Colaps financiar, decizie radicala?

Buna ziua,
Ma aflu intr-o situatie critica financiara si ceea ce doresc pentru binele familiei nu este pe placul si intelegerea sotului meu.
Am implinit de curand 22 de ani de la casatorie si in tot acest timp am fost ca si cuplu un bun exemplu pentru multi. Avem o avere de nepretuit insemnand 2 copii minunati (21 ani studenta la medicina si 14 ani elev). Din pacate material vorbind, situatia este critica si cu trecerea fiecarei luni acumulam datorii. Ceea ce castigam muncind ne ajunge cat sa achitam rata la banca, partial utilitati, mancare........cum se poate, nu platesti o factura, cumperi ceva de mancare, mai imprumuti, inginerii de criza.
Sotul meu un om cu capul pe umeri de altfel, refuza sa accepte situatia dezastruoasa in care ne aflam.
Anul acesta fiica noastra implineste 5 ani in campul muncii....este un copil bun, deosebit, crescut in spiritul responsabilitatii.....insa din cauza unor probleme de sanatate (noaptea lucra iar ziua mergea la cel putin o parte din cursuri, medicina nu este o facultate usoara) am hotarat sa nu mai lucreze cu toate ca din salariul castigat o parte era destinat taxei de facultate iar restul de bani ajungea in casa.
In urma cu 2 ani am contractat un credit ipotecar pentru amenajarea locuintei (casa P+1) cu rata lunara de 1.600 lei pentru 20 ani (creditul este contractat pe numele meu, sotul codebitor). Lucrurile erau bune atunci, castigam suficient, ne descurcam bine, aveam fiecare autoturismul lui. Intre timp situatia s-a schimbat, salariile au scazut la amandoi in aceeasi perioada, am vandut autoturismul meu si.....atat.
Am venit cu propunerea radicala: vindem casa, achitam creditul si cu ajutorul Bunului ne cumparam un apartament de 3-4 camere (nu zona centrala), scapam de rata de la banca si.... dupa un calcul simplu: + cu + = o suma - intretinere, ramanem cu ceva banuti sa ne putem descurca cu cei 2 copii.
Nici nu vrea sa auda, nu sta de vorba....refuza discutii pe aceasta tema.
Nu-mi doresc nici eu acest lucru dar alta solutie viabila nu am gasit.
Concluzie: toata lumea sufera (la un nivel diferit, desigur) pentru ca el se incapataneaza sa nu vanda acesta casa (construita in aceeasi curte cu parintii lui).
Ce pot sa fac in acest caz, juridic vorbind in relatia cu banca si nu in ultimul rand cu sotul meu?
M-am gandit (parca am luat o gura de aer curat) sa-mi pun boceluta pe umar si impreuna cu cei 2 copii sa inchiriez o camera modesta pana rezolvam cumva acest conflict.
Nu stiu ce inseamna acest lucru dpdv juridic la un eventual proces de divort.
Imi iubesc mult sotul dar nu-mi da de ales, vad copii cum se tarasc alaturi de noi in increngatura datoriilor acumulate si fara posibilitati de restituire, nu cer aproape nimic pentru ei desi au dorinte ca orice copil adolescent (cel mic in special). Fiica mea se simte vinovata ca nu mai merge la serviciu sa ne poata ajuta.....la facultate nici nu se pune problema sa renunte, nu o sa permit asa ceva, stiu cat de mult isi doreste sa invete, sa termine aceasta facultate. Avand timp v-a trece repede la buget si banii pentru taxa nu vor mai fi o problema.
Cum pot sa ies din aceasta situatie fara sa alterez intr-un fel psihicul baiatului meu (la vara avem admiterea la liceu). Fiica mea este mai mare, intelege si ma sustine. Cred ca aici ma poate ajuta mai degraba un psiholog. Simt ca o iau razna.....de multe ori ma ingrop in munca sa nu ma mai gandesc la aceasta situatie. Dorm in medie 4-5 h / noapte, muncesc mult 10 - 12 h / zi, sambata, cateodata si duminica......
Va rog sa ma ajutati sa depasesc aceasta situatie, am nevoie de sfatul dumneavoastra!
Decizia mea este buna?
Cum pot rezolva cu banca in cazul in care el nu este de acord?
Risc sa pierd totul sau doar o casa la care sotul meu nu vrea sa renunte?

Multumesc anticipat,
A.