avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 590 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... incredintare minor
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

incredintare minor

Mulţumesc anticipat celor ce îmi pot oferi un răspuns .
Sunt mama unui minor de 11 ani , rezultat urmare unei căsnicii desfăcută la două luni de zile .Copilul meu s-a născut în perioada în care divorţul era pronunţat de instanţa de fond iar eu făcusem recurs .Deci prima instantă pronunţă divorţul pe 10 mai 2000 , eu declar recurs , pe 7 iulie 2000 nasc copilul fac cerere la instanţă ami se elibera ceritificatul de căsătorie să declar copilul , declar copilul returnez certificatul de căsătorie original la dosar , pleacă dosarul la recurs .Între timp primesc citaţie să timbrez recursul , nu am bani , şi astfel în noiembrie 2000 primesc cămi se respinge recursul ca netimbrat , iar la 29.01.2001 me se pune menţiune pe hotârărea de fond cu divorţul definitivă .Repet , în această perioadă eu am născut copilul , fostul soţ , nu s-a interesat deloc, chiar dacă în timpul divorţului a recunoscut că sarcina ceo port este cu el .Ulterior la 6 luni l-am dat în judecată pentru plata pensiei alimentare , şi tot aşa ani la rând tot pentru pensie alimentară.Acum m-am lovit de o problemă , copilul trebuia să plece într-o excursie în Parcul Disney cu şcoala în afara ţării , mi s-a spus că e nevoie de semnătura tatălui pentru că nu am nimic princare acest copil legal să îmi fi fost încredinţat .L-am sunat pe el a-mi da o semnătură prin notariat , mi-a pus condiţia că semnează dacă eu renunţ la pensia alimentară , ceea cenu pot face e dator şi el a contribui la creşterea acestui copil .Menţionez că niciodată nu a vrut a-şi vedea fiul ân 11 ani de zile .Rog a-mi spune ce pot face , pot introduce acţiune acum după 11 ani pentru încredinţare minor, orice îmi poate fi de folos , deja copilul meu nu va mai putea pleca în acea excursie , dar se pot ivi altelepoate pe viitor .Vă mulţumesc !
Cel mai recent răspuns: MARGARETA STANCIU , Avocat 20:00, 20 Februarie 2011
si pe certificatul de nastere al copilului la rubrica tata cine figureaza? fiindca recursul nu s-a judecat pe fond din ce spuneti, s-a anulat ca netimbrat.
-puteti introduce actiune prin care sa va fie incredintat copiluil
- cu privire la conditia pusa de tatal minorului - obligatia da plata a pensiei de intretinere este o obligatie legala, la care nu se poate renunta si apoi copilul este beneficiarul nu dvs. Mai mult, daca nu plateste pensia de intretinere poate fi tras la raspundere penala pt abandon de familie
pe certificatul de naştere figurăm ambii părinţi cu numele ce îl purtam în timpul căsniciei , pentru că la timpul naşterii copilului divorţul nu era rămas definitiv
Rog de asemenea a mi se spune, unde se poate introduce acţiune de încredinţare minor , dacă tatăl minorului are domiciliu în Bârlad iar eu ( mama care am şi copilul ) re raza Jud. Galaţi .Mii de mulţumiri pentru răspuns !
solicitati instantei incredintarea minorului catre dvs.
actiunea o introduceti la instanta de care apartine fostul sot cu domiciliul(Barlad)
Prin incredintarea minorului catre dvs. pe viitor nu mai aveti nevoie de semnatura fostului sot, pt a putea pleca din tara cu minorul.
Ultima modificare: Duminică, 20 Februarie 2011
MARGARETA STANCIU, Avocat

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Nu stiu ce sa fac, marian dabija marian dabija ..nu stiu daca conteaza pentru inceput numele, dar problema mea ma nelinisteste si nu stiu cum sa procedez, am divortat acum doi ani, si am un copil cu ... (vezi toată discuția)
Pensie alimentara raluca81 raluca81 Buna ziua ! Ce se intampla in cazul in care sotul meu plateste pensie alimentara copilului din prima casatorie , iar peste o luna urmeaza sa se nasca copilul ... (vezi toată discuția)
Acord vacanta in strainatate refuzat de mama KENNSO KENNSO Buna ziua. Doresc sa stiu cum pot iesi legal cu copilul meu in afara tarii in vacanta Precizez ca sunt divortat si copilul a fost incredintat mamei eu avand ... (vezi toată discuția)