avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 273 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... mostenire
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

mostenire

Buna ziua.Va supun atentiei urmatoarea situatie pentru care as vrea o lamurire:bunicul patern a murit,iar bunica ar dori sa-i faca acte de vanzare-cumparare tatalui meu pe casa.Mentionez ca la tata, au fost 4 frati din care mai traiesc 2 (tata si un frate),iar de la fratii decedati exista cate un singur copil.Mentionez ca nu s-a facut nici o dezbatete dupa moartea bunicului,deci care ar fi procedurile de urmat,si daca cei 2 nepoti ai bunicii care au drept pot sa trimita o procura legalizata(sunt departe si ar fi mai comod asa pt. ei) si daca se poate si un cost estimativ a tuturor procedurilor(dezbaterea succesiunii plus act de vanzare cumparare apoi catre tata). Multumesc mut!
Cel mai recent răspuns: Mihaela Luminita VATAVU , Avocat 09:56, 16 Iulie 2010
Buna ziua !
Trebuie efectuata mai intai dezbaterea mostenirii defunctului bunic , urmata de efectuarea actelor de vanzare - cumparare de catre toti mostenitorii ( cota-pate din mostenire) catre tatal dvs . Se poate face procura autentica pt reprezentare de catre mostenitorii care nu se pot deplasa la notar . .
Costul estimativ il aflati de la notarul care va intocmi documentele .
Stimate domn/doamna, toti cei care nu vor sa vina la mostenirea defunctului sa faca acte de renuntare la mostenire la notariat(in localitatile in care ei se gasesc, nu unde domiciliaza, unde vor ei, chiar in strainatate la ambasada Romaniei sau la consulate), tatal dvs. sa mearga sa depuna o cerere la notariatul dincircumscriptia celui din urma domiciliu al defunctului, o cerere in vederea deschiderii procedurilor succesorale notariale,(sa depuna anext la cerere si actete de renuntare ale celorlalti).
Daca va fi sigurul mostenitor nerenuntator va mostenii intreaga masa succesorala lasata de defunct.
Daca doriti o consultanta astept mail , il gasiti in profilul meu.
trifu
Ultima modificare: Vineri, 16 Iulie 2010
Gabriel Trifu, Avocat
Buna ziua !

(1) Despre succesiune
:
a) succesiunea poate fi dezbatuta la orice notariat aflat pe raza ultimului domiciliu al defunctului (adica din circumscriptia judecatoriei de care apartine localitatea de domiciliu a buniclului);
b) va prezentati la notar cu:
- certificatul de deces;
- Anexa 24 (un formular pe care-l obtineti de la Serviciul Stare civila din cadrul Primariei din localitatea de domiciliu a bunicului, in care apar: defunctul, mostenitorii, bunurile ramase);
- certificat de atestare fiscala (si adeverinta de rol daca ultimul domiciliu a fost intr-o localitate rurala);
- certificatul de casatorie al bunicilor;
- certificatele de nastere ale tuturor celor 4 (patru) copii ai bunicilor;
- certificatele de deces ale celor 2 (doi) copii decedati;
- certificatele de nastere ale nepotilor;
- testamentul defunctului (daca exista);
- acte de identitate valabile (carte de identitate, pasaport) ale tuturor mostenitorilor (in viata).

Daca vreunul dintre mostenitori si-a schimbat numele prin casatorie, atunci este necesar si certificatul de casatorie care atesta acest lucru.

Daca vreunul dintre mostenitori nu se poate prezenta personal la dezbaterea succesiunii:
- mostenitorii acceptanti pot trimite o procura (in original). Daca acesti mostenitori se afla in strainatate, procura se autentifica la Ambasada Romaniei din tara respectiva (este de preferat asa, deoarece nu se mai pierde timp cu apostilari/traduceri/legalizari etc.);
- mostenitorii renuntatori vor trimite (in original) o declaratie de renuntare la mostenire (de neacceptare a succesiunii).

c) pe langa acestea, la dosarul cu acte, se anexeaza toate documentele privind bunurile (mobile si imobile) aflate in patrimoniul bunicului: certificate de actionar, acte auto (certificat inmatriculare + carte identitate vehicul), carnete CEC, titluri de proprietate, contracte de vanzare-cumparare/donatie/schimb/partaj, hotarari judecatoresti, chitante/adeverinte pentru locurile de inhumare etc.

d) costurile nu pot fi aproximate decat dupa evaluarea bunurilor, potrivit parametrilor grilei notariale: in programul pentru calculul taxelor notariale sunt introduse datele imobilului – in raport de cota care va fi dezbatuta, suprafata, amplasament (pentru constructii luandu-se in calcul si materialele de constructie, si vechimea).

Va pot spune doar atat: daca bunicul a decedat de mai mult de 2 (doi) ani, atunci, pe langa onorariul notarului se percepe si impozitul – calculat la 1 % din valoarea activului masei succesorale. Activul va trebui sa-l calculeze notarul dupa ce scade – spre exemplu – din totalul valorii bunurilor cheltuielile de inhumare…

Ficare notar are acest program – adaptat pentru judetul in care profeseaza. Daca exista bunuri pe raza altor judete, atunci notarul face demersuri catre colegii din alte judete sau la camerele notarilor respective, pentru a afla evaluarile necesare.

(2) Despre vanzare:
a) in principiu, succesiunea si vanzarea nu pot fi perfectate in aceeasi zi, deoarece mai intai ar trebui inscris certificatul de mostenitor in Cartea Funciara (de fapt cotele succesorale ale fiecarui mostenitor acceptant). Daca nu a fost inscris vreodata imobilul respectiv in Cartea Funciara, atunci va trebui intocmita si documentatia cadastrala (schita de plan, releveu, fisa bunului imobil etc.). La inscrierea certificatului de mostenitor se aloca/se pastreaza – dupa caz – numere: de Carte Funciara (CF), cadastrale, pentru fiecare parcela… De aceea, abia dupa aceasta etapa se poate perfecta vanzarea, care este tinuta de obtinerea extrasului de CF pentru autentificare – in care, pe langa descrierea si amplasamentul imobilului, trebuie sa cuprinda si mostenitorii si cotele lor…

b) despre taxe – este valabil ce am scris mai sus, mai putin calculul impozitului. In principiu, impozitul va fi calculat de catre notar in functie de data intrarii in patrimoniul mostenitorilor a cotelor respective, dupa urmatorul …algoritm:
* pentru imobile dobandite intr-un termen de pana la 3 ani inclusiv:
- 3% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2% calculate la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv;
* pentru imobilele dobandite la o data mai mare de 3 ani:
- 2% pana la valoarea de 200.000 lei inclusiv;
- peste 200.000 lei, 4.000 lei + 1% calculat la valoarea ce depaseste 200.000 lei inclusiv.

Cu alte cuvinte – trebuie sa va prezentati la notar pentru a va spune si ce acte va (mai) sunt necesare in functie de particularitatile cazului dvs., si ce costuri veti avea de suportat…

Cu stima,
av. M.L. Vatavu

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Succesiune oana11 oana11 buna ziua am si eu o intrebare. strabunicul meu a decedat in urma cu multi ani si bunicul nu a facut actele de succesiune.bunicul nu mai are frati,bunica mea ... (vezi toată discuția)
Mostenire in alta localitate jigan56 jigan56 Am mostenit un apartament in alta localitate decat cea de domociliu. Apartamentul nelocuit al tatalui, care a decedat, iar in ultimii 2 ani a locuit la mine. ... (vezi toată discuția)
Taxa de succesiune yoannacri yoannacri mi-a murit tata-l si as dori sa fac succesiunea sunt unicul copil ce acte imi trebuie si unde se fac demersurile necesare (vezi toată discuția)