cunosc pe cineva care a nascut al doilea copil la un an si aproape doua luni dupa nasterea primului copil. a primit pt. primul copil indemnizatia de 600 lei pana la implinirea a doi ani si in continuare de la acea data pentru al doilea copil pana la implinirea a doi ani a celui de al doilea copil. adica pentru 10 luni a primit indemnizatia numai pentru unul desi avea doi copii. suma a ramas aceeasi pentru ca nu intervenise modificarea cu privire la posibilitatea de a opta pentru 85 % din media veniturilor pe ultimele 12 luni. modificarea a aparut abia catre sfarsitul anului respectiv,dar nu se incadra pentru a primi mai mult de 600 lei.acum am inteles ca s-a redus la 65%. alocatia de 200 lei a primit-o de la nastere si pentru al doilea copil.
1. Dvs. veti naste inainte de a se termina CCC si se aplica prevederile Normei de aplicare a OUG 148/2005:
Art. 8 - (1) În cazul în care persoana îndreptăţită, beneficiară a stimulentului lunar sau, după caz, a concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copiilor cu handicap, naşte în această perioadă unul sau mai mulţi copii ori i se încredinţează spre adopţie, i se încuviinţează adopţia, i se dau în plasament unul sau mai mulţi copii ori este numită tutore, se procedează după cum urmează:
a) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt acoperite în totalitate de perioada de concediu şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, acordarea acestora se prelungeşte corespunzător până la încheierea duratei de acordare pentru cel din urmă copil, conform legii, a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Pe această perioadă se acordă o singură indemnizaţie, la aceeaşi valoare cu indemnizaţia primită anterior naşterii celui din urmă copil;
b) dacă cele 12 luni prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă sunt constituite şi din perioade în care persoana a realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit prevăzute la art. 5, atunci indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va calcula pe baza veniturilor realizate pe această perioadă, inclusiv pe baza celor realizate în perioadele asimilate prevăzute la art. 4 alin. (7) lit. c) - g), i), l), n) şi q).
(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului sau, după caz, stimulent lunar, pentru copilul anterior, încetează la data solicitării noului drept.
(3) În situaţia prevăzută la alin.(1) lit. b), dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului mai mic decât cuantumul indemnizaţiei primit anterior naşterii celui din urmă copil, atunci se acordă indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului primită anterior.
2. Dupa nasterea celui de al doilea copil faceti o cerere catre angajator (atasati si o copie dupa certificatul de nastere a copilului) prin care solicitati prelungirea CCC.
3. Va prezentati apoi la Primarie (Agentia de Prestatii Sociale) tot cu o cerere si o copie de pe certificatul de nastere a copilului si vi se prelungeste CCC.