avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 356 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... demisie chiar daca am semnat act aditional
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

demisie chiar daca am semnat act aditional

Buna ziua, am si eu o intrebare: m-am angajat la o firma in urma cu un an (mai intai am fost pe perioada det. de 4 luni, apoi pe 6 luni si din iulie pe perioada nedeterminata). Dupa 4 luni de la prelungirea CM, m-a pus sa semnez un act aditional ca sa nu plec din firma pe o perioada de 3 ani fara acordul partilor (daca plec, firma cere daune). Mentionez ca nu am participat la nici un fel de cursuri de formare sau seminarii, etc. Intrebare: ce se intampla daca imi dau demisia in aceasta perioada (poate chiar la cateva zile de la semnarea acelui aditional)? (mi-a spus ca acel aditional va fi inregistrat la ITM si ca voi primi o copie).
Cel mai recent răspuns: Valeriu TUDOR , Consultant resurse umane 12:49, 23 Octombrie 2010
Iti spun din experienta proprie ca nu ti se poate intampla nimic, atat timp cat firma nu face dovada unei formari profesionale.
Formarea profesionala se poate realiza in temeiul unor contracte speciale, cum ar fi contractul de calificare profesionala si contractul de adaptare profesionala, ele sunt accesorii ale contractului de munca.
Contractul de calificare profesionala este cel in baza caruia salariatul se obliga sa urmeze cursurile de formare organizate de angajator, la terminarea si absolvirea acestor cursuri( ) se va incheia un act aditional cu perioada de timp pe care va trebui sa o lucrezi in compania respectiva.Neexistand din ceea ce spui o dovada , adica o diploma/ ceriticat/adeverinta recunoscuta de Ministrerul Educatiei si Ministerul Muncii, acel act aditional este nul.
Da-ti linistita demisia, respecta preavizul si uita de acel act aditional care este nul (chiar daca ITM-ul l-ar fi inregistrat - ceea ce este putin probabil - nu-si produce efectele intrucat este ilegal sa te retina in firma impotriva vointei tale).
Multumesc mult pentru sfaturi. Din lege stiam ca doar dupa ce te-a trimis la cursuri firma respectiva te poate obliga sa semnezi act aditional la CM ca nu pleci pe o perioada de cel putin 3 ani. In actul aditional pe care l-am semnat mai scria ca voi participa la cursurile si seminariile la care ma va trimite firma, dar, cum am mentionat mai sus, nu am participat pana in prezent la nici unul, Intrebare: pe viitor ma poate obliga in baza acestui act aditional sa particip la cursuri de formare, chiar daca nu vreau?
In momentul in care ai semnat actul aditional, ai consimtit sa participi la viitoarele cursuri ... deci in principiu, in cazul in care angajatorul decide sa te trimita la un curs, se presupune ca esti obligata sa mergi, insa depinde mult de ceea ce scrie in actul aditional. Privitor la eventualele efecte ale actului aditional in cazul in care iti vei da demisia, angajatorul va trebui sa probeze faptul ca ai participat la cursuri si ca, in consecinta, va trebui sa il despagubesti - ori daca tu nu ai participat pana acum la niciun curs, angajatorul nu va putea sa aduca probe in acest sens.
Din Codul muncii:

Art. 3 - (1) Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de muncă încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) - (3) este nul de drept.

Art. 4 - (1) Munca forţată este interzisă.
(2) Termenul muncă forţată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber.
(3) Nu constituie muncă forţată munca sau activitatea impusă de autorităţile publice:
a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;
b) pentru îndeplinirea obligaţiilor civice stabilite prin lege;
c) în baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă, în condiţiile legii;
d) în caz de forţă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte şi, în general, în toate circumstanţele care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale de existenţă ale ansamblului populaţiei ori ale unei părţi a acesteia.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Anexa la contractul de munca pentru obligativitate de 2 ani xamalinda xamalinda Buna ziua, Sotul meu in decembrie a optat pentru un alt post la locul lui de munca,unde a avut interviu si l-au acceptat. I-au facut un training de 2 ... (vezi toată discuția)
Demisie in caz de formare profesionala xxandra xxandra Buna, sunt in urmatoarea situatie: sunt angajata la o firma, si am semnat contract aditional contractului de munca in care scrie ceva de genul "salariatul care ... (vezi toată discuția)
Clauze abuzive in contractul de munca marincasg marincasg Firma la care lucrez, m-a pus sa semnez un act aditional la contractul de munca prin care ma obliga la plata unei sume de 2000 euro in cazul in care plec de la ... (vezi toată discuția)