Mama mea, gestionară la o firmă, a fost intimidată să-şi scrie demisia pe 8 Iulie, vineri, care conţinea termenul "cu efect imediat". Iniţial i s-a spus că asta e o formă de "disciplinare" şi că demisia va fi anulat luni, după o discuţie, aşa că mama mea, din naivitate, a semnat demisia. După acest incident ea s-a dus la muncă până la data de 20 Iulie, când a suferit o cădere nervoasă şi a fost spitalizată. Între 8 şi 20 Iulie nimeni nu a contactat-o în legătura cu demisia. În timp în care era la spital şi-a scris cereri pentru concediu medical şi adeverinţă de salariat, dar nu a primit nici un răspuns, şi ulterior mi s-a spus că din cauza că nu a depus cererile personal. Totodată, persoana care a depus cererile, nu a cerut nici o copie şi nici un număr de înregistrare.
Acum mama mea a ieşit din spital şi am primit o scrisoare din care reiese că contractul ei de muncă a fost desfăcută pe12 Iulie, şi că mai trebuie să predă inventarul din depozit.
Întrebarea mea este dacă această cerinţă din partea firmei e justificată dacă contractul de muncă este deja desfăcută şi între 8 şi 20 Iulie nimeni n-a contactat pe mama mea în legătură cu inventarul? Sau totul depinde de ce clauze conţinea contractul de muncă?
În decizia pe care le-am primit art. 55 lit. c din Codul Muncii este citat, adică c.i.m. al mamei mele a fost desfăcută în urma voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi condiţiile limitative, prevăzute de lege.
Demisie
JUSTME2016
Buna ziua,
Am decis sa-mi depun demisia. Desi as avea o multime de motive sa plec, am decis sa depun demisia cu art.55 litera b incepand cu o data ulterioara ... (vezi toată discuția)