suspendarea si perimarea judecatii

incearca tratatul de procedura civila al lui ciobanu. exista si un cpciv adnotat pe piata, are ceva spete.

Pentru perimare incearca si ''Sanctiunile procedurale civile'' Dumitru C. FLORESCU, Ed. Paideia Bucuresti 2005

Perimarea
1 Noţiune şi natură juridică
Prin art.248 C.proc.civ., legiuitorul stabileşte că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an în materie civilă sau şase luni în materie comercială.
Perimarea este definită în doctrină ca fiind sancţiunea procedurală ce determină stingerea procesului în faza în care se găseşte, datorită rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp, prevăzut de lege.
Cât priveşte natura juridică a perimării, în literatura juridică au fost exprimate mai multe puncte de vedere. Astfel, în opinia majoritară, se consideră că perimarea are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului revăzut de lege şi , în acelaşi timp, o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

2. Condiţiile în care intervine perimarea
Din dispoziţiile art.248 C.proc.civ. rezultă că pentru a interveni perimarea trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) instanţa să fi fost învestită cu o cerere prin care s-a declanşat judecata în primă instanţă sau într-o cale de atac;
b) cauza să fi rămas în nelucrare din vina părţii;
c) cauza să fi rămas în nelucrare timp de un an în materie civilă sau timp de şase luni în materie comercială.
Termenul de perimare se calculează, în lipsa unei dispoziţii speciale în acest sens, conform art.101 alin.3 C.proc.civ., potrivit căruia termenele statornicite pe ani sau luni se sfârşesc în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare.
Potrivit art.249 C.proc.civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un
interes.
Dacă după îndeplinirea unui act de întrerupere, pricina rămâne din nou în stare de nelucrare din vina părţii, va începe să curgă un nou termen de perimare. Timpul curs până la momentul întreruperii nu se adaugă la noul termen.
Termenul de perimare este susceptibil şi de suspendare. Astfel, potrivit art.250 C.proc.civ., cursul perimării este suspendat:
- cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art.244, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată;
- timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.

3. Procedura perimării
Deşi perimarea operează de drept (art.248 alin.1 C.proc.civ.), adică prin simpla împlinire a termenului stabilit de lege, totuşi ea trebuie constatată de instanţă, după verificarea, în contradictoriu , a următoarelor aspecte:
-cauza a rămas în nelucrare în tot timpul stabilit de lege;
-rămânerea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii;
-nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare;
-nu există o cauză de stingere a procesului, prevăzută printr-o normă specială.
Potrivit art.252 alin.1 teza I C.proc.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate, iar conform alin.2 al aceluiaşi articol, perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie, în camera de consiliu sau în şedinţă publică.
În vederea constatării perimării, preşedintele instanţei va dispune citarea de urgenţă a părţilor şi întocmirea de către grefă a unei dări de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea (art.252 alin.1 teza a II-a C.proc.civ.).
Constatarea perimării se face de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii principale, în aceeaşi compunere şi constituire.
După dezbaterile contradictorii, instanţa se va pronunţa asupra perimării printr-o încheiere sau, după caz, printr-o hotărâre.

4. Efectele perimării
Potrivit art.254 alin.1 C.proc.civ., perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanţă nu-şi produc efectele.
Principalul efect al perimării constă în stingerea procesului, în faza în care se găseşte, împreună cu toate actele de procedură efectuate în acea instanţă, părţile fiind repuse în situaţia anterioară.
Un alt efect al perimării este acela al suportării cheltuielilor de judecată de către cel care a formulat cererea care ulterior s-a perimat, deoarece se află în culpă procesuală.

Suspendarea judecăţii
1. Noţiune şi forme
Prin suspendarea judecăţii se înţelege oprirea cursului judecăţii datorită unor împrejurări voite de părţi, care nu mai stăruie în soluţionarea cauzei sau independente de voinţa lor, când părţile se află în imposibilitate fizică sau juridică de a se prezenta la judecată.
Suspendarea judecăţii intervine numai în cazurile determinate de lege, fiind reglementată în art.242-2441 C.proc.civ. Astfel că, în funcţie de „natura imperativă sau permisivă a normelor care reglementează suspendarea”, distingem între: suspendarea obligatorie şi suspendarea facultativă.
1.2 Suspendarea obligatorie este reglementată prin norme imperative şi se dispune de instanţă în cazurile prevăzute de art.242-243 C.proc.civ., precum şi în alte cazuri prevăzute expres de lege.
•Potrivit art.242 alin.1 C.proc.civ., Instanţa va suspenda judecata:
1. când amândouă părţile o cer;
2. dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinii.
Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă (alin.2).
•Judecata pricinilor se suspendă de drept în cazurile prevăzute de art.243 C.proc.civ., dacă ele s-au ivit înainte de închiderea dezbaterilor :
1.prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor;
2.prin interdicţie sau punere sub curatelă a unei părţi până la numirea tutorelui sau curatorului;
3.prin moartea mandatarului uneia din părţi, întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
4.prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului.
5.prin deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului asupra reclamantului, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.
Faptele arătate mai sus nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după închiderea dezbaterilor (art.243 alin.2 C.proc.civ.).
Suspendarea judecăţii este obligatorie şi în cazurile prevăzute de art.21 C.proc.civ., art.31 C.proc.civ., art.155 alin.2 C.proc.civ.
3. Suspendarea facultativă
Potrivit art.244 alin.1 C.proc.civ., instanţa poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;
2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Se poate observa că în aceste cazuri suspendarea judecăţii este lăsată la aprecierea judecătorului, întrucât legiuitorul foloseşte sintagma „instanţa poate suspenda judecata”.
Codul de procedură civilă reglementează şi alte cazuri de suspendare facultativă a judecăţii. Astfel:
- art.40 alin.2 C.proc.civ. prevede că preşedintele instanţei care soluţionează cererea de strămutare poate să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgenţă această măsură instanţei de la care s-a solicitat strămutarea. Suspendarea va dura până la soluţionarea cererii de strămutare.
- în condiţiile art.1551 alin.1 C.proc.civ., instanţa poate suspenda judecata, când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Suspendarea judecăţii, în acest caz, poate fi dispusă doar după ce instanţa i-a pus în vedere reclamantului îndeplinirea unor obligaţii şi acesta nu s-a conformat.
4. Procedura suspendării
Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa printr-o încheiere care, potrivit art.2441 alin.1 C.proc.civ., poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
Cât priveşte încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării unui recurs de către curtea de apel, s-a apreciat că, totuşi, în temeiul art.23 alin.2 din Legea nr.304/2004, care conţine o dispoziţie specială în raport cu cea prevăzută în art.2441 C.proc.civ., aceasta poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului,atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
5 . Redeschiderea judecăţii
Judecata se redeschide, dacă a dispărut împrejurarea care a dus-o la suspendarea ei.
Cererea pentru redeschiderea judecăţii va cuprinde: numărul dosarului, data şi cauza suspendării, date cu privire la încetarea cauzei de suspendare, solicitarea repunerii pe rol a cauzei, precum şi domiciliul la care urmează a fi citată partea adversă.
Repunerea pe rol a cauzei după suspendare, pentru continuarea judecăţii sau pentru perimare, se va realiza de către completul care a dispus suspendarea.
Primind cererea, instanţa va fixa termen şi va dispune citarea părţilor în vederea continuării judecăţii, cu excepţia părţii care a luat termen în cunoştinţă.
Dacă instanţa apreciază că nu se impune reluarea judecăţii, va respinge cererea de redeschidere printr-o încheiere, care poate fi atacată cu recurs cât timp durează suspendarea (art.2441 alin.2 C.proc.civ.).

Va multumesc pentru sugestii, deasemenea pt materialele postate pe forum