Imi permit sa raspund Doamnei Avocat Cermak G. Iuliana, doar cu intentia de aduce lamuriri cu privire la problema admisibilitatii interogatoriului in procesele de divort.
DECIZIA Nr.969 din 30 octombrie 2007 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 612 alin.6 din Codul de procedură civilă
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.612 alin.6 din Codul de procedură civilă.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2007, în prezenţa apărătorului autorului excepţiei, a părţii _____, a apărătorului acesteia,
precum şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 30 octombrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din __, pronunţată în Dosarul nr.____, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 612 alin.6 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată într-o cauză în care s-a solicitat desfacerea căsătoriei prin divorţ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţia legală criticată contravine prevederilor art.16 alin.(1), art.21 alin.(3) şi art.20 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, se arată că principiul egalităţii în drepturi se referă la toate drepturile pe care le au cetăţenii români, fără a deosebi între cele înscrise în Constituţie sau în alte acte normative. Aşa fiind, nu
este echitabil ca o parte să nu poată folosi un mijloc de probă pe care cealaltă parte este îndrituită să-l folosească, cu atât mai mult cu cât uneori acesta apare ca singurul în măsură să susţină poziţia procesuală a părţii respective.
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece textul de lege criticat creează o inegalitate între părţile procesului de divorţ.
Astfel, numai unul dintre soţi are dreptul să uzeze de interogatoriu ca mijloc de probă, şi anume cel care doreşte să combată motivele de divorţ. Celălalt soţ, care doreşte să dovedească motivele de divorţ, nu beneficiază de acest drept, ceea ce aduce atingere dreptului său la un proces echitabil.
Potrivit dispoziţiilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art.126 alin.(2) din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Or, procedura divorţului are un
caracter particular chiar şi în raport cu alte proceduri speciale, împrejurare determinată de necesitatea ocrotirii unor valori sociale importante, cum sunt cele privitoare la familie, ceea ce explică existenţa unor reguli derogatorii de la dreptul comun.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor art.21 alin.(3) din Constituţie, întrucât partea care nu poate folosi proba cu interogatoriu nu beneficiază de dreptul la un proces desfăşurat în condiţii de contradictorialitate. Totodată, proba menţionată vizează cunoaşterea unor fapte personale ale soţilor care ar putea contribui la soluţionarea pe fond a cauzei. Interdicţia administrării interogatoriului uneia dintre părţi are drept
scop să nu se ajungă la desfacerea căsătoriei prin acordul acestora, în alte condiţii decât cele prevăzute la art.38 din Codul familiei. Instanţa de judecată poate să vegheze însă la respectarea acestor prevederi legale, în virtutea rolului său activ. În concluzie, faptul că, potrivit art.126 alin.(2) din Constituţie, competenţa instanţelor de judecată şi procedura sunt stabilite numai prin lege nu poate avea semnificaţia excluderii acelor probe pe care părţile interesate le consideră necesare pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, ale părţii prezente şi ale apărătorului acesteia, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţie, precum şi celor ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art.612 alin.6 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „Interogatoriul nu poate fi cerut pentru dovedirea motivelor de divorţ.”
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art.16 alin.(1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art.20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului din Legea fundamentală, precum şi cu cele ale art.6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Curtea observă că textele de lege prin care se reglementează procedura divorţului prevăd două situaţii distincte cu privire la părţile care pot introduce cererea de divorţ.
O primă situaţie este aceea în care cererea este introdusă de un singur soţ, iar cea de-a doua situaţie este aceea în care ambii soţi formulează cerere de divorţ.
I. Cu privire la prima situaţie, din analiza textului de lege supus controlului de constituţionalitate rezultă că administrarea probei cu interogatoriul nu poate fi cerută de soţul reclamant în dovedirea motivelor de divorţ, putând fi cerută însă de soţul pârât în combaterea acestora.
Curtea constată că, în această situaţie, textul de lege criticat aduce atingere prevederilor art.16 alin.(1) din Legea fundamentală referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Astfel, Curtea Constituţională a stabilit în mod constant în jurisprudenţa sa, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Marckx împotriva Belgiei, 1979), că "violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”. (Decizia Curţii Constituţionale nr.100 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.261 din 24 martie 2004).
Aşa fiind, Curtea constată că nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru a împiedica accesul soţului reclamant la administrarea unei probe importante în procesul de divorţ, respectiv proba cu interogatoriul.
Mai mult decât atât, potrivit art.5 din Protocolul nr.7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor”.
În aplicarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în esenţă, în cauza Iosub Caras împotriva României (2006), că art.5 al Protocolului nr.7 impune o obligaţie pozitivă statelor, şi anume aceea de a asigura cadrul juridic corespunzător, conform căruia soţii să aibă drepturi şi obligaţii egale.
Curtea observă că prevederile legale criticate aduc atingere şi dispoziţiilor constituţionale ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi celor ale art.6, referitor la dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art.20 din Constituţie, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Astfel, Curtea constată că prin textul de lege criticat se aduce atingere unui element esenţial al procesului echitabil, şi anume principiului egalităţii armelor. Cu privire la acest principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Dombo Beheer BV împotriva Olandei (1993) în sensul că fiecare parte la un astfel de proces trebuie să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, inclusiv în ceea ce priveşte probele, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă.
Or, prevederea legală criticată, în conformitate cu care soţul reclamant nu poate solicita administrarea probei cu interogatoriul, creează pentru acesta un dezavantaj semnificativ.
II. Cu privire la cea de-a doua situaţie, în care ambii soţi formulează cerere de divorţ, Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat, nici unul dintre aceştia nu poate solicita administrarea probei cu interogatoriul în dovedirea motivelor de divorţ. Fiecare dintre aceştia însă, în calitate de pârât, poate folosi proba cu interogatoriul în combaterea motivelor celuilalt soţ. O asemenea situaţie juridică, în procedura administrării probelor, este în mod evident confuză şi contradictorie.
În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art.612 alin.6 din Codul de procedură civilă aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art.21 alin.(3) din Constituţie şi art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece împiedică administrarea interogatoriului în dovedirea motivelor de divorţ. Or, interogatoriul
constituie o probă esenţială în proces, în ceea ce priveşte faptele personale ale soţilor, care poate duce la lămurirea cauzei.
Specificul relaţiilor de căsătorie îngreunează în anumite cazuri dovedirea motivelor de divorţ, astfel încât Curtea apreciază că este necesară administrarea tuturor probelor care ar putea să ofere instanţei de judecată suficiente temeiuri pe baza cărora să soluţioneze cauza.
În final, Curtea apreciază că nu poate fi reţinut motivul privind atingerea adusă vieţii personale, ce ar putea fi invocat în justificarea menţinerii textului de lege în vigoare, deoarece este vorba de admisibilitatea în principiu a probei cu interogatoriu, iar nu de întrebările care pot fi puse cu acest prilej, întrebări ce sunt supuse cenzurii instanţei de judecată, în exercitarea rolului său activ. Instanţa de judecată are, de altfel, posibilitatea să aplice art.121 din Codul de procedură civilă, şi să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma părţile.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din Constituţie, al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de _________ în Dosarul
nr._________ al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art.612 alin.6 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale.
Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, conform art.31 alin.(4) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 octombrie 2007.
OPINIE SEPARATÃ
În dezacord cu soluţia adoptată prin votul majorităţii membrilor Curţii, opinăm că excepţia de neconstituţionalitate trebuia să fie respinsă ca neîntemeiată.
Considerentele sunt următoarele:
Din perspectiva principiului ocrotirii vieţii familiale, consacrat prin art.26 alin.(1) din
Constituţie, dispoziţia legală analizată se relevă ca o măsură minimă de salvgardare a instituţiei căsătoriei, ca valoare sine qua non a vieţii de familie.
Aşa cum se observă în doctrina juridică, derogarea de la regimul probator de drept comun prevăzută de art.612 alin.6 din Codul de procedură civilă a fost instituită pentru a nu permite soţilor să desfacă căsătoria prin consimţământ mutual. În prezent, când un astfel de divorţ este posibil, menţinerea interdicţiei are scopul de a nu se ajunge la desfacerea căsătoriei prin consimţământ mutual în alte condiţii decât cele prevăzute de art.38 din Codul familiei, şi anume,
dacă până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei şi nu există copii minori rezultaţi din căsătorie. Dispoziţia cuprinsă în art.612 alin 6 din Codul de procedură civilă constituie, din această perspectivă, o garanţie a respectării normei de excepţie prevăzute în textul din Codul familiei citat.
Totodată, dispoziţia legală analizată corespunde literei şi spiritului art.126 alin.(2) din Constituţie, din care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedură judiciară adecvate situaţiilor procedurale pe care le reglementează.
Din altă perspectivă, se impunea ca analiza interdicţiei interogatoriului pentru dovedirea motivelor de divorţ să se facă ţinându-se seama şi de principiul respectării vieţii intime şi private, consacrat prin art.26 alin.(1) din Constituţie.
Prin specificul său, divorţul pune în discuţie aspecte jenante din viaţa intimă şi privată a cuplului conjugal, pe care oricare dintre soţi are dreptul să nu le divulge, pentru a nu se expune oprobiului public, iar în cazurile în care art.38 din Codul familiei interzice divorţul prin consimţământ mutual al soţilor, pentru a nu compromite şansele reluării vieţii de familie şi pentru a nu agrava impactul psihologic al destrămării familiei asupra copiilor minori rezultaţi din
căsătorie. Or, admiterea interogatoriului ca mijloc de probă pentru dovedirea motivelor de divorţ este în mod evident de natură să încalce dreptul soţului căruia i se ia interogatoriul de a-şi proteja viaţa intimă şi privată şi să greveze asupra formării personalităţii copiilor minori rezultaţi din căsătorie.
Nu se poate primi critica privind încălcarea principiilor egalităţii în drepturi şi dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care reclamantul şi pârâtul dintr-un proces de divorţ se află în situaţii juridice procesuale diferite, în care reclamantul are dreptul să invoce fapte de vinovăţie a pârâtului în deteriorarea relaţiilor conjugale, iar pârâtul are dreptul să conteste imputările ce i se aduc şi să nu se autoacuze.
avocatnet.ro explicăm legislația
Mihai Vaduva, Avocat
miruna.c 
Ancuta C.