Am primit de la Casa OPSNAJ o adresă prin care mi se aduce la cunoștință că le datorez suma de 1036 ron (+ 400 ron dobânzi și penalități de întârziere).
Am fost coasigurat al Casei OPSNAJ până în acum 6 ani. De atunci nu am avut în România nici loc de muncă și nici altfel de venituri. În 2008 am lucrat în București timp de trei luni cu carte de muncă și contract de drepturi de proprietate intelectuală. Cu excepția acestor trei luni nu am avut nici un venit.
În urma activității mai sus menționate, în 2009 și 2010 Administrația Financiară mi-a restituit suma de (aproximativ) 120 ron și 20 ron.
În luna decembrie am fost la OPSNAJ ca să îmi schimb medicul de familie și mi s-a spus că sunt deja înscris la ei și că trebuie să le aduc adeverințe de venit pe ultimii cinci ani. În baza acestora mi s-a calculat suma datorată mai sus (care depășește de n ori veniturile mele din ultimii cinci ani). Calculul s-a făcut pe baza venitului mediu pentru persoanele care au venituri din drepturi de proprietate intelectuală (aprox 7900 ron pe an).
Eu refuz să plătesc această sumă deoarece calculul nu s-a făcut în baza veniturilor mele (probate cu acte de la Administrația Financiară). Al doilea motiv ar fi că eu nu dispun de această sumă (neavând venituri și nici conturi în bănci) fiind o persoană fără venituri.
Unde pot să contest adresa OPSNAJ și cum trebuie să procedez?
Vă mulțumesc.
Cred ca ar trebui sa faceti imediat o Notificare scrisa catre ei in care sa scrieti documentat ce ati scris aici, declarati pe propria raspundere ca nu aveti venit si cereti amanarea acestor plati pana la clarificare. Inainte eu m-as duce la ei,la ghiseul unde ati platit contributiile, si as cere o fisa de platitor din care sa vad pe ce perioade am de plata si de unde vin penalitatiile. Curaj!
Am depus o notificare scrisă la Registratură, însă nici după 30 de zile nu am primit un răspuns. Ce pot să fac ca să îi oblig să-mi da un răspuns?
În schimb, am primit o Somație (în baza art.145 din OG nr.92/2003) și un Titlu Executoriu (în temeiul art.142 din OG nr.92/2003) din partea Compartimentului de Control și Executare Silită care poate fi contestat în termen de 15 zile.
Cum pot să procedez mai departe?
Unde trebuie să introduc contestație și unde pot găsi un model de contestație?
Cass
cristiclaudiu
Buna ziua,va rog daca se poate cateva raspunsuri,conform legii 95/2006 art 257,din 24 sept 2007,la punct 2, al,b)veniturilor impozabile realizate de persoane ... (vezi toată discuția)