Solutie: Condamnă pe inculpatul ....... pentru săvârşirea infracţiunii de „refuz al conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei” prev. şi ped. de art.87 alin.5 din O.U.G.195/2002 republicată la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II –a şi lit. b Cod penal. În temeiul art. 81, art. 82, art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celor accesorii stabilite inculpatului pe o durată de 4 (patru) ani, acesta constituind termen de încercare pentru inculpat. Atrage atenţia inculpatului asupra disp art. 83 Cod penal. În temeiul art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 februarie 2011.
Aceasta este pronuntarea la recurs>
Solutie: Admite recursul declarat de inculpatul împotriva sentinţei penale nr. 378/09.02.2011 a Judecătoriei Botoşani. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin.(5) din O.U.G. 195/2002 de la 2 ani închisoare la 3 luni închisoare, prin aplicarea art. 74 alin.(1) lit. a), 76 alin.(1) lit. d) Cod penal. Reduce termenul de încercare de la 4 ani la 2 ani şi 3 luni. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei de faţă. Cheltuieli judiciare din recurs, avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu, ce se va vira în contul Baroului de Avocaţi Suceava, din fondurile avansate de Ministerul Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 19.05.2011.
Pe intelesul meu -3 luni inchisoare cu executare sau cu suspendare? - -de la ce data incepe pedeapsa? - -permisul se considera anulat? - -cand voi putea avea din nou permis?
-ce e cu acest termen de incercare?
Va multumesc ! -
Prin recurs s-a redus pedeapsa de la 2 ani la 3 luni , tot cu suspendare .,Termen ul de incercare se aplica numai in cazul pedepselor cu suspendare .Celelaltge dispozitii raman neschimbate ( deci si art. 81 , 82 cod penal(suspendarea). Pedeapsa incepe de la ramanertea definitiva a sentintei, adica de la data pronuntarii deciziei ded recurs. Permisul este anulat de politie pe cale administrativa. Dupa redactare mergi la politie cu toate hotararile legalizate si le depui . Dupa un an vei da de permis. Termenul de incercare este acela in care daca mai savarsesti vreo infractiune cu intentie, pedeapsa pentru acea infractiune se va adauga la cea de fata si nu se mai aplica suspendare.