Buna ziua,
Ieri am fost nevoit sa fac un drum pana la curte cu prietena si inca 2 prieteni. Am plecat cu masina mea pe un drum pe care l-am facut de mai multe ori. Satul respectiv este intr-o zona mai izolata, fiind legat de comuna Clinceni de un drum de 5 km ce se prezinta destul de bine, exceptie facand o denivelare pe sensul de dus care la o viteza de doar 50 kmh (din 90kmh permisi in zona respectiva) te arunca putin in sus de pe drum. In momentul in care am trecut eu, pe sensul opus era o dacie papuc si astfel am fost nevoit sa iau acea denivelare in plin la o viteza de apox 70km/h. Am aterizat cu masina putin inclinata, iar dupa cateva incercari esuate de a redresa masina am ajuns cu ea in sant, unde ne-am rostogolit de mai multe ori. Masina este facuta praf, iar noi toti am necesitat interventia ambulantelor pentru ranile provocate. Apelarea la acest forum o fac din doua motive. In primul rand eu nu sunt primul si (desi mi-as dori) nici ultimul. Zona respectiva este foarte periculoasa, iar primarul se face ca ploua. A asfaltat recent inceputul drumului pentru accesul la stadionul de fotbal, insa aceasta denivelare a omis-o, desi se afla la doar 1 km distanta pe acelasi drum. In al doilea rand, atat timp cat am platit rovinieta si achit taxe la fiecare litru de motorina alimentat am pretentia ca sa pot circula in siguranta pe drumurile publice, iar acea denivelare este de aproximativ 2 ani acolo, timp in care si alti participanti la trafic au suferit daune. Bani nu doresc sa mai investesc pentru angajarea unui avocat, insa sunt dispus sa ofer 50% din suma despagubita in cazul in care vre-un avocat are dorinta sa se implice in acest caz. Pana in acest moment pagubele materiale se ridica undeva la 3500 - 4000 euro. Masina era un Peugeot 206.
Daca aveti asigurare casco avizati dauna la societatea de asigurare unde aveti incheiata asigurarea. Societatea de asigurare va va plati daune si se va indrepta prin regres impotriva administratiorului. Societatile de asigurare au intentat multe procese administratorilor de drumuri pentru daune produse din cauza gropilor. Administratorii drumurilor au platit sume destul de mari drept despagubiri.
Daca nu aveti asigurare casco va trebui sa va reparati autoturismul pe cheltuiala proprie si sa actionati administratorul drumului in judecata pentru recuoerarea prejudiciului produs.
Succes!!!
Din pacate nu aveam asigurare casco. As dori totusi un avocat care sa mearga pe princiupul "ori la bal, ori la spital" pentru ca suma prejudiciului este una substantiala si onorez cu jumatate din acea suma eforturile avocatului in caz de castig. Multumesc.