HOTÃRÂRE Nr. 1425 din 11 octombrie 2006
pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATÃ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 882 din 30 octombrie 2006
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CÃLIN POPESCU-TÃRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul muncii,
solidarităţii sociale şi familiei,
Gheorghe Barbu
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Ministrul integrării europene,
Anca Daniela Boagiu
ANEXA 1
NORME METODOLOGICE
de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
CAP. 1
Dispoziţii generale
ART. 1
Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, denumită în continuare lege.
ART. 2
În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:
1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă - asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate;
3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1) - (3) din lege;
4. zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical;
6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
7. accident mortal (D) - accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;
8. accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;
9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
10. accident de muncă de traseu:
a) accident survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
b) accident survenit pe perioada pauzei reglementare de masă în locuri organizate de angajator, pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde ia masa şi invers, şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
c) accident survenit pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la locul unde îşi încasează salariul şi invers şi care a antrenat vătămarea sau decesul;
11. accident în afara muncii - accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege;
12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;
13. invaliditate evidentă - pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept;
14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă;
15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia;
16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1) din lege;
17. evidenţă - mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse;
18. cercetare a bolilor profesionale - procedură efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;
19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi profesională;
20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.
CAP. 2
Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă
ART. 3
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi.
ART. 4
Nu se autorizează, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, persoanele fizice, asociaţiile familiale şi persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5
Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora.
ART. 6
(1) În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul are obligaţia să depună la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea o cerere, completată în două exemplare semnate în original de către angajator, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de următoarele acte:
a) copii de pe actele de înfiinţare;
b) declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prezentat în anexa nr. 2, din care rezultă că pentru activităţile declarate sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
(3) Pentru actele depuse în susţinerea cererii se va completa opisul prezentat în anexa nr. 1.
ART. 7
În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează:
a) înregistrează cererile de autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
b) verifică actele depuse în susţinerea acestora, precum şi declaraţia pe propria răspundere prevăzută la art. 6;
c) completează şi emit certificatul constatator, conform modelului prezentat în anexa nr. 3;
d) asigură evidenţa certificatelor constatatoare eliberate, conform modelului prezentat în anexa nr. 4;
e) asigură arhivarea documentaţiei în baza căreia s-au emis certificatele constatatoare.
ART. 8
Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii.
ART. 9
Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă dreptul angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul.
ART. 10
(1) În cazul în care în cadrul controalelor se constată abateri de la respectarea prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de muncă sistează activitatea şi propune inspectoratului teritorial de muncă înscrierea menţiunii în certificatul constatator.
(2) Inspectoratul teritorial de muncă menţionează sistarea activităţii prevăzute la alin. (1) în certificatul constatator.
ART. 11
(1) În situaţia prevăzută la art. 10, angajatorul poate relua activitatea numai după ce demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi a obţinut autorizarea conform art. 6.
(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cererea va fi însoţită de certificatul constatator eliberat iniţial, în original.
(3) Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona în certificatul constatator data reluării activităţii.
CAP. 3
Servicii de prevenire şi protecţie
SECŢIUNEA 1
Prevederi generale
ART. 12
Prezentul capitol stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul de muncă, cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, a serviciilor externe de prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a procedurii de abilitare a serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
ART. 13
Angajatorul trebuie să asigure planificarea, organizarea şi mijloacele necesare activităţii de prevenire şi protecţie în unitatea şi/sau întreprinderea sa.
SECŢIUNEA a 2-a
Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie
ART. 14
Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri:
a) prin asumarea de către angajator, în condiţiile art. 9 alin. (4) din lege, a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege;
b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie;
c) prin înfiinţarea unui serviciu intern de prevenire şi protecţie;
d) prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.
ART. 15
(1) Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate prin modalităţile prevăzute la art. 14 în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii sunt următoarele:
1. identificarea pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a sistemului de muncă, respectiv executant, sarcină de muncă, mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe locuri de muncă/posturi de lucru;
2. elaborarea şi actualizarea planului de prevenire şi protecţie;
3. elaborarea de instrucţiuni proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale unităţii/întreprinderii, precum şi ale locurilor de muncă/posturilor de lucru;
4. propunerea atribuţiilor şi răspunderilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ce revin lucrătorilor, corespunzător funcţiilor exercitate, care se consemnează în fişa postului, cu aprobarea angajatorului;
5. verificarea cunoaşterii şi aplicării de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi protecţie, precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilite prin fişa postului;
6. întocmirea unui necesar de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
7. elaborarea tematicii pentru toate fazele de instruire, stabilirea periodicităţii adecvate pentru fiecare loc de muncă, asigurarea informării şi instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi verificarea cunoaşterii şi aplicării de către lucrători a informaţiilor primite;
8. elaborarea programului de instruire-testare la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii;
9. asigurarea întocmirii planului de acţiune în caz de pericol grav şi iminent, conform prevederilor art. 101 - 107, şi asigurarea ca toţi lucrătorii să fie instruiţi pentru aplicarea lui;
10. evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 101 - 107;
11. stabilirea zonelor care necesită semnalizare de securitate şi sănătate în muncă, stabilirea tipului de semnalizare necesar şi amplasarea conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă;
12. evidenţa meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică, pentru care este necesară autorizarea exercitării lor;
13. evidenţa posturilor de lucru care necesită examene medicale suplimentare;
14. evidenţa posturilor de lucru care, la recomandarea medicului de medicina muncii, necesită testarea aptitudinilor şi/sau control psihologic periodic;
15. monitorizarea funcţionării sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de ventilare sau a altor instalaţii pentru controlul noxelor în mediul de muncă;
16. verificarea stării de funcţionare a sistemelor de alarmare, avertizare, semnalizare de urgenţă, precum şi a sistemelor de siguranţă;
17. informarea angajatorului, în scris, asupra deficienţelor constatate în timpul controalelor efectuate la locul de muncă şi propunerea de măsuri de prevenire şi protecţie;
18. întocmirea rapoartelor şi/sau a listelor prevăzute de hotărârile Guvernului emise în temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din lege, inclusiv cele referitoare la azbest, vibraţii, zgomot şi şantiere temporare şi mobile;
19. evidenţa echipamentelor de muncă şi urmărirea ca verificările periodice şi, dacă este cazul, încercările periodice ale echipamentelor de muncă să fie efectuate de persoane competente, conform prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 1.146/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă;
20. identificarea echipamentelor individuale de protecţie necesare pentru posturile de lucru din întreprindere şi întocmirea necesarului de dotare a lucrătorilor cu echipament individual de protecţie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă;
21. urmărirea întreţinerii, manipulării şi depozitării adecvate a echipamentelor individuale de protecţie şi a înlocuirii lor la termenele stabilite, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006;
22. participarea la cercetarea evenimentelor conform competenţelor prevăzute la art. 108 - 177;
23. întocmirea evidenţelor conform competenţelor prevăzute la art. 108 - 177;
24. elaborarea rapoartelor privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. d) din lege;
25. urmărirea realizării măsurilor dispuse de către inspectorii de muncă, cu prilejul vizitelor de control şi al cercetării evenimentelor;
26. colaborarea cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor, serviciile externe de prevenire şi protecţie, medicul de medicina muncii, în vederea coordonării măsurilor de prevenire şi protecţie;
27. colaborarea cu lucrătorii desemnaţi/serviciile interne/serviciile externe ai/ale altor angajatori, în situaţia în care mai mulţi angajatori îşi desfăşoară activitatea în acelaşi loc de muncă;
28. urmărirea actualizării planului de avertizare, a planului de protecţie şi prevenire şi a planului de evacuare;
29. propunerea de sancţiuni şi stimulente pentru lucrători, pe criteriul îndeplinirii atribuţiilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
30. propunerea de clauze privind securitatea şi sănătatea în muncă la încheierea contractelor de prestări de servicii cu alţi angajatori, inclusiv la cele încheiate cu angajatori străini;
31. întocmirea unui necesar de mijloace materiale pentru desfăşurarea acestor activităţi.
(2) Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se vor efectua în conformitate cu prevederile art. 24 şi 25 din lege.
ART. 16
(1) În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5;
b) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
c) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, conform prevederilor art. 47 - 51.
(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, conform prevederilor art. 20 - 22, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, conform prevederilor art. 23 - 27, şi/sau să apeleze la servicii externe.
(3) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de la alin. (1), dar angajatorul nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie, pentru activităţile pe care nu le realizează angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.
ART. 17
(1) În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii nu sunt dintre cele prevăzute în anexa nr. 5;
b) riscurile identificate nu pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;
c) angajatorul îşi desfăşoară activitatea profesională în mod efectiv şi cu regularitate în întreprindere şi/sau unitate;
d) angajatorul îndeplineşte cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, conform prevederilor art. 47 - 51.
(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, conform prevederilor art. 20 - 22, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, conform prevederilor art. 23 - 27, şi/sau să apeleze la servicii externe.
(3) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), dar angajatorul, lucrătorii desemnaţi sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.
ART. 18
(1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători, angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.
(2) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor prevăzute la alin. (1), care desfăşoară activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr. 5, angajatorul trebuie să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie.
(3) În cazul în care lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.
ART. 19
(1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 150 de lucrători, angajatorul trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.
(2) În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.
SECŢIUNEA a 3-a
Lucrători desemnaţi
ART. 20
(1) Desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie se face prin decizie a angajatorului.
(2) Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe care lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le efectueze.
ART. 21
Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului mediu, conform prevederilor art. 47 - 51.
ART. 22
(1) Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
(2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei postului.
SECŢIUNEA a 4-a
Serviciile interne de prevenire şi protecţie
ART. 23
(1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior, conform prevederilor art. 47 - 51, şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.
(2) Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47 - 51.
ART. 24
(1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului ca o structură distinctă.
(2) Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi: prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului.
(3) Angajatorul va consemna în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.
ART. 25
Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în întreprindere.
ART. 26
(1) Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.
(2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.
(3) Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor specifice.
(4) În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.
ART. 27
Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea medicală, dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate.
SECŢIUNEA a 5-a
Servicii externe de prevenire şi protecţie
ART. 28
Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniu.
ART. 29
Angajatorul apelează la serviciile externe, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (3) lit. d) din lege.
ART. 30
Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie.
ART. 31
Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să dispună de personal cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea;
b) să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu procedura stabilită la art. 35 - 45.
ART. 32
(1) Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior, conform prevederilor art. 47 - 51, şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.
(2) Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47 - 51.
(3) În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singură persoană, aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47 - 51.
ART. 33
Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
a) activităţile de prevenire şi protecţie care vor fi desfăşurate de către serviciul extern de prevenire şi protecţie;
b) modul de colaborare cu lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie şi/sau cu alte servicii externe de prevenire şi protecţie;
c) clauze privind soluţionarea litigiilor apărute între părţi.
ART. 34
(1) Serviciul extern are obligaţia să transmită inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa o copie de pe certificatul de abilitare, în termen de 10 zile de la data primirii acestuia.
(2) Serviciul extern trebuie să întocmească, în două exemplare, un raport de activitate semestrial, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10.
(3) Rapoartele vor fi înaintate inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa serviciul extern.
(4) Inspectoratul va analiza rapoartele de activitate şi va restitui un exemplar serviciului extern, iar un exemplar îl va arhiva.
SECŢIUNEA a 6-a
Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie
ART. 35
Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie se efectuează conform procedurii prevăzute de prezenta secţiune, elaborată cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (5), precum şi prevederilor art. 45 alin. (2) lit. e) din lege.
ART. 36
(1) Serviciile externe de prevenire şi protecţie pot să îşi desfăşoare activitatea numai după obţinerea certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, denumit în continuare certificat de abilitare, emis de direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza cărora îşi au sediul, domiciliul sau reşedinţa.
(2) După data aderării României la Uniunea Europeană, prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele fizice şi juridice având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care au fost supuse procedurii de abilitare sau unei proceduri similare în unul dintre aceste state, în vederea furnizării de servicii de prevenire şi protecţie, nu trebuie să obţină certificatul de abilitare prevăzut de prezentele norme metodologice.
(3) În cadrul direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, se constituie, prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumită în continuare Comisia de abilitare şi avizare.
(4) Membrii comisiei prevăzute la alin. (3) sunt:
a) directorul executiv al direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie;
b) inspectorul şef adjunct cu atribuţii de securitate şi sănătate în muncă al inspectoratului teritorial de muncă;
c) conducătorul structurii asigurătorului pentru accidente de muncă şi boli profesionale de la nivel teritorial;
d) reprezentantul desemnat de comisia de autorizare judeţeană înfiinţată de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, după o procedură proprie stabilită de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.
(5) Preşedintele Comisiei de abilitare şi avizare este directorul executiv al direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale.
(6) Secretariatul Comisiei de abilitare şi avizare este asigurat de direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti.
ART. 37
În vederea abilitării pentru activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, solicitanţii vor transmite un dosar care va cuprinde următoarele documente:
a) cerere de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 8;
b) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului şi, după caz, copie de pe actul constitutiv;
c) copii de pe documentele care atestă pregătirea profesională şi nivelul de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, conform prevederilor art. 31 şi 32;
d) curriculum vitae pentru personalul care va desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie;
e) documente care atestă experienţa de cel puţin 5 ani în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru personalul care va desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie;
f) memoriu de prezentare din care să rezulte mijloacele materiale şi resursele umane de care dispune;
g) copii de pe decizia de numire şi contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată pentru conducătorul serviciului extern;
h) copii de pe contractele individuale de muncă ale personalului de execuţie din serviciul extern;
i) declaraţii ale personalului serviciului extern privind păstrarea confidenţialităţii, în timpul şi după încetarea desfăşurării activităţilor de prevenire şi protecţie, asupra informaţiilor la care are acces.
ART. 38
Solicitantul trebuie să transmită prin poştă dosarul prevăzut la art. 37, cu cel puţin 10 zile înainte de data întrunirii Comisiei de abilitare şi avizare.
ART. 39
Comisia de abilitare şi avizare are următoarele obligaţii:
a) să afişeze data întrunirii la sediul direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, şi să o facă publică şi prin alte mijloace, cum ar fi internet sau presă locală, cu cel puţin o lună înainte;
b) să se întrunească, cel puţin o dată pe trimestru, în funcţie de numărul de dosare primite;
c) să analizeze dosarele solicitanţilor cu conţinutul prevăzut la art. 37;
d) să elibereze certificatele de abilitare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9, pentru solicitanţii care îndeplinesc condiţiile pentru servicii externe de prevenire şi protecţie prevăzute de prezentele norme metodologice;
e) să restituie solicitanţilor, prin poştă, dosarele care nu conţin toate documentele prevăzute la art. 37 şi motivarea acestei decizii;
f) să transmită titularilor, prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de 10 zile de la data întrunirii Comisiei de abilitare şi avizare, certificatele de abilitare emise;
g) să ţină evidenţa certificatelor de abilitare emise şi să arhiveze dosarele în baza cărora s-au emis;
h) să facă publică lista actualizată a serviciilor externe de prevenire şi protecţie abilitate.
ART. 40
(1) Solicitantul căruia i s-a restituit dosarul are dreptul, în termen de 30 de zile de la data primirii, să facă contestaţie la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.
(2) Răspunsul la contestaţie va fi transmis prin poştă în termen de 30 de zile.
ART. 41
Valabilitatea certificatului de abilitare este de 3 ani.
ART. 42
(1) Reînnoirea certificatului de abilitare se face la expirarea termenului de valabilitate sau la modificarea condiţiilor în baza cărora s-a emis.
(2) Pentru reînnoirea certificatului de abilitare, solicitantul va prezenta următoarele documente:
a) dosarul prevăzut la art. 37;
b) rapoartele semestriale înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă;
c) copii de pe documentele care atestă absolvirea cursurilor de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în cazul în care au fost efectuate.
ART. 43
(1) Modificarea oricărei condiţii în baza căreia s-a emis certificatul de abilitare, fără comunicarea şi transmiterea documentelor doveditoare Comisiei de abilitare şi avizare în termen de maximum 5 zile lucrătoare, conduce la încetarea valabilităţii acestuia.
(2) După analizarea noilor condiţii prevăzute la alin. (1), Comisia de abilitare şi avizare va decide dacă certificatul de abilitare îşi menţine sau îşi pierde valabilitatea şi va comunica în scris titularului de certificat această decizie.
ART. 44
(1) Inspectoratele teritoriale de muncă verifică respectarea de către serviciile externe a condiţiilor în baza cărora a fost emis certificatul de abilitare şi propun, în scris, Comisiei de abilitare şi avizare, dacă este cazul, anularea certificatului.
(2) Comisia de abilitare şi avizare analizează argumentele aduse în susţinerea propunerii de anulare a certificatului de abilitare şi, pe baza acestora, poate emite decizia de anulare.
(3) Decizia de anulare a certificatului de abilitare şi motivaţia acesteia se transmit titularului, în termen de 10 zile de la data emiterii.
(4) Titularul certificatului de abilitare anulat poate face contestaţie la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei de anulare.
(5) Răspunsul la contestaţie va fi transmis prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de 30 de zile.
ART. 45
Persoanele fizice şi juridice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, în temeiul Legii protecţiei muncii nr. 90/1996, trebuie să îşi reînnoiască certificatul în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice.
SECŢIUNEA a 7-a
Planul de prevenire şi protecţie
ART. 46
(1) Conform prevederilor art. 13 lit. b) din lege angajatorul trebuie să întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi.
(2) În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
(3) În urma analizei măsurilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc resursele umane şi materiale necesare realizării lor.
(4) Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în anexa nr. 7.
(5) Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, după caz, şi trebuie să fie semnat de angajator.
SECŢIUNEA a 8-a
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
ART. 47
Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, necesare pentru dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt următoarele:
a) nivel de bază;
b) nivel mediu;
c) nivel superior.
ART. 48
(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului de bază sunt:
a) studii în învăţământul liceal filiera teoretică în profil real sau filiera tehnologică în profil tehnic;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. A, cu o durată de cel puţin 40 de ore.
(2) Nivelul de bază prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului prevăzut la alin. (1) lit. b).
ART. 49
(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu sunt:
a) studii în învăţământul postliceal în profil tehnic;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore.
(2) Nivelul mediu prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului prevăzut la alin. (1) lit. b).
ART. 50
(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior sunt:
a) studii superioare tehnice;
b) curs în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cu conţinut minim conform celui prevăzut în anexa nr. 6 lit. B, cu o durată de cel puţin 80 de ore;
c) curs postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puţin 180 de ore.
(2) Nivelul superior prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).
(3) Cerinţa minimă prevăzută la alin. (1) lit. b) este considerată îndeplinită şi în situaţia în care persoana a absolvit o formă de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
ART. 51
Cursurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. b), art. 49 alin. (1) lit. b) şi la art. 50 alin. (1) lit. b), se efectuează de către furnizori de formare profesională autorizaţi conform prevederilor art. 18 - 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 375/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
SECŢIUNEA a 9-a
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
ART. 52
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, definiţi conform art. 5 lit. d) din lege, sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.
ART. 53
Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate, cel puţin conform cerinţelor prevăzute la art. 60.
ART. 54
Lucrătorii comunică în scris angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
ART. 55
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, conform prevederilor art. 47 - 51.
ART. 56
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncii sunt consultaţi şi participă, în conformitate cu art. 18 din lege, şi pot desfăşura următoarele activităţi:
a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;
b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;
c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă;
d) aduc la cunoştinţă angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;
f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
CAP. 4
Organizarea şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă
SECŢIUNEA 1
Organizarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă
ART. 57
(1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.
(2) Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate.
(3) În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de organizare şi funcţionare.
(4) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.
(5) În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.
ART. 58
(1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, pe de o parte, şi angajator sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii săi în număr egal cu cel al reprezentanţilor lucrătorilor şi medicul de medicina muncii, pe de altă parte.
(2) Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
ART. 59
(1) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi pe o perioadă de 2 ani.
(2) În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de securitate şi sănătate în muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi.
ART. 60
(1) Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.
(2) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, după cum urmează:
a) de la 50 la 100 de lucrători - 2 reprezentanţi;
b) de la 101 la 500 de lucrători - 3 reprezentanţi;
c) de la 501 la 1.000 de lucrători - 4 reprezentanţi;
d) de la 1.001 la 2.000 de lucrători - 5 reprezentanţi;
e) de la 2.001 la 3.000 de lucrători - 6 reprezentanţi;
f) de la 3.001 la 4.000 de lucrători - 7 reprezentanţi;
g) peste 4.000 de lucrători - 8 reprezentanţi.
ART. 61
(1) Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice.
(2) Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin:
a) 2 ore pe lună în unităţile având un efectiv de până la 99 de lucrători;
b) 5 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 100 şi 299 de lucrători;
c) 10 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 300 şi 499 de lucrători;
d) 15 ore pe lună în unităţile având un efectiv între 500 şi 1.499 de lucrători;
e) 20 de ore pe lună în unităţile având un efectiv de 1.500 de lucrători şi peste.
(3) Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate în muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii.
ART. 62
Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în muncă.
ART. 63
Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin decizie scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la cunoştinţă tuturor lucrătorilor.
ART. 64
(1) La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă vor fi convocaţi să participe lucrătorii desemnaţi, reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie şi, în cazul în care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora.
(2) La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă pot fi invitaţi să participe inspectori de muncă.
SECŢIUNEA a 2-a
Funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă
ART. 65
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului de funcţionare propriu.
ART. 66
(1) Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar.
(2) Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu consultarea reprezentanţilor lucrătorilor, şi este transmisă membrilor comitetului de securitate şi sănătate în muncă, inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul, serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea comitetului.
(3) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă convoacă în scris membrii comitetului cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora stabilite.
(4) La fiecare întrunire secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă încheie un proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii comitetului.
(5) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
(6) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
(7) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii ale procesului-verbal încheiat.
(8) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă transmite inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului-verbal încheiat.
SECŢIUNEA a 3-a
Atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă
ART. 67
Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate cu art. 16, 17 şi 18 din lege, comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin următoarele atribuţii:
a) analizează şi face propuneri privind politica de securitate şi sănătate în muncă şi planul de prevenire şi protecţie, conform regulamentului intern sau regulamentului de organizare şi funcţionare;
b) urmăreşte realizarea planului de prevenire şi protecţie, inclusiv alocarea mijloacelor necesare realizării prevederilor lui şi eficienţa acestora din punct de vedere al îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;
c) analizează introducerea de noi tehnologii, alegerea echipamentelor, luând în considerare consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii, lucrătorilor, şi face propuneri în situaţia constatării anumitor deficienţe;
d) analizează alegerea, cumpărarea, întreţinerea şi utilizarea echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală;
e) analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului extern de prevenire şi protecţie, precum şi menţinerea sau, dacă este cazul, înlocuirea acestuia;
f) propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice;
g) analizează cererile formulate de lucrători privind condiţiile de muncă şi modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile persoanele desemnate şi/sau serviciul extern;
h) urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă reglementările legale privind securitatea şi sănătatea în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă şi inspectorii sanitari;
i) analizează propunerile lucrătorilor privind prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi propune introducerea acestora în planul de prevenire şi protecţie;
j) analizează cauzele producerii accidentelor de muncă, îmbolnăvirilor profesionale şi evenimentelor produse şi poate propune măsuri tehnice în completarea măsurilor dispuse în urma cercetării;
k) efectuează verificări proprii privind aplicarea instrucţiunilor proprii şi a celor de lucru şi face un raport scris privind constatările făcute;
l) dezbate raportul scris, prezentat comitetului de securitate şi sănătate în muncă de către conducătorul unităţii cel puţin o dată pe an, cu privire la situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, la acţiunile care au fost întreprinse şi la eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se va realiza în anul următor.
SECŢIUNEA a 4-a
Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi sănătate în muncă
ART. 68
Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă toate informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să îşi poată da avizul în cunoştinţă de cauză.
ART. 69
(1) Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de securitate şi sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în anul următor.
(2) Angajatorul trebuie să transmită raportul prevăzut la alin. (1), avizat de membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului teritorial de muncă.
ART. 70
Angajatorul trebuie să supună analizei comitetului de securitate şi sănătate în muncă documentaţia referitoare la caracteristicile echipamentelor de muncă, ale echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării echipamentelor optime.
ART. 71
Angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru, măsurile de prim ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a lucrătorilor.
ART. 72
Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de muncă şi modul în care serviciul intern sau extern de prevenire şi protecţie îşi îndeplineşte atribuţiile.
ART. 73
În cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de securitate şi sănătate în muncă, conform atribuţiilor prevăzute la art. 67, trebuie să motiveze decizia sa în faţa comitetului; motivaţia va fi consemnată în procesul-verbal.
CAP. 5
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
ART. 74
Prezentul capitol stabileşte procedura instruirii lucrătorilor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 20 din lege.
ART. 75
Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.
ART. 76
(1) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii se efectuează în timpul programului de lucru.
(2) Perioada în care se desfăşoară instruirea prevăzută la alin. (1) este considerată timp de muncă.
ART. 77
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:
a) instruirea introductiv-generală;
b) instruirea la locul de muncă;
c) instruirea periodică.
ART. 78
La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator.
ART. 79
Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri adecvate.
ART. 80
Angajatorul trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau activităţi.
ART. 81
(1) Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului prezentat în anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii.
(2) Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou, imediat după verificarea instruirii.
(3) După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.
(4) Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi însoţită de o copie a fişei de aptitudini, completată de către medicul de medicina muncii în urma examenului medical la angajare.
ART. 82
(1) Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului, angajatorul stabileşte, prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare, reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi/sau unitate.
(2) Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderilor şi/sau unităţii, în general.
(3) Instruirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se consemnează în fişa de instruire colectivă, conform modelului prezentat în anexa nr. 12.
(4) Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.
(5) Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.
SECŢIUNEA a 2-a
Instruirea introductiv-generală
ART. 83
Instruirea introductiv-generală se face:
a) la angajarea lucrătorilor definiţi conform art. 5 lit. a) din lege;
b) lucrătorilor detaşaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
c) lucrătorilor delegaţi de la o întreprindere şi/sau unitate la alta;
d) lucrătorului pus la dispoziţie de către un agent de muncă temporar.
ART. 84
Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.
ART. 85
Instruirea introductiv-generală se face de către:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
ART. 86
Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.
ART. 87
(1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţii şi de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în general.
(2) Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevăzute la art. 82, cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.
ART. 88
(1) În cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme:
a) legislaţia de securitate şi sănătate în muncă;
b) consecinţele posibile ale necunoaşterii şi nerespectării legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă;
c) riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice unităţii;
d) măsuri la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor.
(2) Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator.
ART. 89
(1) Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste.
(2) Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.
(3) Lucrătorii prevăzuţi la art. 83 lit. a) şi d) nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instruirea introductiv-generală.
SECŢIUNEA a 3-a
Instruirea la locul de muncă
ART. 90
(1) Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
(2) Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83, inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii.
ART. 91
(1) Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă, în grupe de maximum 20 de persoane.
(2) Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.
ART. 92
(1) Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.
(2) Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:
a) angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; sau
b) lucrătorul desemnat; sau
c) un lucrător al serviciului intern de prevenire şi protecţie; sau
d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.
ART. 93
(1) Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
(2) Instruirea la locul de muncă va cuprinde:
a) informaţii privind riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională specifice locului de muncă şi/sau postului de lucru;
b) prevederile instrucţiunilor proprii elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;
c) măsuri la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
d) prevederi ale reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind activităţi specifice ale locului de muncă şi/sau postului de lucru;
e) instruirea la locul de muncă va include în mod obligatoriu demonstraţii practice privind activitatea pe care persoana respectivă o va desfăşura şi exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, a mijloacelor de alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor.
ART. 94
Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai după verificarea cunoştinţelor de către şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.
SECŢIUNEA a 4-a
Instruirea periodică
ART. 95
Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 şi are drept scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
ART. 96
(1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.
(2) Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6 luni.
(3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni.
(4) Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.
(5) Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.
ART. 97
Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.
ART. 98
Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:
a) când un lucrător a lipsit peste 30 de zile lucrătoare;
b) când au apărut modificări ale prevederilor de securitate şi sănătate în mun
avocatnet.ro explicăm legislația
ddmn, utilizator
mariananca