Evictiune

cand "miroase" ca ar trebui sa opereze evictiunea, trebuie studiat cazul, ca nu in totdeauna este bine s-o invoci, ca poate fi si reversul si se poate da gres, cand vorbim de capitolul bani inapoi.

Titularul - vanzatorul devenit cu statut de coindivizionar instraineaza bunul altuia fara consimtamantul tertului, ambii (vanzatorul si cumparatorul) fiind de rea-credinta in raport cu Notarul.

Vanzatorul vinde mai mult decat cota indiviza ce-i revine, fara acordul coindivizionarului (coproprietarului).

"Evictiune
Pierderea de catre cumparator a posesiunii sau a dreptului de proprietate asupra lucrului (in tot sau in parte), prin inlaturarea (impiedicarea) lui de la exercitarea atributelor acestui drept, rezultand din valorificarea de catre un tert a unui drept (asupra lucrului) care ar exclude - total sau partial - dreptul cumparatorului.
De regula evictiunea rezulta dintr-o hotarare judecatoreasca."

Art. 1354

El este raspunzator de viciile ascunse, chiar si cind nu le-a cunoscut, afara numai daca, in cazul acesta, nu se va fi invoit cu cumparatorul ca sa nu raspunde de vicii. (C. civ. 1338 si urm.).
Art. 1338

Partile pot prin conventie sa adauge, sa micsoreze sau sa stearga obligatia de a raspunde de evictiune. (c. civ. 969, 1339 si urm., 1354, 1392).


Art. 1339

In nici un mod vinzatorul nu se poate sustrage de la raspunderea pentru evictiunea care ar rezulta dintr-un fapt personal al sau; orice conventie contrarie este nula. (C. civ. 5, 998, 999, 1392).

Art. 1340

Stipulatia prin care vinzatorul se descarca de raspunderea pentru evictiune, nu-l scuteste de a restitui pretul, in caz de evictiune, afara numai daca cumparatorul a cunoscut, la facerea vinzarii, pericolul evictiunii, sau daca a cumparat pe raspunderea sa proprie. (C civ. 1353, 1392).

Poftim!

"În cunoştinţă de cauză, părţile încheie un contract de vânzare – cumpărare cu privire la
bunul altuia, s-au exprimat mai multe soluţii:
- se consideră contractul perfect valabil, acordul de voinţă trebuind interpretat în sensul că vânzătorul s-a obligat să procure mai târziu proprietatea asupra bunului;
- nulitatea absolută a contractului, cauza fiind ilicită;
- contractul este absolut nul dacă ambele părţi contractante au fost de rea credinţă.
Practica judiciară a îmbrăţişat cele două opinii doctrinare, în sprijinul părerii că vânzarea bunului altuia în cunoştinţă de cauză este un contract perfect valabil. Acţiunea proprietarului în constatarea nulităţii contractului a fost admisă, cu motivarea că, dacă este vorba de fraudă şi rea credinţă a contractanţilor, proprietarul nu poate fi obligat să intenteze acţiunea în revendicare.
Prin dovada că părţile cu rea credinţă au convenit să transmită proprietatea bunului aparţinând unui terţ, cumpărătorul intrând totodată în posesia lui, convenţia este lovită de nulitatea absolută, neproducând nici un efect juridic.
Adevăratul proprietar va putea invoca chiar el nulitatea, cumpărătorul nu se va putea apăra prin invocarea art. 1909 C. Civ., iar nesocotirea părţilor se va face extracontractual, eventual pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Majoritatea autorilor consideră că dacă părţile contractante sau cel puţin cumpărătorul a fost în eroare, considerând că bunul aparţine vânzătorului, vânzarea a fost anulabilă prin eroarea făcută asupra calităţii vânzătorului care a fost considerat proprietar al lucrului. Motivare: nulitatea relativă pentru eroarea persoanei intervine de regulă în actele cu titlul gratuit, aceasta nu este exclusă nici în cazul actelor cu titlu oneros."