Bună ziua! Am şi eu o problemă referitoare la o descoperire de cont la BCR, din 2007, dacă mă poate ajuta cineva cu o informaţie clară. În data de 15.02.2007, firma la care lucram mi-a făcut card de salariu, cu limită de credit, fiind vorba de incă 6 salarii, la BCR Galaţi. În perioada când încă mai eram angajată la firma respectivă, am avut o descoperire de cont, pe care am achitat-o parţial, pâna în octombrie 2007, când am plecat de la firma respectivă. După ce am plecat de la firmă, rămăsesem cu un sold de 1000 lei. Am achitat ulterior în trei tranşe, 300 lei pe 24.03.2008, 300 lei pe 23.05.2008, 350 pe 22.07.2008. În data de 11.09.2008, am fost la bancă, pt a-mi anula cardul, pt că-mi rămăsese o sumă mică de plată pe care urma s-o achit mai târziu. La bancă mi s-a spus ca nu mi se poate închide cardul deoarece am bani în cont. Eu atunci am zis că am depus bani în cont pentru descoperirea de cont pe care o aveam de achitat şi că eram surprinsă că banii erau încă în cont. Eu ştiam că banca işi retrage din contul debitorului suma pe care acesta o datorează băncii. ªi am întrebat în acest caz ce trebuie să fac. Că eu nu vreau să scot banii, pt ca am de plătit, dar că totuşi vreau sa inchid cardul. Dar mi s-a zis că asta e procedura şi că trebuie neapărat sa scot banii din cont, dar fără a mi se spune ce trebuie să fac în continuare, mai ales spunându-mi d-na de la ghişeu că nu mai este nici o problemă, că s-a rezolvat. Nu am înţeles absolut nimic. Aşa că am scos banii, ce era să fac. Însă problema a apărut luna trecută când am primit o notificare de la BCR Asigurări, Sucursala Constanţa, cum că sunt datoare băncii cu suma de 1290 lei, din care 1000 lei debit principal, iar 210,96 dobânda legală. ªi eu acum vă întreb ce vină am eu ca d-na de la bancă nu mi-a dat informaţii clare şi concrete cu ce tb să fac? Eu am stat în baza d-sei că nu mai e nici o problemă şi acum mă trezesc cu asta. In concluzie , eu ce pot face in aceasta situatie? Mai nou am fost si astazi, 14.09.2010, la banca sa cer lamuriri si ma tot plimba de la o sectie la alta, de la credite, unde bineinteles nu a gsit nici un credit pe numele meu, la asigurari si invers. Va rog sa ma ajutati cu un raspuns . Va multumesc.
Vina va apartine in totalitate, deoarece trebuia mers la cel care v-a eliberat cardul respectiv. Oficianta de la ghiseu nu este indreptatita sa dea asemenea lamuriri , ea doar incaseaza banii si atat. Mergeti din nou la banca si incercati sa discutati cu ei posibilitatea de a achita intr-un anume termen si in rate suma pe care o datorati.