Rugamintea de a ne da o solutie competenta, pentru rezolvarea urmatoarei probleme: baiatul meu, impreuna cu un grup de prieteni, aflandu-se pe o proprietate privata ( a unui prieten din grup, aflat si el tot acolo), au fost atacati de un grup d e11 ciobani, cu bate. Autoturismul nostru proprietate personala, a fost puternic avariat, cei atacati, ascunzandu-se si incercand sa fuga cu masina, aparandu-se de atacatori, care imediat au fugit(dar,au fost recuperati in totalitate la venirea Politiei, de catre aceasta si dusi la sectie pentru declaratii)). Mentionez, ca grupul atacat, nu a avut niciodata vreo altercatie, sau cunostinta de atacatori. O persoana a fost spitalizata, iar restul au avut o puternica trauma emotionala. In urma incidentului, a fost sesizat sericiul de urgenta 112 ( politie si salvare), care au venit si au constatat cele intamplate. S-a mers la sectia de Politie, unde baiatul meu, conducatorul auto al autoturismului, a dat o declaratie si o plangere, pentru daunele suferite. Dupa intocmirea dosarului penal, pentru cei inculpati,( dosar care momentan se afla la Procuratura), raspunsul organelor competente, a fost sa asteptam sa fim chemati , pentru solutionarea cazului. Noi am depus un deviz cu suma necesara reparatiei autoturismului, aflat la dosar, plus plangerea baiatului (cel care a condus masina, referitoare la paguba produsa). urmand acum sa asteptam sa fim chemati pentru o reaudiere ( conform celor spuse de cei de la Politie). Rugamintea este, sa imi spuneti, cum ar trebuie sa procedam, pentru a ne putea recuprea pagubele produse, si eventual de a cere daune morale? este bine sa consultam un avocat, sa dam in judecata pe atacatori, iar daca ei sunt de acord sa plateasca daunele, sa retragem plangerea?Adica, este bine sa ii dam in judecata acum, inainte de audiere, de a avea o discutie cu ei , sau sa asteptam intai sa vorbim cu ei, inainte de a face acest demers? Mentionez ca cel care a condus autoturismul, nu este si proprietarul autoturismului. Desi plangerea pentru recuperarea pagubelor a fost facuta de cel care a condus autoturismul la producerea incidentului, ar trebui ca si proprietarul de drept al autoturismului sa faca o sesizare? ( mentionez ca cele doua persoane fac parte din aceeasi familie) . Va multumesc!