Conform Legii 202/2010, cunoscuta sub denumirea de Legea "mica reforma" in justitie, in unele cazuri judecatorii pot trimite partile la un mediator autorizat pentru a fi informati cu privire la mediere. Problema este ca legea prevede ca mediatorii nu pot sa perceapa onorarii pentru acest serviciu. Vi se pare normal ca statul sa oblige pe cineva sa munceasca, dar sa nu aiba dreptul la o retributie pentru munca prestata? Totusi, numai ca sa prestezi acest serviciu presupune cheltuieli cu biroul: caldura, lumina, consumabile, intretinere, etc. Deci nu numai ca mediatorul nu primeste nimic, dar mai si suporta toate aceste cheltuieli. Cum vi se pare?
Va respect punctul de vedere insa eu nu-l impartasesc. Informarea, desi implica niste costuri, nu este o prestatie pentru care sa fie perceput onorariu. Informarea face parte pana la urma din marketing si costurile se acopera din banii alocati pentru marketing. Inainte de a semna contractul de mediere clientul trebuie sa fie de acord cu acel contract, deci oricum ar fi trebuie facuta informarea. Daca deschide usa mediatorului un client, mediatorul nu deschide gura pana nu primeste banii? Eu cred ca face tot posibilul sa-l informeze si sa-l convinga pe client de avantajele medierii. Odata convins, clientul va plati onorariul. O analogie pot face cu un dealer auto, unde nu m-as simti bine sa-mi ceara bani pentru raspunsurile la intrebarile mele in cazul ca nu semnez un contract de vanzare cumparare.
Cred ca e in beneficiul profesiei obligativitatea instantei de a indruma justitiabilii sa apeleze la mediator si este in beneficiul tuturor ca informarea sa fie gratuita.