Buna ziua.
Am contractat un credit pt nevoi personale cu ipoteca in timpul casatoriei (garantat cu apartamentul fratelui fostului sot), credit pentru care a semnat in calitate de codebitor si sotul meu, insa pentru acordarea acestuia au fost luate in calcul doar veniturile mele, el fiind persoana fizica autorizata si banca neluand in considerare si veniturile lui.
In urma procesului de partaj, pe baza tranzactiei incheiate intre parti, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, creditul, o data cu alte bunuri, i-a fost atribuit fostului sot. Judecatorul a sustinut permanent faptul ca banca trebuie sa ia in considerare fara discutii aceasta hotarare judecatoreasca, intrucat are putere de lege, si calitatea de imprumutat a acelui credit sa o schimbe pe fostul sot, astfel eu fiind scoasa si din bazele de date ca fiind imprumutata.
Am investit hotararea judecatoreasca cu formula executorie si am inaintat-o bancii, insa aceasta nu vrea sa tina seama de ea, nefiind de acord sa nu mai figurez eu ca imprumutat. Solutia lor este ca fostul sot sa mearga la banca si in urma unei analize asemenatoare celei ale acordarii unui nou credit, in cazul in care indeplineste conditiile, ceea ce nu cred, sa transfere creditul pe el.
Fostul sot nu are venituri la vedere cu care sa poata dovedi bancii ca poate achita creditul si astfel nu se poate face transferul creditului.
In momentul de fata nu stiu ce am de facut in privinta rezolvarii acestei probleme, avand in vedere ca eu continui sa figurez ca imprumutat al bancii.
Doresc sa intentez proces pentru neducerea la indeplinire a unei hotarari judecatoresti, dar nu stiu cui.
Bancii sau fostului sot?
Mentionez ca timp de 3 ani, de cand instanta a emis hotararea judecatoreasca, am incercat sa-l conving pe cale amiabila sa rezolve problema si m-a tot amanat.
In cazul in care paratul va fi fostul sot, cum pot rezolva problema, avand in vedere ca el nu are bunuri care pot fi executate pe numele lui.
Va multumesc anticipat pentru ajutor!
Cel mai recent răspuns:
nyan , utilizator
09:02, 17 Iulie 2011