avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 821 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... furt in Spania
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

furt in Spania

Numele meu este Marius si am o problema, din acest motiv va rog din suflet sa ma ajutati cu unele sfaturi de specialitate.
Sunt cetatean roman stabilit in Spania de 4 ani cu forme legale si am comis o infractiune acum 6 luni de zile pe teritoriul Spaniei. Din cauza unor neajunsuri financiare am furat motorina, pentru consum propriu, din rezervorul unui tir aflat intro parcare pe timp de noapte, spargand busonul rezervorului. Cantitatea luata a fost cam de 40 litri. Am regretat ulterior fapta, dar era prea tarziu. Nu am returnat combustibilul si am sperat ca nu se va afla ceea ce am facut. Nu am mai repetat acesta fapta, nu am mai facut o alta infractiune nici in Spania, nici in Romania. Dar, acum doua saptamani am primit prin posta la adresa mea din Spania o citatie prin care sunt instiintat ca trebuie sa ma prezint la un proces. In aceasta citatie este specificat faptul ca sunt acuzat de furt prin efractie, iar neprezentarea la proces atrage consecinte mai grave. Mi se mai spune ca pot solicita cu 72 de ore inainte de proces acordarea unui avocat din oficiu (aflandu-ma in imposibilitatea de a plati un avocat). Data procesului este 2 iunie. Va rog frumos sa imi spuneti si mie tot ce stiti in legatura cu pedeapsa pe care o pot primi in acest caz, ce ma sfatuiti sa fac pt a nu intra in puscarie, cam ce ar trebui sa declar la acest proces. In speranta ca ma veti ajuta, va multumesc! Sanatate!
Ultima modificare: Luni, 28 Aprilie 2008
mariusmarius, utilizator
Cel mai recent răspuns: Liza1993 , utilizator 23:49, 22 Octombrie 2020
Buna seara! Am sa tin cont de indicatiile dumneavoastra. Multumesc!
Am vazut o gramada de condamnari in Spania si nu sunt pe ani putini.
Eu zic sa faceti un efort sa va angajati un avocat acolo.
Daca prejudiciul este sub 400 de euro îți dă doar amenda stai liniștit că nu ți se întâmplă nimic

mariusmarius a scris:

Numele meu este Marius si am o problema, din acest motiv va rog din suflet sa ma ajutati cu unele sfaturi de specialitate.
Sunt cetatean roman stabilit in Spania de 4 ani cu forme legale si am comis o infractiune acum 6 luni de zile pe teritoriul Spaniei. Din cauza unor neajunsuri financiare am furat motorina, pentru consum propriu, din rezervorul unui tir aflat intro parcare pe timp de noapte, spargand busonul rezervorului. Cantitatea luata a fost cam de 40 litri. Am regretat ulterior fapta, dar era prea tarziu. Nu am returnat combustibilul si am sperat ca nu se va afla ceea ce am facut. Nu am mai repetat acesta fapta, nu am mai facut o alta infractiune nici in Spania, nici in Romania. Dar, acum doua saptamani am primit prin posta la adresa mea din Spania o citatie prin care sunt instiintat ca trebuie sa ma prezint la un proces. In aceasta citatie este specificat faptul ca sunt acuzat de furt prin efractie, iar neprezentarea la proces atrage consecinte mai grave. Mi se mai spune ca pot solicita cu 72 de ore inainte de proces acordarea unui avocat din oficiu (aflandu-ma in imposibilitatea de a plati un avocat). Data procesului este 2 iunie. Va rog frumos sa imi spuneti si mie tot ce stiti in legatura cu pedeapsa pe care o pot primi in acest caz, ce ma sfatuiti sa fac pt a nu intra in puscarie, cam ce ar trebui sa declar la acest proces. In speranta ca ma veti ajuta, va multumesc! Sanatate!

Putin cam tarziu raspunsul dar e de apreciat :))
Salut.am si eu o problema apriximativ de acest caz,imi puteti spune va rog mult ce a fost pina la urma?cu ce va-ti ales?astrpt rs dvs.multumesc
Ultima modificare: Joi, 22 Octombrie 2020
Liza1993, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Calcularea pedepsei iulianamarilena16 iulianamarilena16 concubinul meu are de facut 12 ani si a executat 7 ani si jum dar face puscarie in spania si nu vor sa i se acorde eliberarea conditionata munceste merge la ... (vezi toată discuția)
Furt de motorina zoomoptic zoomoptic am niste cunoscuti care au fost prinsi de politie dupa ce au furat 5 l de motorina dintr-un rezervor de masina. daca este cineva care poate sa imi zica ce pot ... (vezi toată discuția)
Retinut in arest spania Vasilica-Irina Vasilica-Irina 3 baiet locuiesc in spania si cei 3 baieti care au fost chemati cate unu la ore difetite in retinuti la politia spaniola.Pe primul la sunat politia spaniola sa ... (vezi toată discuția)