avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 340 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Arbaleta
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Arbaleta

Doresc sa imi construiesc singur o arbaleta. M-ar interesa ce trebuie sa fac pentru a fi in legalitate. Modelul pe care doresc sa il construiec este unul mic si as dori, pe langa agrement, sa o folosesc si in interes de serviciu, mai exact la intinderea de cabluri intre cladiri.
Va multumesc.
Ultima modificare: Duminică, 13 Iulie 2008
cristiangheorghe, utilizator
Cel mai recent răspuns: Corina Capotã , Avocat 18:50, 17 Iulie 2008
LEGE nr. 295 din 2004
privind regimul armelor si al munitiilor

II. Categorii de arme si munitii
1. arme si munitii interzise - arme si munitii a caror procurare, detinere, port si folosire sunt
interzise persoanelor fizice si juridice, cu exceptia institutiilor care au competente in domeniul
apararii, ordinii publice si sigurantei nationale si care sunt prevazute in categoria A din anexa;
2. arme si munitii letale - arme si munitii prin a caror utilizare se poate cauza moartea ori ranirea
grava a persoanelor si care sunt prevazute in categoriile B-D din anexa;
3. arme si munitii neletale - arme si munitii destinate pentru un scop utilitar sau pentru agrement,
confectionate astfel incat, prin utilizarea lor, sa nu se cauzeze moartea persoanelor; sunt asimilate
acestei categorii si armele vechi.
III. Clasificarea armelor din punct de vedere al destinatiei
3. arme de autoaparare - arme neletale scurte, special confectionate pentru a imprastia gaze
nocive, iritante, de neutralizare si proiectile din cauciuc, in scop de autoaparare;
6. arme utilitare - arme destinate sa asigure desfasurarea corespunzatoare a unor activitati din
domeniile industrial, agricol, piscicol, medico-veterinar, al protectiei mediului si protectiei
impotriva daunatorilor, precum si desfasurarea de catre societatile specializate de paza a
activitatilor de paza a obiectivelor, bunurilor si valorilor sau a transporturilor unor valori
importante;
8. arme cu destinatie industriala - arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop
industrial de uz civil si care au aparenta unei arme de foc automate;
IV. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv
1. arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru aruncarea proiectilului,
folosesc forta de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate intr-o butelie
recipient;
2. arme de foc scurte - arme de foc a caror teava nu depaseste 30 cm sau a caror lungime totala nu
depaseste 60 cm;
3. arme de foc lungi - arme de foc a caror lungime a tevii sau lungime totala depasesc
dimensiunile armelor de foc scurte;
4. arme de foc automate - arme de foc care, dupa fiecare cartus tras, se reincarca automat si trag o
serie de mai multe cartuse prin apasarea continua pe tragaci;
5. arme de foc semiautomate - arme de foc care, dupa fiecare cartus tras, se reincarca automat, dar
nu pot trage o serie de mai multe cartuse prin apasarea continua pe tragaci;
6. arme de foc cu repetitie - arme de foc care, dupa fiecare foc tras, se reincarca manual, prin
introducerea pe teava a unui cartus preluat din incarcator prin intermediul unui mecanism;
7. arme de foc cu o singura lovitura - arma de foc fara incarcator, care este incarcata dupa fiecare
tragere prin introducerea manuala a cartusului in camera de incarcare sau intr-un lacas special
prevazut la intrarea in teava.
Conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, arbaletele şi arcurile destinate tirului sportiv (aflate la poziţia 30), precum şi muniţia corespunzătoare fac parte din categoria a III-a a armelor şi muniţiilor neletale - arme supuse declaraţiei (notificarii prelabile).
Art. 5 alin. 3 şi 5 din Lege prevede că armele neletale pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice cu condiţia înregistrării acestora la autorităţile competente, în condiţiile prevăzute de prezenta lege iar evidenţa posesorilor de arme letale şi neletale, a armelor deţinute de aceştia, precum şi a documentelor prin care se acordă dreptul de a le deţine, purta şi folosi se ţine, la nivel local, de către inspectoratele de poliţie judeţene şi de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care au eliberat aceste documente.
Art. 11 alin. 2 prevede: armele neletale pot fi deţinute, purtate şi folosite numai după ce acestea au fost a armelor înregistrate la autorităţile competente, în condiţiile prezentei legi.
Art. 58 prevede:
(1) Cetăţenii români şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale, precum şi muniţia aferentă, de la orice armurier autorizat să comercializeze astfel de arme, în condiţiile notificării prealabile a organelor prevăzute la art. 12 alin. (1).
(2) Armele prevăzute la alin. (1) nu pot fi înstrăinate sau împrumutate de către posesorii acestora, cu excepţia cazului în care acestea sunt depuse la organul de poliţie competent, la personalul abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval ori aerian, precum şi în alte locuri stabilite prin lege sau la armurieri, în vederea depozitării sau înstrăinării.

Art. 59 prevede:
(1) Persoanele care au procurat arme neletale au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la autorităţile prevăzute la art. 12 alin. (1), în vederea eliberării certificatului de deţinător.
(2) Certificatul de deţinător conferă titularului dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor înscrise în acest document.
(3) Titularii certificatului de deţinător pot trece frontiera de stat a României cu armele înscrise în acest document, fără a le putea înstrăina în afara teritoriului României.
(4) Procedura notificării prealabile, menţionată la art. 58 alin. (1), precum şi a acordării certificatului de deţinător se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

Art. 60 prevede: Posesorii armelor neletale au obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu sau reşedinţă, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea şi să nu existe pericol de vătămare corporală accidentală. ;)








va multumesc pentru raspuns, dar mai am o intrebare: eu nu vreau sa o cumpar de la un "armurier autorizat" ci sa o construiesc singur. Se poate sau nu?
"sa o folosesc si in interes de serviciu, mai exact la intinderea de cabluri intre cladiri."

Domnule cred ca n-ati interpretat bine raspunsurile, arbaletele si arcurile sunt destinate tirului sportiv. Eu n-am auzit ca arbaleta (care e totusi o arma) sa fie folosita la intins cabluri intre cladiri.
Cred ca ar trebui intai sa omologati "arbaleta de intins cabluiri" (mai ales ca vreti sa vi-o confectionati singur) si apoi sa faceti pe Robin Hood.
Ultima modificare: Miercuri, 16 Iulie 2008
ContSters53762, utilizator
cristiangheorghe a scris:

eu nu vreau sa o cumpar de la un "armurier autorizat" ci sa o construiesc singur. Se poate sau nu?

În opinia mea, nu se poate deoarece arma letală sau nu trebuie să fie omologată, așa cum spune textul legii.
Vă recomand totuşi să mergeți la organul de poliție și să puneți această întrebare celor care dau astfel de autorizații. După ce veţi primi un răspuns de la poliţie, postaţi-l. Poate ajută şi pe alţii care au aceeaşi nedumerire. ;)

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

De ce nu se mai pot vinde daca nu ai nevoie de permis? stefanma stefanma De ce nu se mai pot vinde daca nu ai nevoie de permis? Marcatoarele/Dispozitivele de paintball de Tip HDR, HDP si HDS Politia Romana Reincadreaza din pix ... (vezi toată discuția)
Regimul armelor si munitiilor florindr florindr Detin o arma neletala, cu aer comprimat. Am uitat sa-mi shimb permisul de arma in termenul legal de 5 ani. Mi-a fost intocmit dosar penal in temeiul art. 346 ... (vezi toată discuția)
Prins cu 3 cartuse de kalashnikov... acuma ce? Liliiy Liliiy Fratele meu a fost prins cu 3 cartuse de Kalajnikov in club. Le avea cu el doar sa faca pe smecherul... nu s-au gasit alte arme in casa,etc. Cam ce pedeapsa ... (vezi toată discuția)