avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 735 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Medierea - domeniu de aplicare şi ... Curs mediator
Discuție deschisă în Medierea - domeniu de aplicare şi aspecte juridice

Curs mediator

Acum 2 ani m-am înscris pentru a urma un curs de mediator. M-am înscris pe site-ul [ link extern ] .
După încheierea discuţiei cu acesta, am luat legătura cu mai mulţi avocaţi care au urmat un astfel de curs pentru a studia un pic piaţa, respectiv ce şanse sunt de a-mi creşte veniturile din prestarea acestei activităţi. ªi am ajuns la concluzia că, în stadiul actual legislativ, un astfel de curs nu-mi ajută la nimic, deoarece oamenii nu procedează la mediere pentru stingerea unui viitor litigiu, nefiind familiarizaţi cu această procedură.
Vreau să vă spun că acel curs era la Craiova şi pe Braşov erau alocate doar 9 locuri ce nu au fost ocupate. Se plătea atât cursul, cazarea, masa şi transportul. Cheltuieli care nu sunt deloc neglijabile, apropiindu-se de 10.000 lei vechi.;)
Am iniţiat acest topic pentru a cunoaşte şi alte opinii ale celor care au urmat un asemenea curs, respectiv dacă au sau nu speţe de mediere, semnficative ca număr.
Ok, imi spuneti si mie, ca necunoscator al celor ce sunt cuprinse in acest curs, ce anume materii se parcurg?
Chestiuni generale, de prezentare ma intereseaza, dar din prisma cursantului: cate zile tine, cum e examenul si in cat timp, ce materii anume...
Cum vi se pare lucrurile pe care le aflati, sunt uimitoare, normale, e doar un curs, e interesant, chestiuni de gen...

Apoi, ce stiti despre comunitate? Adica urmeaza a se imbunatati legea, exista o organizare care va promova medierea etc., pentru ca administrarea probelor de catre avocati e in vigoare de peste 2 ani si tot numai un dosar am avut...
Adica ii intreb pe cei care deja au urmat cursuri daca stiu ceva impact, tendinte etc.
Buna ziua,
Exista deja primul tablou al mediatorilor autorizati, incepand din 6 aprilie 2008. Acesta a fost publicat atat in Monitorul Oficial, cat si pe site-ul Ministerului Justitiei.
Au aparut primele forme de exercitare ale profesiei de mediator (ex. birou de mediator).
In foarte multe judete au fost infiintate asociatii de specialitate (Centru de mediere sau Camera mediatorilor) care promoveaza activitatea de mediere si reprezinta interesele mediatorilor autorizati .
Pe langa alte publicatii de specialitate, a fost lansata cartea "Modalitati Alternative de Solutionare a Conflictelor" de Zeno Sustac, in data de 18 septembrie 2008.
Au aparut numeroase articole in presa si emisiuni la radio si televiziune pe aceasta tema.
A fost organizat, deja cel de al doilea Congres al Mediatorilor din Romania, in zilele de 19-20 septembrie 2008.

Asadar, cei care au urmat cursurile de mediator se pot autoriza prin Consiliul de Mediere si pot incepe activitatea sau pot media deverse conflicte . Aceasta, pe cat de noua, pe atat de veche, activitate profesionala se va implementa, dezvolta, si diversifica cu, si mai mult, succes in societatea romaneasca, atunci cand toate institutiile publice din Romania, interesate in acest sens, vor publica tabloul mediatorilor autorizati si vor recomanda aceasta metoda alternativa de solutionare a conflictelor.

Cei care au chemare sau au o motivatie puternica, fie ea si colectia de diplome, pot sa urmeze cursurile de mediator, la cele sase institutii de formare profesionale autorizate de catre Consililiul de Mediere, si pot sa exercite cu succes aceasta activitate (conform legii 192 din 16 mai 2006), care ofera excelente satisfactii profesionale si personale.

Uram mult succes tuturor mediatorilor !!!!!!
Ultima modificare: Vineri, 26 Septembrie 2008
Mihai Mirel Miron , Mediator
Ma intereseaza cursul de mediator, unde se poate face ,cat costa,ce presupune?
iulialupes@yahoo.com si mersi mult.
In Constanta stie cineva daca se face acest curs?
Ultima modificare: Joi, 15 Octombrie 2009
Corina Capotã, Avocat

Alte discuții în legătură

Medierea: farsa? modalitate de imbogatire? sau o alternativa viabila? Mihai Tomescu Mihai Tomescu Se discuta din ce in ce mai mult de mediere. Cu ce scop a fost introdusa? Parerea mea este ca e cea mai mare pacaleala a ultimilor ani.Vad cum avocati (care ... (vezi toată discuția)
Legea medierii a trecut de senat Zeno Daniel Sustac Zeno Daniel Sustac V-a aparea o noua profesie,cea de mediator.O noua profesie liberala,cu tenta juridica.Teoretic instantele se vor degreva de cauze si justitia v-a functiona mai ... (vezi toată discuția)
Medierea realizata de avocat Elena luminita Mangalia Elena luminita Mangalia Poate avocatul , potrivit atributiilor conferite de legea51/1995 sa realizeze medierea, chiar daca nu are cursuri de mediator?De ce era nevoie de o lege ... (vezi toată discuția)