Domnilor am si eu nevoie de ajutorul vostru. In data de 23 dec. noaptea, intr-un bar, impreuna cu 2 prieteni am avut o cearta cu un individ. Un prieten i-a cerut o tigara, acesta la refuzat si s-au imbrancit. Eu cu celalat prieten am intervenit sa aplanez conflictul, s-au impartit cativa pumni, mentionez ca eu numai am impins nu am si lovit, si pe urma totul s-a calmat. Am batut toti palma cu individul si am plecat in alt bar. Acolo unul dintre cei 2 prieteni, nu cel care i-a cerut tigarea, scoate un pachet de tigari si spune ca l-a luat de la cel cu care ne-am certat. Fapta era deja consumata, distanta dintre cele 2 baruri era destul de mare si am hotarat ca nu are rost sa ne mai intoarcem sa-i inapoiem pachetul. Pe la inceputul lui februarie sunt chemat la politie pentru fapta respectiva. Sunt retinut 24 de ore cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Procurorul respinge propunerea si sunt eliberat. Aflu ulterior ca individul cu care ne-am certat a fost la randul lui luat de acasa de politie si oarecum obligat sa depuna plangere impotriva noastra, fiind amenintat ca daca nu se conformeaza, va fi acuzat de favorizarea infractorului. Mentionez ca in declaratia data in fata politiei si a procurorului am spus exact cum v-am descries si voua fapta. Prietenul care a luat pachetul de tigari si-a recunoscut vina si tot ce am spus eu a fost intarit de inca 3 martori. Mai adaug ca in declaratia data in fata politiei si a parchetul am fost insotit de un avocat ales. Dupa ce am fost eliberat, avocatul a spus ca probabil voi fi scos de sub urmarire penala. Acum primesc citatie sa ma prezint la parchet sa imi prezinte materialul de urmarire penala .... Eu sunt plecat din oras si ajung abia saptamana viitoare sa discut cu avocatul. Totusi va cer si voua parerea, ca mai multe pareri nu strica. Daca partea vatamana isi retrage plangerea impotriva mea, ramane fapta? La ce sa ma astept? Mentionez din pacate ca mai am o pedeapsa de 1 an si 4 luni cu suspendare pentru refuz de recoltare de probe biologice.
Va multumesc.
Sunt atatea nereguli in ceea ce ati relatat dumneavoastra ca s-a intamplat incat nu stiu de unde sa incep.
In primul rand ati procedat bine ca ati spus adevarul, ca aveti si martori care sa va sustina declaratiile si ca v-ati prezentat cu un avocat.
Acum cu privire la evenimentele din decembrie.
Sa incep cu cea mai mare neregula, partea vatamata nu poate fi acuzata de favorizarea infractorului deoarece ar insemna sa fie si subiect activ al infractiunii si subiect pasiv adiacent ceea ce nu e posibil.
In al doilea rand, dumneavoastra nu aveti cum sa fiti acuzat de talharie si as putea scrie o lucrare de doctorat cu motivele legale pt care nu puteti fi acuzat de aceasta, dar mai simplu spus, nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de talharie. Puteati fi acuzat cel mult de loviri sau alte violente art 180 C.pen.
Apoi, daca situatia sta exact asa cum ati relatat si in privinta celorlalte pers, nici macar cel care a sustras pachetul de tigari nu poate fi acuzat de talharie deoarece nu exista legatura de cauzalitate intre activitatea incriminata si rezultatul produs, este necesar sa existe aceasta legatura de cauzalitate atat in ceea ce priveste actiunea principala (furtul), cat si cea adiacenta (constrangerea). Dupa cum vad eu, a fost vorba de niste violente intrebuintate cu privire la niste neintelegeri in urma careia unul dintre voi a profitat si a sustras un pachet de tigari scopul nefiind cel de a constrange victima pt a ii fura un bun sau pt a pastra bunul furat.
Da, va dau dreptate. Este o mare neregula si nedreptate tot ce se intampla in acest caz. Cum am spus si eu, partea vatamata nu a vrut sa depuna plangere (ne cunoastem, dupa scandal ne-am strans mana, i-am cumparat o bere etc) ci a fost FORATA DE POLITIE sa depuna plangere si amenintata ca in caz contrar va intra la puscarie pentru favorizarea infractorului, individul neavand cunostinte de drept si nemaifiind trecut prin asa ceva, s-a speriat si a scris tot ce au vrut politistii sa scrie. Si pe acea plangere am fost acuzat de talharie si cum am mai spus, retinut 24 de ore cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Dumneavoastra a-ti spus ca nu pot fi acuzat de talharie. Uite ca sunt chemat in calitate de invinuit sa mi se prezinte materialul de urmarie penala. Cum este posibil asa ceva? Mai intreb inca odata. Daca isi retrage partea vatamata plangerea impotriva mea, ce se intampla? Daca ajung in instanta, ce va zice un judecator de manareala asta pe care au copto politistii si procurorul impotriva mea?
Va multumesc.
Daca sunteti acuzat de talharie, partea vatamata nu isi poate retrage plangerea deoarece actiunea penala este pusa in miscare din oficiu.
Duceti-va impreuna cu avocatul sa vi se prezinte materialul de urmarire penala, iar de aici incolo e treaba avocatului dumneavoastra sa va faca apararea si sa incerce in instanta sa schimbe incadrarea juridica a faptei. Acum depinde de cum isi face treaba avocatul, ar putea avea mult de munca.
Pentru olimpia_ilie:
Nu va suparati dar daca cititi definitia infractiunii de talharie veti constata ca imprejurarea descrisa de user se regaseste acolo (art 211 CP), iar prin art 26 CP veti constata ca user are calitatea de complice.
Din pacate pentru el este intr-o situatie din care doar avocatul il poate scoate incercand sa scoata o achitare insistand pe lipsa laturii subiective.
Furt
maryalice09
Buna ziua. Sunt cu cineva de un an si mi-am petrecut saptamana la el (mentionez ca nu suntem impreuna). Aseara a venit in vizita un prieten de-al lui si au ... (vezi toată discuția)