avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 728 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale finantarea taxei de scolarizare
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

finantarea taxei de scolarizare

Se poate ca o societate al carei administrator unic este student sa incheie un contract cu o universitate al carui obiect de activitate sa fie finantarea taxei de scolarizare?Daca da, aceste cheltuieli sunt deductibile?
Multumesc anticipat
Cel mai recent răspuns: Dan Top , Avocat 06:41, 25 Iunie 2008
Potrivit Legii nr. 376/2004, pe perioada acordării bursei private se interzice ca beneficiarul să lucreze pentru cel ce acordă bursa sau pentru altă persoană juridică ori fizică desemnată de acesta. Deci nu se poate incheia un contract de bura privata in asemenea situatie, dar, potrivit legii, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 1% din impozitul pe venitul anual, pentru acordarea de burse private, în condiţiile prevederilor art. 90 alin. 2 din Legea nr. 571/2003.
Cu privire la cel de al doilea aspect sunt de retinut urm#toarele:
Sumele utilizate pentru acordarea burselor private sunt deductibile fiscal, în condiţiile legii. Persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit, care acordă burse private elevilor, studenţilor, doctoranzilor sau altor persoane care urmează, în ţară ori în străinătate, un program de pregătire postuniversitară în instituţii de învăţământ superior acreditate, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, acordate pentru burse, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: a) se încadrează în limita cotei de 3% din cifra de afaceri; b) nu depăşesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.
Persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente pot acorda burse private în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată conform art. 49 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ajutor financiar nikescu nikescu Cum poate fi ajutat un student roman, care studiaza in strainatate, astfel incat suma sa fie deductibila fiscal ? Se incheie contract intre persoana juridica ... (vezi toată discuția)
Cum se calculeaza impozitul pe bursa Cosmin140 Cosmin140 Buna ziua Societatea noastra se ocupa cu Formare Profesionala a Adultilor pentru vanzatori, bucatari etc. si dorim sa dam o suma de bani ca bursa. Cum se ... (vezi toată discuția)
Decontare studii facultate pentru angajat Cristina Vasile Cristina Vasile Buna, Imi puteti spune daca o firma poate deconta plata facultatii pentru un salariat? Daca da, sub ce forma si ce inreg contabile se fac? Multumesc! (vezi toată discuția)