor drepturi si diminuarea substantiala a altora din considerente legate de „evitarea riscului iminent al instabilitatii economice a tarii, instabilitate generata de un fenomen de criza financiara mondiala, ale carei dimensiuni nu au putut fi prognozate” apare ca fiind superflua si exprimata pro causa, aceste aspecte nefiind de natura sa justifice in mod obiectiv afectarea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala.
3.2.3. Apelarea la noţiunile de siguranţă naţională şi securitate naţională trebuie să se facă prin aplicarea principiilor şi legilor care reglementează aceste două instituţii.
Siguranţa naţională este reglementată prin Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei, iar securitatea naţională este reglementată prin Strategia de securitate naţională a României, adoptată prin Hotărârea Parlamentului nr. 36/2001.
Insă situaţia de criză economică nu se regăseşte în nici unul dintre elementele care definesc aceste două instituţii. Atât Legea privind siguranţa naţionala a României, cât şi Strategia de securitate naţională vizeaza chestiuni ce ţin de independenţa, integritatea şi suveranitatea statului, precum şi de creştere/relansare economică, aceasta din urmă fiind prevăzută ca obligaţie a statului în vederea înlăturării stării de sărăcie a populaţiei.
Art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României defineşte noţiunea de siguranţă naţionala ca fiind „starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie”.
Criza economică „profundă" la care face referire expunerea de motive a Guvernului nu se încadrează în nici unul din cazurile expres si limitativ enumerate de art. 3 din Legea nr. 51/1991.
Astfel, art. 3 prevede: „Constituie ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României următoarele:
a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român;
b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra
ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o
putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvarşi oricare
din aceste fapte;
c) trădarea prin ajutarea inamicului;
d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violenţe care urmăresc slăbirea puterii de stat;
e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţă în păstrarea acestora;
f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ea scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale;
g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea
persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor
altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie
asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor
încheiate, precum şi practicii internaţionale;
h) iniţierea, organizarea, săvarşirea sau sprijinirea in orice mod a acţiunilor
totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de
orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în
pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi
incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;
i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvarşirea de asemenea fapte;
j) atentatele contra unei colectivităţi, săvarşite prin orice mijloace;
k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea. înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte conditii decît cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, tară drept, dacă prin acestea se pune în pericol siguranţa naţională;
l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii”.
3.2.4. Art. 53 din Constituţia României este corespondentul art. 15 din Convenţia Europeană pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care permite restrângerea exerciţiului unor drepturi în situaţii excepţionale, iar limitele aplicării textului instrumentului european ar trebui să fie avute în vedere la aprecierea posibilităţii limitative de interpretare art. 53 din Constituţie, care exclude situaţia de criză economică.
In doctrina[10] s-a retinut ca în cei peste 50 de ani de aplicare a dispoziţiilor Convenţiei, art. 15 - „Derogarea în caz de urgenţă" a fost utilizat numai în situaţii de război, stare de asediu sau pentru lupta antiteroristă. Textul a fost folosit de Grecia in timpul „regimului coloneilor" în 1967; de Irlanda, în anul 1957, în cadrul luptei anti-teroriste; de Marea-Britanie, datorită situaţiei din Irlanda de Nord; de Turcia, datorită stării de asediu, între 1980-1989, prelungită apoi în unele regiuni cu privire la anumite dispoziţii ale Convenţiei; de Franţa, între ianuarie-iunie 1985, datorită situaţiei din Noua Caledonie; din nou de Marea Britanie, printr-o declaraţie din 18 decembrie 2001, care a invocat articolul 15 după adoptarea, în urma atentatelor teroriste de la New York din 11 septembrie 2001, ca urmare a „pericolului public" ce s-a creat cu privire la posibile atentate teroriste, a unei legislaţii speciale -Anti-terorism, Crime and Security Act 2001.
In consecinţă, invocarea noţiunii de „siguranţă naţională" nu poate privi reducerea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala, deoarece tocmai plata regulată şi recunoscută a acestora poate asigura „starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică", care sunt presupuse de siguranţa naţională.
In acest context, este cu atât mai periculoasă invocarea acestei noţiuni şi poate fi explicată doar prin aceea că Guvernul îşi preconstituie un cadru legal pentru reprimarea eventualelor revolte sociale. Numai în acest sens poate fi interpretata invocarea Hotărârii CEDO din 01.07.1961 (citata greşit în expunerea de motive, ca fiind din 01.07.1967) privind cauza Lawless c. Irlandei, care are in vedere restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale pe timp de război, scopul acestora fiind acela de a salva democraţia, şi nu de a o înăbuşi.
3.2.5. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar regăsi situaţia de invocare legală a motivelor de siguranţă naţională, aceasta vizează îngrădirea temporară şi precis delimitată a exerciţiului unor drepturi, iar nu înlăturarea lor totală sau parţială.
Prin actul normativ in discutie, Guvernul intenţionează insa să ia o serie de măsuri cu caracter definitiv, art. 16 abrogând mai multe texte din acte normative ce stabileau drepturi pentru categorii diverse de beneficiari.
De asemenea, art. 17 alin. (2) din Legea privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar prevede că: „Incepând cu 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale şi de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condiţiile Legii cadru nr. 330/2009, precum şi cu respectarea prevederilor bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011"
Prin urmare, numai sub aspect declarativ textele art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1) şi art. 9-15 se aplică până la data de 31 decembrie 2010, câtă vreme art. 17 alin. (2) impune păstrarea cheltuielilor sub nivelul rezultat urmare reducerilor aplicate prin Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
3.2.6. In plus, criza economica nu poate constitui insa un pretext pentru ingradirea unor drepturi consacrate constitutional.
In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat in considerentele Deciziei nr. 1414//04.11.2009[11] ca: „De esenta legitimitatii constitutionale a restrangerii exercitiului unui drept sau a unei libertati este caracterul exceptional si temporar al acesteia.Intr-o societate democratica, regula este cea a exercitarii neingradite a drepturilor si libertatilor fundamentale, restrangerea fiind prevazuta ca exceptie, daca nu exista alta solutie pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse in pericol. Este sarcina statului sa gaseasca solutii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politica economica si sociala adecvata.”
Asadar, statul trebuie sa-si asume responsabilitatea functionarii sistemului de protectie sociala, chiar si in contextul dependentei profunde a acestui sistem de contextul economic actual.
Necesitatea stringenta de reducere a cheltuielilor bugetare, impusa in virtutea politicii de stabilizare economica si a respectarii acordului incheiat cu Fondul Monetar International, nu este insa de natura sa fundamenteze afectarea unor drepturi fundamentale. Ca atare, desi cuantumul drepturilor salariale si de natura salariala, precum si prestatiile de asigurari sociale si de asistenta sociala pot comporta anumite variabile in raport cu situatia economica a statului, acesta este tinut sa respecte drepturile consacrate prin Legea fundamentala, indiferent de situatia economica pe care o traverseaza.
In pofida faptului ca autoritatile executive admit existenta crizei economice la nivel mondial, atat in privinta cauzelor, cat si a efectelor generate pana in prezent, practic, acestea isi exprima tendinta de a particulariza acest fenomen la nivelul national, acreditand indirect ideea ca principalii vinovati pentru aparitia acestei crize ar fi salariatii bugetari si pensionarii, prin salariile si pensiile pe care acestia le-au dobandit, de altfel, in conditii de deplina legalitate.
Mai mult, interventia directa a statului in sensul restrangerii exercitiului unor drepturi fundamentale, justificata din ratiuni imperative de natura economica, apare ca fiind inadmisibila, in conditiile in care aceasta limitare nu a fost aplicata cu titlu exceptional si nu a fost acompaniata de garantii destinate sa asigure protectia nivelului de trai al categoriilor sociale afectate.
Dimpotriva, prin aplicarea masurilor restrictive prevazute de lege, se preconizeaza obtinerea unui efect negativ, care vizeaza adancirea starii de pauperizare a unor categorii sociale, si nicidecum sustinerea acestora pe durata crizei.
Nu trebuie omis nici faptul ca reducerea semnificativa a drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociale este insotita si de alte reduceri si de alte masuri de eliminare a unor drepturi de natura economica.
Fata de toate aceste aspecte, este evident faptul ca statului (prin autoritatile executive) – in calitate de detinator al parghiilor de realizare a mecanismelor economico-sociale - ii poate fi imputata incapacitatea de a evalua in mod temeinic posibilitatea implementarii unor masuri alternative propuse de catre reprezentantii celorlalti factori policii si de catre partenerii sociali prezenti la masa tratativelor (cum ar fi, de exemplu, diminuarea cheltuielilor de la buget din alte zone). In concluzie, autoritatile executive nu au analizat si nu au luat in considerare alte optiuni, care vizau posibilitatea atingerii finalitatii reducerii cheltuielilor bugetare prin alte mijloace mai putin restrictive pentru drepturile fundamentale ale cetatenilor, neexistand in expunerea de motive a actului normativ supus controlului constitutional a priori prin prezenta sesizare nici o mentiune referitoare la analiza sau luarea in considerare a unor alternative la masurile de reducere a drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala avute in vedere de Legea privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Nu in ultimul rand, se pune chiar problema si intrebarea daca nu cumva politica economica a fost organizata in mod defectuos, tocmai pentru a crea „motivatii” fictive in sprijinul ideii ca veniturile de asigurari sociale ar trebui sa fie diminuate.
Invederam acest aspect, deoarece este un fapt binecunoscut ca bugetul de stat aloca sume considerabile pentru achizitii, in dauna continua a cheltuielilor cu veniturile populatiei (drepturi salariale si de natura salariala, prestatii de asigurari sociale si de asistenta sociala), cheltuieli care au scazut continuu in ultimii ani.
3.2.7. In concluzie, dincolo de faptul ca afectarea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala nu se realizeaza in mod nediscriminatoriu, apare ca evident faptul ca ea nu se justifica intr-o societate democratica, de vreme ce nu este dispusa cu titlu temporar (pana la depasirea asa-ziselor dificultati economice ale statului), ci cu titlu definitiv.
Este de remarcat faptul ca masurile de diminuare a drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala nu indeplinesc nici cerinta constitutionala care instituie necesitatea dispunerii masurii de restrangere a exercitiului unui drept fundamental intr-o societate democratica. Astfel, restrangerile drepturilor fundamentale ale cetatenilor apar in acest context ca fiind incompatibile cu o societate democratica, cu statul de drept.
Dimpotriva, aceste masuri sunt susceptibile sa starneasca o stare de haos social, transformand democratia in anarhie, in conditiile in care acceptarea acestor masuri radicale apare ca fiind de neconceput din punct de vedere psihologic pentru majoritatea indivizilor.
Rezulta ca restrangerea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala, instituita prin prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar este explicata printr- un impediment de ordin financiar, care nu se justifica in mod obiectiv ca o masura care se impune pentru considerentele de aparare a sigurantei nationale.
Legalitatea masurii de restrangere a exercitiului unui drept sau a unei libertati fundamentale este conditionata de caracterul proportional al masurii de restrangere cu situatia care a determinat restrangerea respectiva.
Masura restrangerii drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala, prevazuta de dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar este de natura sa restranga in mod disproportionat dreptul de proprietate asupra salariului si asupra prestatiilor de asigurari sociale, aducand atingeri grave substantei acestor drepturi, ceea ce denota caracterul arbitar si excesiv al masurii in cauza.
Reducerea drepturilor salariale si de natura salariala, precum si a prestatiilor de asigurari sociale si de asistenta sociala nu este de natura sa conduca la atingerea scopului propus, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare si asigurarea sustenabilitatii bugetului de stat, prin reechilibrarea veniturilor cu cheltuielile, in beneficiul societatii.
De asemenea, este cert faptul ca aceste masuri nu sunt indispensabile (dezideratul invocat de catre autoritatile executive putand fi atins prin alte mijloace, mai putin restrictive), iar atingerea adusa drepturilor fundamentale ale cetatenilor excede considerabil beneficiului societatii rezultat din aplicarea acestor masuri guvernamentale.
Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 1414/04.11.2009[12], Curtea Constitutionala a retinut in mod judicios ca „Diminuarea veniturilor personalului din autoritatile si institutiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o masura proportionala cu situatia invocata (...) Dimpotriva, eventuala interventie legislativa in sensul prelungirii acestei masuri poate determina efecte contrarii celor vizate, in sensul tulburarii bunei functionari a institutiilor si autoritatilor publice”.
Capitolul al VI-lea
Incalcarea art. 20 din Constitutie
Se impune subliniat faptul ca in virtutea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea fundamentala, „dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile fundamentale trebuie interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte”.
5.1. In acest context, prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar contravin dispozitiilor art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) si art. 52 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene:
o Art. 1: „Demnitatea umana este inviolabila. Aceasta trebuie respectata si protejata”;
o Art. 17 alin. (1): „Orice persoana are dreptul de a detine in proprietate, de a folosi, de a dispune si de a lasa mostenire bunurile pe care le-a dobandit in mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decat pentru o cauza de utilitate publica, in cazurile si conditiile prevazute de lege si in schimbul unei despagubiri juste, acordate in timp util pentru pierderea pe care a suferit-o”;
o Art. 25: „Uniunea recunoaste si respecta dreptul persoanelor in varsta de a duce o viata demna si independenta si de a participa la viata sociala si culturala”;
o Art. 34 alin. (1): „Uniunea recunoaste si respecta dreptul de acces la prestatiile de securitate sociala si la serviciile sociale care acorda protectie in caz de maternitate, boala, accident de munca, dependenta de alte persoane sau batranete, precum si in caz de pierdere a locului de munca, in conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii Europene si de legislatiile si practicile nationale”;
o Art. 52 alin. (1): „Orice restrangere a exercitiului drepturilor si libertatilor recunsocute prin prezenta Carta trebuie sa fie prevazuta de lege si sa respecte substanta acestor drepturi si libertati. Prin respectarea principiului proportionalitatii, pot fi impuse restrangeri numai in cazul in care acestea sunt necesare si numai daca raspunde efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesitatii protejarii drepturilor si intereselor celorlalti”
5.2. Prevederile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar nesocotesc art. 4, art. 23 si art. F din Partea a V-a din Carta sociala europeana:
o Art. 4: „Dreptul la o salarizare echitabilă”
„In vederea asigurării exercitării efective a dreptului la o salarizare echitabilă, părţile se angajează:
1. să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă, care să le asigure acestora, precum şi familiilor lor un nivel de trai decent:
2. să recunoască dreptul lucrătorilor la o rată majorată a salarizării pentru orele suplimentare de muncă, cu excepţia unor cazuri speciale;
o Art. 23 – „Dreptul persoanelor vârstnice Ia protecţie socială In vederea exercitării efective a dreptului persoanelor vârstnice la protecţie socială, părţile se angajează să ia sau să promoveze fie direct, fie în cooperare cu organizaţiile publice sau private măsuri adecvate, destinate. în special să permită persoanelor vârstnice să rămână membri deplini ai societăţii cât mai mult timp posibil, prin intermediul unor resurse suficiente care să le permită să ducă o existenţă decentă şi să participe activ la viaţa publică, socială şi culturală.
o Art. F din Partea a V-a: “Derogari in caz de razboi sau de pericol public”
“In caz de razboi sau în cazul altui pericol public care amenininta viata natiunii, orice parte contractanta poate lua masuri care sa deroge de la obligatiile prevazute în prezenta Carta, în stricta masura în care situatia o reclama si cu conditia ca aceste masuri sa nu fie în contradictie cu celelalte obligatii decurgând din dreptul international.”
5.3. Dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar nesocotesc si prevederile art. 17, art. 23 pct. 3 si art. 25 pct. 1 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului:
o Art. 17:„Orice persoana are dreptul la proprietate atat singura, cat si in asociatie cu altii. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.”
o Art. 23 pct. 3: „Orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atat lui, cat şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială.”
o Art. 25 pct. 1: „Orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi familiei sale, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciilor sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa sa.”
Fata de toate aceste aspecte, va solicitam sa constatati neconstitutionalitatea prevederilor Legii privind stabilirea unor masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.
________________________________________
[1] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010.
[2] Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 17 ianuarie 1995.
[3] Cauza Van Raalte v. Netherlands, Dosar nr. 20060/92, Decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului din data de 21 Februarie 1997.
[4] Art. 20 – „Activitatea de documentare”
„ (1) Elaborarea proiectelor de acte normative trebuie precedată, în funcţie de importanţa şi complexitatea acestora, de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor economico-sociale care urmează să fie reglementate, a istoricului legislaţiei din acel domeniu, precum şi a reglementărilor similare din legislaţia străină, în special a ţărilor Uniunii Europene.
(2) Iniţiatorii proiectelor de acte normative pot solicita, pentru documentarea lor legislativă, informaţii suplimentare de la Consiliul Legislativ şi alte autorităţi sau instituţii cu atribuţii de informare în materia respectivă.
(3) Rezultatele studiilor de cercetare şi referirile la sursele de informaţii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectelor de acte normative trebuie să fie incluse în instrumentul de prezentare şi motivare a proiectului de act normativ”.
[5] Art. 21 - „Jurisprudenţa şi doctrina juridică”: „În activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se vor examina practica Curţii Constituţionale în acel domeniu, practica instanţelor judecătoreşti în aplicarea reglementărilor în vigoare, precum şi doctrina juridică în materie.”
[6] Art. 30 – „Instrumentele de prezentare şi motivare”
„(1)Proiectele de acte normative trebuie însoţite de următoarele documente de motivare:
a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative;
b) note de fundamentare - în cazul ordonanţelor şi al hotărârilor Guvernului; ordonanţele care trebuie supuse aprobării Parlamentului, potrivit legii de abilitare, precum şi ordonanţele de urgenţă se transmit Parlamentului însoţite de expunerea de motive la proiectul legii de aprobare a acestora;
c) referat
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters48919, utilizator
ContSters190527 
alinaeliza 
gabriel teodorescu