Ce presupune raspunderea administratorului in plus fata de un simplu asociat???
(suntem 3 asociati intr-un srl si vrem sa stim la ce se expune cel care este si administrator)
Multumiri.
Administratorul unei societati comerciale este cel mai important factor de decizie în ceea ce priveste stabilitatea economică a unei societăti, eficientizarea activitătii acesteia si nu in ultimul rand respectarea contractelor comerciale încheiate.
Răspunderea civilă a administratorului este incadrata atat în doctrina cat si practica de specialitate în trei categorii:
- are o răspundere ordinară (fireasca) fată de societate si asociatii care l-au desemnat;
- o răspundere exceptională fată de terti atat persoane fizice cat si juridice;
- o răspundere agravată, în caz de faliment al societătii.
În cazul teoretic al deschiderii unei proceduri de faliment împotriva societătii, creditorii acesteia vor fi îndeptătiti să primească pentru creantele lor, acele sume care se regăsesc în patrimoniul debitorului lor, în ordinea preferintelor.
Daca, prin activitatea sa, administratorul a efectuat acte împotriva interesului societătii, acte care au o incidentă iminentă asupra stării de insolventă, creditorii prin lichidatorul numit în dosarul de insolventă de catre judecatorul sindic, vor putea cere atragerea răspunderii acestuia cu întreg patrimoniul propriu.
De asemenea, înainte de existenta unei astfel de situatii, asociatii din proprie initiativă, în cazul în care constată disfunctionalităti în activitatea curentă a societătii, pot să ceară răspunderea administratorului in conditiile Legii 85/2006 privind procedura insolventei.
Ce presupune raspunderea administratorului in plus fata de un simplu asociat???
(suntem 3 asociati intr-un srl si vrem sa stim la ce se expune cel care este si administrator)
Multumiri.
Raspunsul este foarte simplu.
Asociatul intr-un SRL nu raspunde cu NIMIC.
Administratorul raspunde pentru TOTUL.
Atentie! Asociatii nu trebuie sa faca niciun fel de act de administrare... ca sa nu devina administrator de facto. Multi asociati isi baga nasu' in societate fara drept, semneaza contracte, facturi... CEC-uri, etc. Asta nu e treaba lor ci a administratorului. Desi nu sunt scriptic trecuti ca administratori... ei vor deveni responsabili, fiind calificati de lege ca administratori de facto.