Novaţia, reglementată de art. 1128 – 1137 din Codul civil, este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie. Art. 1128 - Cod civil, prevede că novaţia se operează în trei feluri: cînd debitorul contractează în privinţa creditorului său o datorie nouă ce se substituie celei vechi care este stinsă; cînd un nou debitor este substituit celui vechi, care este descărcat de creditor; cînd, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, către care debitorul este descărcat. Fiind un contract, novaţia trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate cerute pentru fiecare contract sub sancţiunea nulităţii: consimţămîntul părţilor, obiect, capacitatea de a face acte juridice civile şi cauza. În privinţa capacităţii de a face acte juridice civile, Codul civil conţine o precizare referitoare la faptul că novaţiunea nu operează decît între persoane capabile de a contracta, adică între persoane care au capacitate deplină de exerciţiu. Alături de condiţiile generale precizate, novaţia trebuie să îndeplinească şi alte condiţii specifice: existenţa unei obligaţii valabile care să se stingă, iar obligaţia nouă trebuie să se deosebească de cea veche printr-un element nou. În lipsa acestui element nou care poate fi una dintre părţi, obiectul, cauza sau modificarea unei modalităţi a raportului juridic, nu poate exista novaţie. Această intenţie a părţilor de a transforma vechea obligaţie într-una nouă trebuie să fie clar exprimată, conform art. 1130 Cod civil. Contractul de novaţie are efect extinctiv - adică stingerea unei vechi obligaţii, inclusiv accesoriile şi garanţiile acesteia, cu excepţia ipotezei în care părţile prevăd expres ca noua obligaţie să fie garantată prin garanţiile care însoţeau vechea obligaţie. Astfel, art. 1134 din Codul civil în vigoare prevede că privilegiile şi ipotecile creanţei celei vechi nu le are şi creanţa ce-i este substituită, afară de cazul cînd creditorul le-a rezervat expres.