incercati pe cale amiabila prin procedura medierii, luati legatura cu un mediator
Medierea în cazul unui litigiu civil pe rolul instanţelor de judecată
Art. 61. - (1) În cazul în care conflictul a fost dedus judecăţii, soluţionarea acestuia prin mediere
poate avea loc din iniţiativa părţilor ori la recomandarea instanţei, acceptată de părţi, cu privire la
drepturi asupra cărora părţile pot dispune potrivit legii. Medierea poate avea ca obiect soluţionarea în tot sau în parte a litigiului.
(2) La închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanţa de judecată dacă părţile au ajuns sau nu la o înţelegere în urma procesului de mediere.
Art. 62. - (1) Pentru desfăşurarea procedurii de mediere, judecarea cauzelor civile de către instanţele judecătoreşti sau arbitrale va fi suspendată la cererea părţilor, în condiţiile prevăzute de art. 242 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
(2) Cursul termenului perimării este suspendat pe durata desfăşurării procedurii de mediere, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere.
(3) Cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru.
Art. 63. - (1) În cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii, instanţa va pronunţa, la cererea părţilor, o hotărâre, potrivit dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură civilă.
(2) Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru investirea acesteia.
(3) Hotărârea de expedient pronunţată conform prevederilor prezentei legi constituie titlu executoriu.
CAPITOLUL VI
Dispoziţii speciale privind medierea unor conflicte
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii speciale privind conflictele de familie
Art. 64. - (1) Pot fi rezolvate prin mediere neinţelegerile dintre soţi privind continuarea casătoriei, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la intreţinerea copiilor, precum şi orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
(2) Înţelegerea soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei şi la rezolvarea aspectelor accesorii divorţului se depune de către părţi la instanţa competentă să pronunţe divorţul.
Art. 65. - Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al
copilului, va incuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia.