gaby1970 a scris:
Buna ziua,
Art.5 din HG nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare va da raspunsul la intrebare(daca institutia este una la care face referire aceasta HG)
Art. 5
(1)Salariaţii care au lipsit de la serviciu întregul an calendaristic, fiind în concediu medical sau în concedii fără plată acordate potrivit art. 25 alin. (3), nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an.
(2)În cazul în care perioadele de concedii medicale şi de concedii fără plată prevăzute la art. 25 alin. (3), însumate, au fost de 12 luni sau mai mari şi s-au întins pe 2 sau mai mulţi ani calendaristici consecutivi, salariaţii au dreptul la un singur concediu de odihnă, acordat în anul reînceperii activităţii, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care s-a ivit lipsa de la serviciu pentru motivele prevăzute la alin. (1).
Aici e vorba de perioade mari de suspendare. Daca am doar doua luni intr-un an de CM , nu ma incadrez la 12 luni sau mai mult, si sa zicem ca nici daca insumez pe doi ani medicalele nu trec de 2-3 luni, atunci cum se acorda CO?
Opinia repondentilor de mai sus ar fi ca pentru perioada de concediu medical nu se acorda CO, din practica insa nu am intilnit angajator care sa adune cite 3+5+10 zile de CM de-a lungul unui an si sa scada la CO. Bine logic, asa ar fi, dar daca nu e prevazut expres omul poate contesta, cu vesnica intrebare, " unde scrie?"
Aici cazul concret e mai simplu ca sint doua luni succesive. Dar sint unii care aduna de-a lungul anului tot doua luni de concediu medical dar din cite 5-7 zile si carora nu li se diminueaza CO. Mai ales daca CO a fost deja efectuat si medicalul a aparut ulterior... Si atunci persoana in cauza pe buna dreptate zice ca de ce ei sa i se scada si altora nu.