Nu ati mentionat ce fel de uzucapiune este-de 10,20,30 de ani?
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată în art. 1890 din Codul civil, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă. În acest sens, în art. 1846 alin. 1 din Codul civil se dispune că orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. În completare acelaşi articol din Codul civil precizează că posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru. În conformitate cu prevederile art. 1847 din Codul civil: ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
În afara condiţiilor generale (posesia utilă şi exercitarea acesteia, neîntrerupt, pe o perioadă de 10 până la 20 de ani), uzucapiunea de scurtă durată implică îndeplinirea următoarelor condiţii speciale: posesia să se întemeieze pe un just titlu şi pe buna-credinţă a posesorului. Observăm că pentru a opera uzucapiunea de scurtă durată trebuie îndeplinite suplimentar două condiţii speciale: intrarea în posesie să se fi realizat în temeiul unui just titlu şi, respectiv, cu bună-credinţă din partea posesorului.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată în art. 1890 din Codul civil, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată şi să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credinţă sau de rea-credinţă. În acest sens, în art. 1846 alin. 1 din Codul civil se dispune că orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. În completare acelaşi articol din Codul civil precizează că posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul în numele nostru. În conformitate cu prevederile art. 1847 din Codul civil: ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar.
În afara condiţiilor generale (posesia utilă şi exercitarea acesteia, neîntrerupt, pe o perioadă de 10 până la 20 de ani), uzucapiunea de scurtă durată implică îndeplinirea următoarelor condiţii speciale: posesia să se întemeieze pe un just titlu şi pe buna-credinţă a posesorului. Observăm că pentru a opera uzucapiunea de scurtă durată trebuie îndeplinite suplimentar două condiţii speciale: intrarea în posesie să se fi realizat în temeiul unui just titlu şi, respectiv, cu bună-credinţă din partea posesorului.
Justul titlu (justa cauză în termenii Codului civil) poate fi orice act translativ de proprietate care, din diverse motive, nu a fost apt să transmită acest drept. În acest sens, art. 1897 din Codul civil ne indică că justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc. Actul respectiv (titlul) trebuie să provină de la o altă persoană decât adevăratul proprietar. Actul care ar proveni de la adevăratul proprietar ar fi suficient să ducă, prin el însuşi, la dobândirea proprietăţii, fără să fie nevoie de trecerea timpului, temeiul dobândirii dreptului de proprietate constituindu-l convenţia, în acest caz. Drept urmare, titlul translativ de proprietate care provine de la adevăratul proprietar nu poate sta la baza uzucapiunii.
A doua condiţie se referă la buna-credinţă a posesorului. Art. 1898 alin. 1 din Codul civil dispune că buna-credinţă constă în credinţa greşită a posesorului că a dobândit bunul de la adevăratul proprietar. Buna-credinţă trebuie să fi existat la momentul dobândirii imobilului - art. 1898 alin. 2 din Codul civil - ea presupunându-se totdeauna - art. 1899 alin. 2 C. civ. -, revenindu-i celui care susţine că posesorul a fost de rea-credinţă, sarcina de a aduce dovada acestui fapt.
Efectul principal al uzucapiunii este acela că posesorul devine titular al dreptului de proprietate sau, după caz, al altui drept real asupra bunului posedat în tot timpul cerut de lege. Acest efect se produce retroactiv, în sensul că posesorul va fi considerat proprietar din prima zi a posesiei sale şi nu de la momentul împlinirii termenului.
Uzucapiune. Lege aplicabila
Decretul-Lege nr. 115/1938, art. 27, art. 28
Înalta Curte de Casatie si Justitie, Decizia nr. 86/2007
În situatia prescriptiilor achizitive începute sub imperiul Decretului-Lege nr. 115/1938 si împlinite dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996, actiunile în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciara sunt guvernate de dispozitiile legii vechi, respectiv ale Decretului-Lege nr. 115/1938.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila,
Decizia civila nr. 989 din 5 noiembrie 2009
Prin decizia civila nr. 397/24.04.2009 pronuntata în dosarul nr.198/220/2008, Tribunalul Timis a respins apelul declarat de reclamantul I.V. împotriva sentintei civile nr. 784/22.10.2008 pronuntata de Judecatoria Deta în dosarul cu acelasi numar în contradictoriu cu pârâtii Consiliul local si Primarul comunei P. precum si AVAS – Bucuresti, respectiv ADS - Bucuresti, având ca obiect uzucapiune.
Prin aceasta decizie, tribunalul a confirmat si mentinut solutia instantei de fond, care a respins actiunea reclamantului în uzucapiune, pe fond, împotriva pârâtilor Consiliul local si Primarul Comunei P. si pe exceptia lipsei calitatii procesual pasive fata de pârâtii AVAS – Bucuresti, respectiv ADS – Bucuresti.
În acest sens, judecatoria a retinut ca atributiile AVAS sunt cele prev. de art.5 din OUG nr. 23/2004, iar terenul pentru care a solicitat reclamantul sa i se constituie drept de proprietate pârâta nu a detinut cu nici un titlu terenul identificat cu nr. cad. Cc 376.
În aceeasi masura, nu exista calitate procesuala pasiva nici pentru Agentia Domeniilor Statului întrucât aceasta institutie exercita atributii în numele Statului , potrivit art. 4 din Legea nr. 268/2001.
Prima instanta a retinut în continuare, pe fondul pricinii, ca reclamantul nu a fost în masura sa dovedeasca exercitarea unei posesii utile asupra terenului, în conditiile Decretului-Lege nr. 115/1938 aplicabil în speta, întrucât acesta a cumparat la o licitatie, de la SCA o serie de constructii, nu însa si terenul aferent.
În privinta terenului, judecatoria a constatat ca atât reclamantul, cât si antecesorul în drepturi au avut doar o detentie precara asupra sa, nefiind identificat proprietarul tabular; pentru terenurile aflate în extravilanul localitatilor s-a instituit în conditiile Legii nr. 18/1991 republicata o procedura speciala în vederea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate, iar pentru categoria de terenuri precum cea din speta nu s-au finalizat înca nici lucrarile cadastrale.
Aceasta sentinta a fost apelata de catre reclamant, acesta sustinând ca i-a fost încalcat dreptul la aparare întrucât prima instanta i-a respins cererea de efectuare a unei expertize, ceruta cu scopul identificarii proprietarului parcelei de teren care face obiectul cauzei.
În al doilea rând , fara sa mai conteste retinerea lipsei calitatii procesual pasive a AVAS Bucuresti, apelantul a aratat totusi ca ADS ar calitate procesuala pasiva deoarece parcela cu nr.cad. Cc 376 se afla în proprietatea ADS.
În sfârsit, apelantul-reclamant a sustinut ca în mod gresit prima instanta a retinut ca nu s-a facut dovada posesiei utile în termenul prevazut de lege pentru a uzucapa si aceasta si pentru faptul ca judecatoria nu a stabilit corect cadrul procesual si nici nu a administrat în mod corespunzator probele care sa ateste îndeplinirea conditiilor prescriptiei achizitive.
Tribunalul a apreciat ca apelul reclamantului este neîntemeiat, retinând ca tema pretentiilor reclamantului si a probatiunii poarta asupra dobândirii dreptului de proprietate, prin prescriptie achizitiva – uzucapiune – asupra parcelei cu nd.cad Cc 376.
Parcela în discutie a facut parte din fostele IAS-uri, fiind în proprietate statului anterior anului 1989 si este nerelevant cine a exercitat posesia sau administrarea. Aceasta, întrucât cele trei constitutii din 1948, 1952 si din 1965 consacrasera transformarea structurii statului si dreptului român, la acea epoca nemaiexistând domeniu public sau privat al statului, ci doar „fondul unic al proprietatii socialiste de stat”, art.7 din Constitutia anului 1965 statuând ca terenurile din fondul funciar de stat sunt imprescriptibile si inalienabile.
Prin urmare, aceste bunuri imobile erau supuse exigentelor art. 1844 C.civ., care la rândul sau statueaza ca nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert, astfel ca terenul este scos din sfera de aplicare a uzucapiunii.
Tribunalul a mai adaugat ca în prezent se face distinctie între domeniul public si cel privat al statului, cel din urma fiind supus prescriptiei achizitive, indiferent de titular, adica fie stat, fie unitatile sale administrativ teritoriale, numai ca domenialitatea a primit consacrare legala abia prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 si apoi Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, modificata prin Legea nr. 215/2001, alaturi de normele existente în Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
Astfel fiind, termenul de prescriptie achizitiva a început sa curga în speta în anul 1990, acesta ramânând însa subsumat conditiei ca imobilul litigios sa fi apartinut si sa apartina domeniul privat si nu public al statului ori al unei autoritati administrativ – teritoriale. Cum, în speta, parcela litigioasa se afla în anul 1990 în patrimoniul fostelor IAS-uri, devine îngaduita si concluzia ca aceasta facea domeniul de reglementare al Legii fondului funciar nr. 18/1991. Acest aspect este confirmat suplimentar de faptul ca imobilele edificate pe aceasta parcela au fost vândute la licitatie publica, fiind cumparate de reclamantul – apelant în anul 2000, iar pentru ca acesta sa devina eventual proprietar si al terenului aferent constructiilor agricole cumparate, avea deschisa o alta cale procedurala pentru a-si apropria parcela, nicidecum calea uzucapiunii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul.
Reclamantul a sustinut ca instanta de apel a omis sa se pronunte asupra primului motiv de apel, referitor la încalcarea de catre instanta de fond a dreptului la aparare, prin aceea ca nu i s-a permis administrarea probei cu expertiza tehnica pentru identificarea parcelei de teren aferenta constructiilor cumparate si care facea obiectul cererii de uzucapiune.
În al doilea rând, s-a reprosat primelor doua instante ca au interpretat gresit normele legale incidente, atunci când au retinut ca reclamantul nu ar fi facut dovada îndeplinirii conditiilor cerute de lege pentru a uzucapa, iar aceasta se datoreaza inclusiv încalcarii dreptului sau de a propune si administra probe, si aceasta echivaleaza cu o necercetare a fondului cauzei, sanctionabila cu casare cu trimitere spre rejudecare.
Curtea, analizând recursul declarat de catre reclamant, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, cu aplicarea dispozitiile art. 299 si urm. C. proc. civ. raportat la art. 312 C. proc. civ., va constata ca acesta este neîntemeiat, în cauza nefiind incidente motive care sa atraga modificarea deciziei recurate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, a constatat ca temeiul de drept al actiunii reclamantului, întemeiata pe prescriptia achizitiva în regim de carte funciara este reprezentat de dispozitiile art.27 si 28 din Decretul-Lege nr. 115/1938, aplicabil în Banat, pentru prescriptiile începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1995.
Astfel, norma incidenta enuntata indica conditiile limitative si restrictive prin care se poate uzucapa în regim de carte funciara, statuând ca aceasta se poate realiza în cazul când s-au înscris fara cauza legitima drepturi reale care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii; ele vor ramâne valabil dobândite, daca titularul dreptului le-a posedat cu buna-credinta, potrivit legii, timp de 10 ani (art.27) sau situatia in care cel ce a posedat un bun nemiscator în conditiunile legii, timp de 20 ani, dupa moartea proprietarului înscris în cartea funciara, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului sau cel ce a posedat un bun nemiscator în conditiunile legii, timp de 20 ani, socotiti de la înscrierea în cartea funciara a declaratiunii de renuntare la proprietate- (art.28).
Acestea sunt singurele modalitati de uzucapa în regim de carte funciara si, raportat la conditiile concrete ale spetei, chiar si prin jonctiunea posesiilor, reclamantul nu putea si nu poate invoca în favoarea sa normele privind dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii.
Acesta fiind temeiul de drept al actiunii reclamantului, primele instante au constatat în mod justificat ca acesta nu îndeplineste conditiile pentru a uzucapa, chiar daca disp.art.27-28 din Decretul – Lege nr. 115/1938 s-ar interpreta prin coroborare cu dispozitiile art. 1844 C. civ, câta vreme terenul din litigiu a fost în afara circuitului juridic civil pâna în anul 1990.
si pentru colegul
avocatnet.ro explicăm legislația
Cabinet de Avocat Todorese Doina, Avocat
Adrianapop987 
Gheorgheni Alina G