1. In primul rand poate beneficia de prevederile OUG 13/2010 (sa o cititi pe toata) din care va redau:
Art. 1 - (1) Angajatorii care, în anul 2010, pe locurile de muncă nou-create stabilesc, în condiţiile legii, raporturi de muncă cu persoane provenite din rândul şomerilor aflate în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă cu minimum 3 luni anterioare datei stabilirii raporturilor de muncă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pe care le menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 12 luni beneficiază, pe o perioadă de 6 luni de la data încadrării, de scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru aceste persoane.
2. Mai sunt si alte facilitati prevazute de Legea 76/2002 dar mai trebuie sa dati date despre somerul respectiv. Daca este absolvent din acest an, daca are mai mult de 45 de ani, daca este unic intretinator de familie etc. Cititi si Legea 76/2002.
1. Din Legea 76/2002:
Art. 74. - Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data acordării.
Art. 75. - Persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu de şapte ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data instalării.
2. Din Norma de aplicare a Legii 76/2002:
Art. 45. - (1) Pentru acordarea drepturilor prevazute la art. 74 si 75 din lege persoanele indreptatite vor depune la agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana sau a municipiului Bucuresti, unde se afla in evidenta, urmatoarele documente:
a) o cerere conform modelului prezentat in anexa nr. 11, respectiv in anexa nr. 12;
b) actul de identitate, in copie, care sa ateste domiciliul stabil;
c) dovada incadrarii in munca printr-un act eliberat de angajator, cu precizarea locului de munca unde persoana urmeaza sa isi desfasoare activitatea;
d) angajament pentru respectarea art. 76 alin. (1) din lege, conform modelului prevazut in anexa nr. 13, care constituie titlu executoriu, potrivit legii.
(2) Beneficiaza de drepturile prevazute la art. 74 si 75 din lege persoanele care se incadreaza in munca pe o perioada de cel putin 12 luni.
(3) In cazul incadrarii in munca intr-o localitate din alt judet, drepturile prevazute la art. 74 sau 75 din lege vor fi acordate de agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana sau, dupa caz, a municipiului Bucuresti unde beneficiarul s-a aflat in evidenta, urmand ca dosarul acestuia sa fie transferat la agentia pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza isi stabileste noul domiciliu, care va acorda si celelalte drepturi prevazute de lege si va urmari respectarea obligatiilor ce decurg din acordarea drepturilor.
(4) Drepturile prevazute la art. 72 din lege se cumuleaza cu cele prevazute la art. 74 din lege sau cu drepturile prevazute la art. 75 din lege.
(5) Drepturile prevazute la art. 74 din lege nu se cumuleaza cu cele prevazute la art. 75 din lege.
(6) Drepturile prevazute la art. 74 sau 75 din lege se solicita in termen de maximum 12 luni de la data incadrarii in munca.
Art. 46. - Nu constituie schimbare de domiciliu intr-o alta localitate, in situatia prevazuta la art. 75 din lege, daca localitatea unde persoana se incadreaza in munca apartine aceleiasi unitati administrativ-teritoriale: comuna, oras, municipiu sau sectoarele municipiului Bucuresti.
3. Valoarea indicatorului social de referinta, in viogoare = 500 lei.