avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 567 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Termen achitare sulta partaj
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Termen achitare sulta partaj

In ultimii doi ani am fost implicata intr-un proces de divort + partaj, in urma caruia decizia a fost atribuirea catre mine a locuintei, cu conditia achitarii fostului sot a unei sulte. In prezent, inainte de redactarea unui raspuns !!! la recursul fostului sot, respins dealtfel, acesta a facut o notificare prin intermediul unui executor judecatoresc, prin care imi cere ca in termen de 5 zile sa-i achit sulta. Va rog sa-mi spuneti in ce masura demersul acestuia este legal (inaintea investirii dosarului cu formula executorie), mai ales in ceea ce priveste stabilirea acestui termen, si cine reglementeaza cu precizie acest fapt?:confused::-/ Prin aceasta notificare, sunt amenintata cu "punerea in intarziere". Ce presupune acest lucru in conditiile in care eu voi avea oricum banii de achitare a sultei in viitorul foarte apropiat (depasind cu cca 1 saptam. "termenul" mai sus expus). Dupa cat timp se poate ajunge la o somatie, sau la ce alte riscuri ma expun in acest timp?
Va multumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns: Liliana Gradinaru , Avocat 11:43, 10 Iulie 2008
mai intai trebuie sa investeasca hot. cu formula executorie
punerea în întârziere se referă la diligenţa reclamantului care, într-un caz de drept comun, trebuie să anunţe intenţia declanşării unui litigiu în situaţia neexecutării de bună voie a obligaţiei de către viitorul pârât, adică de debitorul obligaţiei de executat.

Art. 1079 cod civ: Dacã obligatia consistã în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliul sãu.
Debitorul este de drept în întârziere:
1. în cazurile anume determinate de lege;
2. când s-a contractat expres cã debitorul va fi în întârziere la împlinirea termenului, fãrã a fi necesitatea de notificare;
3. când obligatia nu putea fi îndeplinitã decât în un timp determinat, ce debitorul a lãsat sã treacã.
Ultima modificare: Marți, 8 Iulie 2008
MYRA CIMPEAN , Avocat
De unde stim ca nu are hotararea investita?
Hotararea definitiva, cea din apel, e executabila ca nu este vreo exceptie in privinta sultei, nu? Deci omul are hotarare care este si investita, de ce nu? Sau ar putea avea...
Recursul nu este susceptibil de suspendare decat la cerere...
Punerea in intarziere inseamna ca va poate cere dobanda... asta inseamna.
In plus, va cam poate scoate bunurile la licitatie pentru plata sultei.
Oricum, vanzarea bunurilor prin licitatie dureaza mai mult decat acea saptamana de care aveti nevoie, dar s-ar putea sa va mai adauge niste cheltuieli de executare...

:offtopic: Nu mai scrieti mesaje consecutive, va rog. Multumesc pentru intelegere.
Ultima modificare: Marți, 8 Iulie 2008
Liliana Gradinaru, Avocat
platiti sulta pentru ca oricum va executa executorul prin poprire sau eexecutare imobiliara.
Plata sultei se face de buna voie de catre debitor, adica de d.-stra. sau prin punerea in exececutare a hotararii judecatoresti , definitiva si irevocabila., de catre creditor, adica fostul sot.
Pentru a pune in executare o hotarare judecatoreasca, se va investi , cu formula executorie de catre cel care are de recuperat banii, aceea hot. reprezentand titlul executoriu.
Vi s-a atribuit imobilul, dar va trebui sa platiti sulta respectiva, catre fostul sot.
Acesta a mers la Executor si va facut o notificare, alegand un termen, iar de la acel termen se vor lua in calcul penalizari pe zi de intarziere.
Mergeti la Executor la aceea data, si spuneti ca ii veti da banii, dupa o saptamana, in aceasta saptamana, evident curg penalizarile pe zi de intarziere. Riscati , in cazul in care nu platiti sa se ia masur ipentru recuperarea creantei, sa va scoata imobilul la licitate.De regula instantele pot fixa termen de plata, inca de la fond#-o, adica de la judecatorie pentru cel caruia i s-a atribuit imobilul, acesta trebuind sa mearga la executor sa-l notifice pe debitor sa vina sa-si ridice banii. Daca acesta nu se preznta la exec. in ziua stabilita, se incheie un proces verbal si se va consemna suma la CEC, aceasta operatiune se numeste dare de plata, urmata de consemnatiune, debitorul fiind descarcat de datorie. Aceasta procedura s-ar face in cazul in care sa presupunem ca d-str. vroiati sa dat banii sotului si acesta nu se prezenta sa-i ridica. Mergeti la Executor, sa se ia act ca v-ati prezentat si cereti un termen de gratie, tocmai pentru a nu se scoate imobilul la licitatie, deoarece la aceasta licitatie poate participa si fostul sot si poate sa plateasca el banii si va evacueaza din mobil dupa aceea. Succes!#-o

Alte discuții în legătură

Refuzul platii sultei pentru imobilul atribuit ioanabest ioanabest Va rog ajutati-ma cu un sfat in cazul de mai jos: in urma succesiunii dupa tata am mostenit 3/4 dintr-un imobil, iar sotia lui tata ( mama mea vitrega) a ... (vezi toată discuția)
Plata sulta Cecilia35 Cecilia35 Buna , am citit multe subiecte in legatura cu plata sultei insa nu m-am lamurit cum e mai bine in cazul meu. La urmatoarea infatisare cred ca se pronunta suma ... (vezi toată discuția)
Partaj Dragos-Alexandru Dragos-Alexandru In urma procesului de partaj al parintilor mei mama a primit un apartament conditionata de plata unei sulta de 50 000 R.O.N. As dorii sa stiu ce se intampla in ... (vezi toată discuția)