Buna ziua!
Sper ca am incadrat intrebarea in categoria potrivita pentru ca doresc un raspuns competent pentru un subiect sensibil!
Am un baiat de 15 ani, elev in cls. a 9 a la un liceu cu profil tehnic. L-am dat acolo tinand cont de aptitudini si inclinatii si el e multumit de ceea ce invata. Problema vine din partea colegilor! De cand s-au desfiintat scolile profesionale foarte multe 'specimene' care n-au treaba cu invatatura au ajuns sa strice bunul nume al unor licee. Se ocupa de orice: furturi, etnobotanice, batai si atatarea colegilor, numai de carte nu.( Am uitat sa precizez ca este un liceu de' baieti'). De multe ori a venit acasa copilul cu bratele vinete de la asa zisele 'jocuri colegiale', cu hainele mazgalite si ghiozdanul murdar, e orice acolo numai scoala civilizata nu!
Am discutat in repetate randuri cu dirigintele care apare drept un profesor exigent dar care este in prag de pensionare si nu vrea sa-si faca probleme chiar acum.
Vineri i-a fost furat telefonul copilului de catre un coleg de clasa, in timpul unei ore de atelier. Si-a dat seama in pauza dar era deja tarziu! Am transmis vorba dirigintelui( sotia lui n-a vrut sa-mi dea numarul de mobil) si pana la urma acesta a mers in clasa, dupa vreo doua ore, cerand ca fiecare elev sa-i arate mobilul, nu cautare in ghiozdan, nimic altceva! Cand am reusit sa vorbesc cu dansul la telefon mi-a zis verde-n fata sa-mi mut baiatul la alt liceu la care se pune mai mult accent pe disciplina. El nu va face niciodata perchezitie in ghiozdanele elevilor pentru ca parintii acestora il pot da in judecata! I-am relicat ca acolo, la dansii e 'sat fara caini' si mi-a inchis telefonul! Imi dau seama ca am exagerat dar sunt exasperat ca nimeni nu face nimic pentru a stavili raul care se intinde pe zi ce trece. Am aflat ca, cu doua saptamani in urma s-a furat telefonul altui coleg si daca nimeni n-a zis nimic hotul a fost incurajat sa-si continue activitatea!
Va rog frumos ajutati-ma sa fac ceva, legal, pentru a-i incuraja si pe profesori sa ia atitudine si liceele noastre sa redevina ce au fost odinioara! As scrie si domnului Ministru, sunt foarte suparat si hotarat sa nu stau cu mainile in san. Ar fi o dovada de lasitate daca mi-as transfera copilul si pe deasupra alt liceu mai bun de profil nu exista in oras. La liceu teoretic nu l-as da pentru ca are inclinatii practice.
Va multumesc anticipat pentru raspuns. Sper ca putem face ceva ca sa n-ajungem de rasul Europei din cauza fricilor noastre. Daca astfel arata viitorii cetateni romani atunci va fi vai si-amar de tarisoara noastra! Nu putem sta cu mainile-n san!
Faceţi o plânegere pentru furtul telefonului la poliţie şi lăsaţi poliţia să îşi facă treaba. Iar în legătură cu restul problemelor, faceţi o sesizare la Inspectoratul ªcolar în legătură cu indisciplina, dar mai ales cu atitudinea dirigintelui în prag de pensionare.
Multumesc!
Plangerea s-o fac la Circa de politie arondata liceului? Pana cand pot s-o fac, avand in vedere ca au trecut deja 3 zile iar eu stau la tara si nu ajung asa repede la oras?
Ma gandisem sa merg la Inspectorat dar am zis sa discut mai intai cu directoarea poate or misca ceva. Sunt constient ca daca se baga Inspectoratul ma vor ' obliga' sa-l mut si va pleca si cu ' tinichele de coada'. Iar el e speriat de perspectiva integrarii intr-un nou colectiv!
Vatamare corporala
NegruPaul
Anul trecut la sfarsitul lunii Septembrie,cand a terminat orele si venea acasa fiului meu i-a rupt piciorul un coleg de clasa cunoscut agresiv.La un metru de ... (vezi toată discuția)