Lipsa de discernamant

Lipsa discernamantului fiind o stare de fapt aceasta este susceptibila de a fi dovedita cu orice mijloc de proba: martori, marturisiri, inscrisuri, prezumtii si evident printr-o expertiza medico - legala care sa aiba ca si obiectiv stabilirea daca la momentul incheierii actului, autorul acestuia avea discernamant.

Punere sub interdictie si expertiza I.M.L.. Numai ei pot da diagnosticul - lipsa discernamant.

Lipsa de discernamant sau insanitatea de spirit desemneaza situatia in care se gaseste o persoana care desi (legal) are capacitate deplina de exercitiu , totusi (in fapt) este in mod pasager , temporar ori permanent lipsita de discernamant, astfel ca incheie un act juridic (testament, donatie, contract etc.) care reprezinta o manifestare de “vointa” inconstienta , exprimata pe fondul unei tulburari mentale , mai mult sau mai putin vadite care i-ar anihila complet vointa de a dispune si capacitatea de a intelege insemnatatea actului incheiat.
Mai precis , vorbim despre o persoana lipsita de capacitatea de a discerne , de fapt lipsita de uzul ratiunii care totusi incheie un act juridic civil , asupra caruia se pune problema validitatii sale.
Din punct de vedere penal , o persoana dintre cele despre care am aratat mai sus la intocmirea unui act civil , savarseste o fapta prevazuta in legislatia penala , fapta care in situatii normale i-ar antreba raspunderea , dar datorita lipsei de discernamant , se poate discuta despre lipsa capacitatii sale de a avea reprezentarea acesteia , deci de a raspunde pentru faptuirea ei.
In general , lipsa de discernamant se stabileste de medicii de specialitate sau de catre cei legisti psihiatri , in urma efectuarii unei expertize medico-legale de specialitate.