Cititi Art.3
Instructiuni nr. 191/2010 de aplicare a Hotararii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
Art. 3
(1) In intelesul prezentelor instructiuni, pentru perioada in care s-a desfasurat activitate in calitate de cadru militar in activitate, politist sau functionar public cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, prin venituri lunare individuale realizate se intelege suma bruta/neta reprezentand salariul brut/net, respectiv solda bruta/neta, care cuprinde:
a) retributia tarifara lunara/salariul de baza lunar/solda lunara/salariul de baza de incadrare lunar, inclusiv indexari, compensatii, indemnizatii de conducere/comanda, salarii/solde de merit si alte drepturi similare prevazute de legislatia in vigoare la acea data;
b) sporurile si indemnizatiile acordate in sume fixe sau sub forma de procent din retributia tarifara lunara/salariul de baza lunar/solda lunara/salariul de baza de incadrare lunar sau din salariul functiei de baza/salariul functiei indeplinite/solda de functie/solda functiei de baza, potrivit legislatiei in vigoare la acea data;
c) primele/premiile din cursul anului si cele anuale, acordate potrivit legislatiei in vigoare la acea data;
d) sumele reprezentand compensarea concediului de odihna neefectuat, potrivit legii;
e) sumele cuvenite ca reprezentanti in adunarile generale ale actionarilor, in consiliile de administratie, in comitetele de directie, in comisiile de cenzori sau in orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislatiei in vigoare la acea data, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entitatii asimilate acestuia;
f) orice alte elemente salariale similare celor prevazute la lit. a)—d), acordate potrivit legislatiei in vigoare la acea data.