Daca nu am bunuri in proprietate, iar adresa de domiciliu este proprietatea mamei mele, executorul judecatoresc poate sa perchezitioneze acest imobil in vederea identificarii de bunuri urmaribile? Care sunt drepturile executorului in acest caz? Ce verificari poate sa faca executorul pentru a afla daca detin sau nu bunuri pe numele meu?
Art. 416 Cod procedură civilă dispune că executorul judecătoresc, care s-a deplasat la locul situării bunurilor mobile ale debitorului, singur sau de faţă cu persoanele menţionate în art. 412 şi 413 Cod procedură civilă, va întocmi primul act de urmărire, care poartă denumirea de pro-ces-verbal şi care va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
1. enunţarea titlului executor în virtutea căruia se face executarea;
2. arătarea creditorului pentru lucrurile ce au cerut a se urmări, dacă asemenea cerere s-a făcut;
3. numele, prenumele şi domiciliul părţilor, al executorului judecă¬toresc, precum şi al altor persoane care vor fi fost faţă la urmărire;
4. somaţia verbală1 făcută debitorului ca să plătească, precum şi răspunsul lui dacă a fost faţă;
5. descrierea bunurilor sechestrate1 şi indicarea valorii fiecăruia, după aprecierea executorului judecătoresc, dacă aceasta este cu putinţă;
6. arătarea locului, zilei şi orei când s-a făcut urmărirea.
Art. 417 Cod procedură civilă dispune că procesul-verbal de se¬chestru se va semna de executorul judecătoresc şi de toate persoanele care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul judecătoresc va menţiona această împrejurare. Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se lasă debitorului sau la domiciliul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
Deşi textul de lege nu prevede în mod expres, din interpretarea dispoziţiilor art. 419 alin. 2 şi art 420 Cod procedură civilă, rezultă că procesul-verbal de sechestru va menţiona şi împrejurarea că executorul judecătoresc a procedat la sigilarea bunurilor, atunci când a fost necesară o astfel de măsură, sau la strămutarea lor din locul unde se află.
Multumesc, mult pentru raspuns, dar cu tot respectul cred ca nu raspunde intrebarii mele: ce bunuri identifica acest executor daca ele nu sunt ale mele? Eu doar domiciliez in locuinta proprietate a mamei mele, iar bunurile din locuinta sunt acolo de foarte multi ani, au fost achizitionate de parintii mei, eu doar le folosesc, nu sunt ale mele!
daca au fost bunuri sechestrate de executor sau daca le a sigilat sau daca doar va pus in vedere ca trebuie sa platiti puteti face contestatie la executare. Pt ca eu unul cred in disciplina contractuala si in necesitatea ei si pt ca nu cunosc cazul (exista cazuri si nu putine, unde exista o totala lipsa de respect pt justitie si corectitudine in aplicarea legii ; si din pacate ele sunt orchestrate de unii "colegi" cu largul concurs ai unor "magistrati" si unde merita sa le dai peste nas) nu am sa va recomand altceva decat o asistenta calificata (avocat; si macar unul "cat de cat") si o contestatie la executare chiar daca 90 % din cazuri nu obtineti nimic insa cel putin castigati ceva timp pana poate reusiti sa achitati.
Trebuie sa dovediti daca aveti sau nu bunuri in proprietate .... in ce priveste imobilele (terenuri, cladiri) executorul poate verifica la Administartia Financiara de care apartineti si unde ar trebui sa platiti impozitele locale pentru terenuri si cladiri.