Salut. Am lucrat cateva luni la o firma si am realizat un program pentru ei. In cele din urma, in urma unor divergente (nu am primit salariul) mi-am depus preavizul si am plecat din firma. Intrucat nu mi-am primit salariul pe ultima luna am depus plangere la ITM. Acestia au fost la firma si au facut un control. Acum angajatorul mi-a trimis acasa o scrisoare de la o firma de avocatura prin care imi cere documentatia programului realizat, contractul de prestari servicii si fisa postului (pe ultimele 2 sustine ca mi le-am insusit pe nedrept). Documentatia am predat-o la plecare, dar nu am semnat nimic oficial ca am predat-o. Dovada fizica a documentatiei este, deoarece colegii care au ramas, au vazut-o si o folosesc in mod curent. Ultimele 2 lucruri pe care mi le cere nu prea am habar ce sunt. Eu am primit cand am plecat doar o copie xerox dupa decizia de desfacere a contractului individual de munca, si contractul de munca in original care mi se cuvine mie. Persoanele cu care am vb sustin ca e mai mult o metoda prin care sa justifice la ITM ca de ce nu am primit salariul. Insa as vrea o parere de specialist. Va rog sa ma ajute cineva, ca nu stiu ce sa fac. :(
Ca se te ajutam spune-ne exact ceea ce ti-au cerut avocatii si motivatia daca exista. In general nu esti obligat sa dai curs unei asemenea adrese decat daca in realitate ai "fugit" cu ceva documente Originale de la firma de unde ai plecat...in rest nu au de ce sa te mai deranjeze pe tine....daca li se pare ca ai plecat cu documente originale si nu vrei sa le dai inapoi au calea legala de a te actiona in instanta....este drept ca o singura problema ai, nu ai predat oficial documentatia, respectiv nu a preluat-o nimeni pe baza de proces verbal de predare primire numeratat si datat. Mai exista o speranta daca ai facut o cerere prin care ai solicitat sa fie desemnata o persoana care sa primeasca documentatia de la tine in Original sau daca firma nu a raspuns unei asemenea cereri din partea ta ar fi fost mai bine sa faci tu un dosar si sa il lasi la secretariat cu o adresa de inaintare prin care spuneai uite iti las documentele de la fila nr la fila numarul....e greu de presupus ca in eventualitatea unui litigiu intentat de firma tie fostii tai colegi de serviciu o sa iti ia tie apararea........
In scrisoare ziceau ca sa predau in termen de 3 zile documentatia, fisa postului si contractul de prestari servicii, altfel ma actioneaza in instanta. Ultimele doua nu sunt la mine sigur. Eu atat am: copie xerox dupa decizia de desfacere a cim si cim-ul. Singura problema e cu documentatia. Nu am semnat nimic oficial pentru predarea ei (nici nu am stiut asta... fiind primul meu job...). Oricum cu documentatia nu e pb, ca ma duc la firma si i-o arat ca e acolo. Colegii oricum sunt de partea mea, ca nici ei nu vor sa mai stea in firma, unul fiind deja in preaviz. Vroiam sa stiu cam ce as putea face. Ei zic ca am luat documentele, dar nu le-am luat, intrucat nu am avut niciodata acces la ele, fiind un departament juridic in firma care se ocupa de asta. Au cum sa dovedeasca contrariul? Si cu ce i-ar ajuta asta in fata ITM-ului? Poate sa fie justificare ca nu mi-au dat salariul?
1. Fisa postului, pa care trebuia sa v-o inmanaze odata cu contractul individual de munca, este un exemplar al dvs. si nu trebuie sa-l restituiti. Va apartine, fiind act aditional la contractul individual de munca.
2. Daca atunci cand v-ati angajat nu ati semnat de primirea actelor care vi se solicita acum nu av faceti griji. Daca ar fi considerat ca ati facut ceva ilegal va actionau in instanta pana acum.
3. Pentru linistea dvs., incercati sa luati legatura cu firma de avocatura si poate vor intelege ca clientul lor (angajatorul dvs.) nu prea are probe.
Succes!
Ei zic asa..... in lipsa unui proces verbal de predare primire se presupune ca tu nu le-ai predat documentele...Itm-ul nu prea are ce sa faca in asemenea situatii...spune doar ca nu ai avut acces la documentatie desi programul a fost conceput/realizat de tine....este opera ta....
Data post: Luni, 25 August 2008, 15:29
Subiect: RE: angajatorul mi-a trimis acasa o scrisoare de la o firma de avocatura...
Partea urata a problemei tale tocmai asta este.........lipsa unei dovezi a predarii hartiilor catre ei cand ai plecat.......cum dovedesc? Afirma ca tu le-ai furat....asta vor zice....tu trebuie sa te aperi si aici e problema ta cum te aperi in fata acuzatiei lor ca nu le-ai predat hartiile? ITM-ul nu are nici o treaba in problema asta...poti sa il sesizezi dar nu ii va impiedica pe ei sa te dea in judecata.....tu trebuie sa obtii niste declaratii de la fostii tai colegi de serviciu care sa confirme exsitenta hartiilor in firma si DUPA plecarea ta....declaratiile pot fi si in forma scrisa de mana nu este necesar sa fie autentificate la un notar public...
Dumneavoastra ati fost angajat in firma pe ce post?
In acea fisa a postului trebuiau trecute detaliat toate sarcinile dvs. in acea firma. Un exemplar (semnat de dvs. ca ati luat la cunostinta) ramane la ei, un alt exemplar le dvs. Angajatorul trebuie sa faca dovada ca fisa postului a fost intocmita si vi s-a adus la cunostintaa si in nici un caz nu o poate pretinde de la dvs. El va trebui sa dovedeasca in fata orcarei instante acest lucru.
De regula, cand se angajeaza un om pentru crearea unui program, se face un act aditional sau se prevede in contractul de munca cine va fi propietarul acelui program si va avea drepturi asupra lui. Daca nu ati avut o asemenea intelegere, dvs.sunteti creatorul programului si deci propietarul lui. Documentatia de care ei pomenesc v-ar apartine.
Daca pomenesc de un contract de prestari servicii este posibil sa fi spus inspectorilor ITM o poveste de genul "a fost angajat la noi pe post de stergator de geamuri si cu firma dumnealui s-a intocmit un contract de prestari servicii prin care se obliga sa ne faca un program... noi asteptam contractul si factura ca sa-i putem da banii....". Si de aici demersurile prin firma de avocatura.
C.m
RELUM
Ce se poate face in cazul in care angajatorul nu recunoaste ca este la el cartea de munca ?Am semnat un contract,dar nu am primit un exemplar (vezi toată discuția)