avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 890 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... ce este o "ºultã" ?
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

ce este o "ºultã" ?

Vă rog să mă ajutaţi într-o problemă care mi se pare destul de complicată. Am platit un mic avans pentru cumpărarea unei parcele de 1000 mp dintr-un teren de cca. 12500 mp. Vânzătorul pare un om de bună credinţă, dar este complet ignorant în probleme juridice (aproape la fel de ignorant ca mine!). L-am intrebat daca are acte pe teren si mi-a răspuns că are, numai că trebuie sa iasa din indiviziune cu un nepot care se ocupă de problemă, fiind de meserie executor judecatoresc. Mi se pare foarte ciudat ca totul durează foarte mult şi se face cumva "pe bucăţi". De exemplu, mi s-a spus că terenurile propriuzise s-au împărţit iar peste 2-3 săptămâni (evident, cu alte cheltuieli notariale) se va rezolva problema drumului de servitute (care trece pe terenul nepotului). Mai grav mi se pare însă faptul că vânzătorul îmi spune că a aflat cu mirare că pe actele lui apare o "şultă" de 260 milioane lei vechi pe numele unor nepoate care sunt moştenitoarele unei alte părţi dintr-o proprietate mai mare. N-am înţeles despre ce este vorba dar banuiesc ca este o sarcină pe terenul omului meu pentru cei 2000 mp pe care (zice el) "le au ele la mine, dar si eu am 4000 mp la ele si facem acum la notar schimbul ". El spune ca daca voi cumpara, voi prelua si eu o parte din "şultă", dar sa nu-mi fac griji, ca peste un an jumătate "şulta dispare de la sine" sau, şi mai repede, o desfiinţează la notar. N-aş vrea să fiu păcălit şi vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Problema drumului de servitute n-ar fi trebuit să se rezolve simultan cu ieşirea din indiviziune?
2. Separarea parcelei pe care vreau să o cumpăr s-ar fi putut face simultan cu operaţiile de la pct. 1?
3. Ce este o "şultă"? Am căutat în dicţionar şi nu am găsit nimic, dar se pare că e un cuvânt împrumutat din germană (locul este aproape de Braşov)?
4. Putea să apară această "şultă" în acte fără ştiinţa proprietarului? Dacă el nu minte, înseamnă că oricând am putea descoperi asemenea "surprize" în cărţile noastre funciare.
5. Ar putea fi o legătură între această "şultă", profesia nepotului şi ignoranţa unchiului?
6. Ce efecte ar putea avea această încurcătură asupra mea ca viitor proprietar al parcelei de 1000 mp?
7. Mai merită să mă bag într-o asemenea situaţie obositoare, sau sa mă mulţumesc cu pierderea "doar" a micului avans?
Multumiri anticipate si scuze pt. lungimea mesajului.
Cel mai recent răspuns: pauldrv , utilizator 15:19, 16 Aprilie 2008
SÚLTÃ, sulte, s.f. Sumă de bani reprezentând diferenţa de valoare dintre două lucruri care se schimbă între ele ori dintre valoarea părţii ce i se cuvine unei persoane într-o moştenire şi valoarea lucrurilor ce i se atribuie cu ocazia împărţelii. – Din fr. soulte.
Sursa: DEX '98 |
pauldrv a scris:


1. Problema drumului de servitute n-ar fi trebuit să se rezolve simultan cu ieşirea din indiviziune?
2. Separarea parcelei pe care vreau să o cumpăr s-ar fi putut face simultan cu operaţiile de la pct. 1?
3. Ce este o "şultă"? Am căutat în dicţionar şi nu am găsit nimic, dar se pare că e un cuvânt împrumutat din germană (locul este aproape de Braşov)?
4. Putea să apară această "şultă" în acte fără ştiinţa proprietarului? Dacă el nu minte, înseamnă că oricând am putea descoperi asemenea "surprize" în cărţile noastre funciare.
5. Ar putea fi o legătură între această "şultă", profesia nepotului şi ignoranţa unchiului?
6. Ce efecte ar putea avea această încurcătură asupra mea ca viitor proprietar al parcelei de 1000 mp?
7. Mai merită să mă bag într-o asemenea situaţie obositoare, sau sa mă mulţumesc cu pierderea "doar" a micului avans?
Multumiri anticipate si scuze pt. lungimea mesajului.


1. Ba da
2. Asa ar fi de preferat.
3. S-a raspuns
4. Nu cred ca ar fi putut aparea sulta fara cunostinta proprietarului. Aceasta se pare ca a aparut ca urmare a unui partaj succesorla
5. Ma abtin
6. Efectul ar putea fi un proces nedorit pt. plata unei sume de bani, respectiv a unei parti din sulta
7. In cazul in care vi se prezinta un extras CF liber de orice sarcini pt. parcela pe care doriti sa o cumparati, merita.
In orice alte cazuri, sfatul meu e sa va abtineti si sa cereti returnarea avansului.

PS: sulta nu dispare de la sine decat ca urmare a prescriptiei de 3 ani.
Ultima modificare: Miercuri, 16 Aprilie 2008
Avocat Lăzăruţiu Lucian, Avocat
Vă mulţumesc mult pt. răspunsuri, inclusiv pt. abţinerea de la pct. 5. Voi face cum mă sfătuiţi.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Drum de servitute sau servitute de trecere? pauldrv pauldrv Am încheiat o înţelegere scrisă, cu martori, pt. cumpărarea a cca. 1000 mp dintr-un teren aflat la marginea unui sat de munte din jud. Braşov. Am platit ... (vezi toată discuția)
Drept de servitute? r_ivanis r_ivanis Buna ziua, sunt in urmatoarea situatie: Am incheiat un precontract de vanza-cumparare teren pentru o parcela de pamant si urmeaza sa se faca parcelarea. ... (vezi toată discuția)
Refuz racordare utilitate publica klx klx Buna ziua, Am achizitionat un teren de la o societate care a divizat un lot ce cca. 10000 mp. Acestia au constiuntuit si un drum asupra caruia mi-au dat atat ... (vezi toată discuția)