avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 319 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... În ziua în care m-am iubit cu adevãrat
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

În ziua în care m-am iubit cu adevãrat

Este minunat acest poem ... :)
În ziua în care m-am iubit cu adevărat

poem scris de Charlie Chaplin

” În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stima de sine .
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională,
nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia.
La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor.
Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață.
Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.
În ziua în care m-am iubit cu adevărat,
am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
Si toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat. ”



Cel mai recent răspuns: Herra_ , utilizator 23:26, 22 Octombrie 2012
In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca pana atunci nu ma iubisem deloc .
A fost ziua din care am stiut ca de nu ma iubesc, nu voi putea iubi, iar de nu voi iubi nu pot fi iubita si am invatat ca totul pleaca si se reantoarece din/in interiorul meu.
VREAU DOAR SA STIU…
de Oriah Mountain Dreamer

Nu ma intereseaza cum iti castigi existenta.

Vreau doar sa aflu dupa ce tanjesti si daca indraznesti sa visezi

La intalnirea dupa care inima ta ofteaza.

Nu ma intereseaza ce varsta ai.

Vreau doar sa stiu daca te vei lasa batjocorit in numele dragostei, al viselor, al aventurii care este viata.

Nu ma intereseaza ce planete sunt in acord cu luna ta.

Vreau doar sa stiu daca ai atins centru intristarii tale, daca ai inflorit sub tradarile vietii sau daca te-ai inchistat de teama unei noi dureri !

Vreau doar sa stiu daca suporti durerea, a mea, a ta, fara sa te misti, pentru a o ascunde sau a o topi sau a o fixa…

Vreau sa stiu daca daca poti sustine bucuria, a mea sau a ta,

daca poti dansa cu salbaticie si lasa extazul

sa te umple pana in varfurile degetelor de la maini si picioare, fara sa ne previi sa fim atenti, realisti

sau sa ne aducem aminte de limitele faptului de a fi om.

Nu ma intereseaza daca povestea pe care mi-o spui este adevarata.

Vreau doar sa stiu daca il poti dezamagi pe celalalt, pentru a ramane sincer cu tine insuti, daca poti indura acuzatia de tradare, fara sa iti tradezi propriul suflet…

Vreau doar sa stiu daca poti fi credincios si deci demn de incredere.

Vreau sa stiu daca poti vedea frumusetea

chiar daca nu este la fel de aratoasa in fiecare zi, si daca iti poti reumple viata cu prezenta lui Dumnezeu.

Vreau sa stiu daca poti trai suportand esecul, al meu, al tau si tot sa poti sta pe marginea unui lac, strigand spre luna argintie : Da !

Nu ma intereseaza unde traiesti sau cati bani ai.

Vreau doar sa stiu daca te poti trezi

dupa noaptea de mahnire si disperare,

surmenat, ranit pana la os si sa faci ceea ce este nevoie pentru copii.

Nu ma intereseaza cine esti, cum ai ajuns sa fii aici.

Vreau doar sa stiu daca vei sta in mijlocul focului cu mine fara sa dai inapoi.

Nu ma intereseaza unde, ce sau cu cine ai studiat.

Vreau doar sa stiu daca poti ramane singur cu tine insuti…

Si daca apreciezi cu adevarat compania pe care o oferi in momentele de goliciune.
Marcel Proust - Frumusetea Adevarata


Exista oameni ce se multumesc sa se bucure de cartile care-i incanta,
asa cum se bucura de flori, de o zi frumoasa, de femei.
Altii, chinuiti de o sinceritate excesiva,
isi strica placerea vrand sa-i cunoasca profunzimea si cauzele.

Se intreaba intr-una :
oare cu adevarat mintea mea se bucura de aceasta carte sau
doar dorinta mea de a fi la moda,
instinctul de a imita ce uniformizeaza in asemenea masura gustul unei generatii,
sau poate vreo alta preferinta vrednica de dispret?

De aceea trec de la o carte la alta,
manati de vantul necrutator al nelinistii,
fara a se putea fixa si gusta o fericire inocenta.

Totusi, intr-o buna zi, li se pare ca au intalnit portul definitiv,
limanul linistit si binecuvantat,
unde vor afla pretutindeni nemiscatoarele oglinzi ale Frumusetii.

Flaubert sau Leconte de Lisle i-au adus pana in acel calm tinut,
iar frumusetea ce li se dezvaluie este atat de evidenta,
izvoarele ei sunt atat de vizibile incat,
siguri de aceasta data ca se afla in preajma Frumusetii adevarate,
ei se bucura indelung.

Apoi sunt iarasi cuprinsi de indoiala,
de palida amintire, fara indoiala, a Frumusetii adevarate,
poate contemplata de ei inainte ca sufletul lor sa fi capatat un trup :

Adevarata Frumusete nu poate fi atat de
exterioara,
trebuie sa o presimti si sa o iubesti asa cum
presimti si iubesti un suflet indaratul unor umbre nesfarsite,
si nu sa o posezi,
materiala, atat de direct, atat de perfect, incat poate fi usor contrafacuta.

Si de data asta vantul naprasnic al nelinistii i-a atins cu aripa-i nemiloasa.

Ei pleaca din Portul ce nu le mai multumeste visele de pace divina si isi reiau calatoria :
merg, sovaielnici si indurerati,
in cautarea Frumusetii,
batjocoriti de cei ce se bucura de carti asa cum te bucuri de flori,
de o zi frumoasa si de femei,
si care-i numesc bieti nebuni pe nelinistitii calatori.

Neliniste dureroasa, intr-adevar, precum un delir,
osanda ce le indeparteaza de toti artistii, ca de niste inselatori,
ca de niste primejdiosi otravitori,
pe acele suflete insetate de ceea ce poate doar cerul ne daruiest,
de ceea ce nu ne poate darui pe acest pamant decat naiva simplitate. “


www.eramultimilor.wordpress.com
Educatia ar trebui sa produca ...- Jiddu Krishnamurti

Individul este alcatuit din entitati diferite, iar a accentua deosebirile lor si a incuraja dezvoltarea unui tip definit, conduce la nenumarate complexitati si contradictii.

Educatia ar trebui sa produca integrarea acestor entitati separate, caci in lipsa acestei integrari viata devine o succesiune de conflicte si dureri.

Ce valoare are stiinta oamenilor legii daca ei perpetueaza conflictele?

Ce valoare are cunoasterea care face sa dureze confuzia?

Ce valoare au competentele tehnice si industriale daca le folosim pentru a ne distruge unii pe altii?

Ce semnificatie are existenta noastra daca naste violenta si intristare?

Desi putem sa dispunem de bani sau sa avem priceperea de a-i castiga, sa ne bucuram de placerile noastre si de religiile noastre organizate, noi ne aflam totusi in neincetate conflicte.

[ link extern ]


Descătuşându-mă de prejudecăţi m-am apropiat mai mult de oameni şi de mine.
Am înţeles unicitatea.
Am acceptat diferenţele.
Am respectat apartenenţele.
Am forţat nota...
Am acceptat şi mi-am acceptat limitele.
Mi-am măsurat puterile studiindu-mi umbrele pe care le conştientizez; ştiu că jocul de lumini diferă de la o clipă la alta, nimic nu este static.
Mi-am gasit, pentru moment, locul şi aspiraţiile ce-l vor schimba, sau nu, în timp, funcţie de împrejurări şi de acţiunile mele.
Am format un minunat joc al sferelor, unde fiecare are culoarea şi traiectoria ei de lumină.

Cel mai important:
traiesc azi
aştept cu bucurie ziua de mâine

Alte discuții în legătură

Sfaturi pentru o viata implinita raser raser Dragi forumisti, Nu m-am priceput unde sa incadrez acest subiect. Va rog sa fiti ingaduitori si sa-l asezati Dvs. acolo unde i-ar fi locul. ... (vezi toată discuția)
Aº da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreazã, ci pentru ceea ce semnificã Anna2010 Anna2010 Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce ... (vezi toată discuția)
Monologul lui dumnezeu MIHAI GRIGORE MIHAI GRIGORE [b]Monologul Lui Dumnezeu [/b]:) \"M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti ... (vezi toată discuția)