Actul normativ care incrimineaza din punct de vedere penal faptele de evaziune fiscala este Legea nr. 241/2005. In cazul neinregistrarii unei facturi in jurnalul de vanzari si implicit, prin neevidentierea TVA colectate in declaratia fiscala "300" (decont de TVA), se comite fapta prevazuta de art. 9 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, care poate constitui infractiune.
Potrivit titlului VI din Codul fiscal si conform ordinelor date in aplicarea acestuia, evidenta fiscala in scopuri de TVA (jurnalele de vanzari si cumparari) se intocmeste pentru fiecare perioada de raportare (de cele mai multe ori fiind vorba despre luna sau trimestrul calendaristic), pana la data de 25 a lunii urmatoare. Data de 25 a lunii urmatoare este si termenul de depunere a declaratiei fiscale "300", conform OPANAF 2245/2010. Dat fiind faptul ca jurnalele de vanzari nu se intocmesc zilnic, ci pana la termenul de depunere a declaratiei fiscale, momentul consumarii faptei de neevidentiere in documentele legale a operatiunilor taxabile este data de 25 a lunii urmatoare perioadei de raportare in ambele cazuri evocate de dumneavoastra.
In masura in care fapta nu a fost constatata inca de organul de control, aveti posibilitatea inregistrarii operatiunii intr-o perioada ulterioara, fapt care va va expune unei sanctiuni contraventionale, dar va va exonera de raspundere penala. Mai aveti posibilitatea depunerii unei declaratii rectificative.