Sunt functionar public in cadrul unei primarii de comuna. Consiliul local al acestei comune a stabilit, printr-o hotarare, anumite restrictii cu privire la utilizarea unor autoturisme si utilaje aflate in domeniul privat al acesteia. Pe perioada cat a functionat aceasta hotarare s-au efectuat cheltuieli de deplasare, cheltuieli care se aflau in contradictie cu respectiva hotarare. Urmare unei sesizari, Parchetul a cercetat si dispus neinceperea urmaririi penale si aplicare unor sanctiuni administrative primarului si contabilului. In concluzie, am fost sanctionata pentru nerespectarea HCL (aplicandu-se art.249 C.p.) fara ca acest act sa-mi parvina in vreun fel. In articolul final al HCL se prevede: "prezenta hotarare se va comunica, in copie, organelor in drept." Facand uz de celelalte acte normative, in L.215/2001-art. 49 se prevede:"Hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţă publică, iar cele individuale, de la data comunicării." Deasemenea, in art.115(3) din acelasi act normativ "Hotărârile consiliului local se comunică în mod obligatoriu:... a) primarului unităţii administrativ-teritoriale" Primarul, la randul sau, nu mi-a comunicat respectiva hotarare in vederea punerii sale in aplicare.
Intrebarea mea este: care este vina mea ca primarul a refuzat punerea in aplicare a acelei hotarari de consiliu si ce pot face pentru anularea amenzii administrative?
fiind functionara in acea institutie,ar trebuii sa stiti ce atributii si obligatii aveti.daca va considerat nevinovata,atunci faceti plangere la prim-procuror,expuneti motivele pentru care credeti ca solutia data e nelegala si acesta il va trimite la instanta,unde se va judeca cauza si se va da o solutie bine gandita.precizati in plangere ca nu vi sa adus la cunostiinta respectiva hotarare si ca ati fost in necunostiinta fata de aceste fapte.totusi,nu partcicipati la anumite sedinte,in care se anunta astfel de schimbari?
teoretic, am stiut. Insa, cand am solicitat de la primar o copie a acestei hotarari pentru a o pune in aplicare, mi s-a raspuns ca aceasta este adresata primarului si ca nu ma priveste. Atunci, cum pot pune in aplicare un act care nu mi-a fost comunicat?
Cred ca principala problema ar fi cum dovediti cele relatate ,iar daca nu puteti dovedi si aveati fisa postului respectiva obligatie,problema este la dvs
Daca e legal
mardarica
Eu locuiesc in Aiud si mai am un apartament in Floresti -Cluj pt.care am primit un proces-verbal cu amenda in suma de 500 lei pt.ca nu am depus declaratie de ... (vezi toată discuția)