in hotararile care se ataca doar cu recurs si nu cu apel instanta de recurs judeca cauza sub toate aspectele pe care le considera relevante in acea cauza, nu se multumeste doar cu ce instanta de fond a retinut.
Conform art. 129 C.proc. civ. Judecatorii au indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se impotrivesc.
Introducerea in cauza a societatilor de asigurare aste cat se poate de normala, fiind direct implicate in rezolvarea materiala a incidentului.
Mai intai o mica precizare intrucat in postare care a facut-o d-na(d-soara) Popescu Marcelas-a strecurat o mica inadvertenta. Mai intai vorbeste despre introducerea in cauza a societatilor de asigurare, iar apoi vorbeste despre introducerea celor doi conducatori auto. Exprimarea corecta este prima (cea referitoare la societatile de asigurare.
Este laudabila procedura folosita de instanta de recurs de a introduce in cauza societatile de asigurare unde conducatorii auto implicati in accident avea incheiate asigurarile RCA. Sunt instante care nu procedeaza asa.
Dupa stiinta mea (nu sunt jurist) nu este reglementata aceasta act procedural. Instanta a procedat in acest mod pentru ca judecata sa fie echitabil.
Am intalnit cazuri in care un proces verbal al politiei, corect intocmit din toate punctele de vedere, a fost contestat in instanta de cel vinovat de producerea accidentului si a obtinut, prin diferite mijloace, anularea procesului verbal. In urma acestei hotarari societatea de asigurari care a platit despagubirea solicita, in regres, celeilalte societati de asigurare plata sumei ce reprezinta despagubirea platita. Hotararea de a anula procesul verbal al politiei fiind definitiva si irevocabila, nu mai poate fi modificata. In acest fel se ajunge la situatia in care un conducator auto nevinovat de producerea accidentului este nevoit sa-si repare autoturismul pe cheltuiala sa.
Multumesc foarte mult pentru raspunsuri.
@cioan a spus[quot]Dupa stiinta mea (nu sunt jurist) nu este reglementata aceasta act procedural. Instanta a procedat in acest mod pentru ca judecata sa fie echitabil.
Am intalnit cazuri in care un proces verbal al politiei, corect intocmit din toate punctele de vedere, a fost contestat in instanta de cel vinovat de producerea accidentului si a obtinut, prin diferite mijloace, anularea procesului verbal. In urma acestei hotarari societatea de asigurari care a platit despagubirea solicita, in regres, celeilalte societati de asigurare plata sumei ce reprezinta despagubirea platita. Hotararea de a anula procesul verbal al politiei fiind definitiva si irevocabila, nu mai poate fi modificata. In acest fel se ajunge la situatia in care un conducator auto nevinovat de producerea accidentului este nevoit sa-si repare autoturismul pe cheltuiala sa.
Speta de mai sus se poate dezvolta in felul urmator, in opinia mea
Daca soferul vinovat a obtinut anulare PV la instanta de fond, iar IPJ Bacau a exercitat recursul impotriva hotararii instantei de fond atunci instanta de recurs va mentine sau anula hotararea initiala. Altceva instanta de recurs nu poate sa faca fiind tinuta de limitele ce s-au stabilit prin cererea de recurs.
In cauza s-au introdus atat societatile de asigurare ale celor doi soferii cat si celalalt sofer care a suferit de pe urma accidentului ca intervenient fortat.
Daca se mentine hotararea instantei de fond atunci, in acest moment, soferul sanctionat nu va mai avea nici o culpa in producerea accidentului.
Prin urmare societatile de asigurare se pot intoarce in regres una impotriva celeilalte,dar in cadrul unui alt proces.
Mai mult societatea de asigurare care doreste sa se intoarca impotriva celui ce a generat situatia aceasta, soferul cel vinovat care in conditiile anularii PV si mentinerii de instanta de recurs, nu mai exista, trebuie sa dovedească toate conditiile raspunderii delictuale ale "faptuitorului", respectiv unul dintre soferi.
Dar toate acestea se vor rezolva in cadrul unui alt proces avand alt obiect, lucru deosebit de dificil, mai ales cand nu mai este nici o parte, sofer, vinovata de producerea accidentului in urma anularii P.V. dar si a constatarii nevinovatiei celuilalt sofer, parte vatamata , in insusi P.V. respectiv.
De subliniat nici una dintre parti, soferul vinovat, celalat sofer dar si IPJ Bacau nu solicita despagubiri materiale produse in urma accidentului , acestea fiind acoperite de societatile de asigurari.
Acest lucru ma nedumireste pe mine cu privire la introducerea societatilor in cauza de catre societatea de asigurari, in rest multumesc mult pentru raspunsuri, au fost foarte edificatoare.
Da , de obicei instantele de fond omit aceasta obligatie de a introduce in cauza si societatile de asigurari , iar instanta de recurs , sesizand aceasta omitere , fie caseaza sentinta primei instante cu trimitere spre rejudecare , fie mentine cauza si rejudeca .
Temeiul de drept il constituie tocmai Codul Rutier - OUG 195/2002 art 119 " In cazul în care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei va cita unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare " .